Legatura dintre incendiile de padure si incalzirea globala

Thomas W. Swetnam de la The University of Arizona din Tucson, având la bază studii efectuate, afirmă ca procesul de despădurire declanşat de incendiile cauzate antropic contribuie la aproximativ “o cincime din efectul de seră cauzat de oameni”. Swetnam, director al UA’s Laboratory of Tree-Ring Research, identifică incendiile ca fiind un catalizator primar pentru schimbările climatice la nivel global. Rodul cercetărilor acestei echipe, materializat în lucrarea ştiinţifică, este şi un demers pentru o mai bună investigare a rolului incendiilor în ecosistemele terestre.

Incendiile de pădure nu sunt doar un răspuns la încălzirea globală ci ele au şi un efect de accentuare a acesteia. Este un mecanism pe care l-aş numi “feedback pozitiv”, adică temperatura mediului, care contribuie semnificativ la susţinerea şi propagarea incendiilor de pădure spontane, de exemplu, va fi la rândul ei afectată în sens crescător de incendiile de pădure pe care le alimentează. De asemenea eliberarea masivă a dioxidului de carbon în porcesul de combustie contribuie la creşterea semnificativă a efectului de seră.

Problema incendiilor este mult mai subtilă decât cineva ar crede. Incendii de pădure au existat dintotdeauna în istoria Pănântului. Se cunosc foarte puţine lucruri despre locul şi rolul incendiilor în ecologie, climatologie, paleoecologie şi altele. Jennifer K. Balch de la National Center for Ecological Analysis and Synthesis din Santa Barbara, California spune că există “o aparentă intensificare recentă a feedbackului incendiilor care au fost exacerbate de schimbările climatice”.

Comisia Europeană, prin JRCInstitute for Environment and Sustainability, a demarat cu ceva ani buni în urmă un sistem informatic al incendiilor de pădure din Europa, EFFIS, prin colectarea de date de la statele membre sauîn proces de aderare. Acesta conţine date statistice istorice valoroase care ar putea fi exploatate în direcţia descifrării legăturii dintre incendii şi încălzirea globală.

Bibliografie:

D. M. J. S. Bowman et all. – Fire in the Earth System, Science 24 April 2009:
Vol. 324. no. 5926, pp. 481 – 484, DOI: 10.1126/science.1163886

Twin blue marbles

Observatorul Pământului al NASA a împlinit 10 ani. Cu această ocazie a fost făcut un TOP 10 al celor mai bune fotografii. Cititorii au votat, topul putând fi văzut aici. Fotografia câştigătoare este fabuloasă! Mai jos fotografiile de pe locul 5 – twin blue marbles.

Photo: NASA images by Reto Stöckli, based on data from NASA and NOAA.

Ce inseamna a aduce roada

A aduce roadă nu înseamnă doar a aduce oameni la Cristos. Roada sau fructul este orice lucru bun pe care credinciosul îl trăieşte – fie gând, atitudine sau acţiune, care au valoare înaintea lui Dumnezeu pentru că Îi aduc glorie. Fructul este acel rod al Duhului Sfânt care te face mai asemănător lui Cristos .

Dar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, răbdarea, bunătatea, generozitatea, credinţa, blândeţea, înfrânarea. (Galateni 5:22)

Mărturisirea credinţei în Dumnezeu în faţa colegilor de serviciu sau de şcoală este un rod. O viaţă plină de abundenţă şi bucurie care îi aduc glorie lui Dumnezeu constituie fructe pe care le aducem în viaţa noastră. Dumnezeu nu vrea să ne sluţim feţele, să stăm în sac şi cenuşă ci să răspândim lumina zâmbetului lui Cristos reflectat de pe feţele noastre. Uneori aşteptăm să se întâmple ceva în viaţa noastră, aşteptăm un moment care să declanşeze un fluviu de pasiune pentru viaţă, aşteptăm un eveniment special care să ne descătuşeze din mediocritatea noastră şi să ne permită să avem o viaţă plină de abundenţă. Dar cheia care descuie lacătul rodniciei este deja la noi pentru că noi deja suntem în El. Orice eveniment din viaţa noastră este important pentru planul lui Dumnezeu cu noi dacă facem acel lucru cu pasiune maximă pentru El pentru a-I aduce glorie. Fiecare lucru făcut bine şi cu pasiune, care este îndreptat spre a-L glorifica pe El este roadă în viaţa noastră.

Aceste meditaţii, mai puţin obişnuite pentru ceea ce găsiţi în mod normal aici, mi-au fost inspirate citind cartea Secrets of the Vine de Bruce Wilkinson.

Don’t compare your progress to anything or anyone but God’s gracious will for you. (Bruce Wilkinson)

El spune că fiecare persoană, parte a Viţei, este curăţată, este tăiată pentru a elimina acele obiceiuri sau activităţi care îţi consumă timpul şi energia dar care îţi dau în schimb mult prea puţin în relaţia ta cu El; te “taie” şi atunci când ceea ce faci este prea mult orientat spre eul tău – îţi cere să renunţi la egoism; vrea să aloci mai mult timp acelor activităţi care te fac să aduci mai multă roadă pentru gloria Lui; sau poate Dumnezeu vrea să îţi arate noi modalităţi prin care te poţi pune în slujba Lui.

Nothing pleases God more than when we ask for what He wants to give. (Bruce Wilkinson)

Photos by: roblisameehan and rayced(flickr)

Inghesuiala mare

Azi a fost înghesuială mare la mine (34 viewers at the same time), mult mai mare decât în momentul exclusivităţii (pe www) a ştirii despre jaful armat al Băncii Transilvania din Cluj. Cei care credeţi că am abilităţi de photoshop, vă înşelaţi. Aşa că nu fiţi necredincioşi ci credincioşi! De duminica Tomii.

see

Handbal masculin: “U” Transilvania

“U” Transilvania a pierdut meciul de acasă cu Lignitul Tg. Jiu cu scorul de 30-32. Prestaţia alor noştri a fost puţin deasupra penibilului, cu foarte multe greşeli copilăreşti, lipsă de concentrare şi angajament fizic. Mirko a fost singurul jucător care a jucat bine. Pe final “U” s-a apropiat de oaspeţi însă arbitrajul lamentabil ne-a compromis şansele la egalare.