Ion Sasu


Ion Sasu este un pictor contemporan din Satu Mare. S-a născut în 1939 la Târşolţ-Oaş şi a avut o copilărie dificilă, familia fiind nevoită să se mute des în timpul celui de-al doilea Răboi Mondial. Vine la Cluj şi urmează Facultatea de Arte Plastice (profesor Mircea Vremir), după care se stabileşte la Satu Mare. Între timp suferă pierderi grele, mama şi apoi fiica Mara de doar 7 ani. Urmează perioade dificile de boală. A expuns în ţară dar şi peste graniţe: în Franţa, Olanda, Germania.

Ion Sasu este un artist al razei, al luminii. Lucrările mai vechi m-au făcut să mă gândesc la Cezanne, unele picturi părându-mi impresioniste. Însă specificitatea lui ca artist cred, constă în această utilizare a luminii pentru a comunica mesajul căldurii, a curăţiei şi a vieţii. Centrul picturilor sale îl constituie soarele, iar dacă acesta nu este prezent în tablou, prezenţa îi este sugerată prin acea “lumină din lumină” călătoare şi spintecătoare, aducătoare de speranţă şi curăţie în lumea în intunecată pe care artistul a cunoscut-o de-a lungul vieţii sale.

În picturile sale, razele de lumină desolidifică şi solubilizează imaginea statică fără însă a afecta omogenitatea compoziţiei (diagonalele sunt parte a peisajului, ele nu fragmentează ansamblul artistic).

Fotografiile sunt făcute în 2009 – orice preluare a lor trebuie însoţită de link către acest site.

About these ads

2 thoughts on “Ion Sasu

  1. wow!! foarte foarte frumoase! imi plac nespus de mult, in special cele cu copaci! pictura curcubeiatica e deosebita!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s