Fluturii monarh, mai complecsi decat s-ar fi crezut

Fluturii monarhi sunt renumiţi pentru migraţia lor spectaculoasă din Canada în Mexic, pe o distanţă de peste 4000 de km. Monarhii se orientează cu ajutorul soarelui şi prin intermediul ceasului biologic plasat în creier care le conferă “simţul circadian”. Însă în călătoria lor, fluturii trebuie să ţină cont de deplasarea aparentă a astrului pe bolta cerească astfel că trebuie să aplice o corecţie direcţiei lor de zbor: ceasul acesta se află însă în antene, contrar aşteptării cercetătorilor. Un ecolog atrage însă atenţia că unele mistere rămân încă nerezolvate – cum ştiu fluturii unde să migreze în primul rând. Acesta mai adaugă că pe măsură ce se fac tot mai multe studii, cercetătorii descoperă cât de complicat este sistemul de navigaţie a fluturelui.

Astfel, ceasul biologic din creier şi cel din antene formează un sistem de complexitate ireductibilă pentru că dacă unul dintre acestea ar lipsi fluturele şi-ar pierde capacitatea de orientare şi nu ar mai ajunge la ţintă.  Acest sistem este foarte improbabil de a se fi format prin acumulări infime succesive care ar fi direcţionat migraţia fluturelui şi nu există dovezi că migraţia s-ar fi putut produce şi altfel.

Sursa: ScienceNOW

Photo by Derek Ramsey (Ram-Man) – Gnu Free

Advertisements

2 thoughts on “Fluturii monarh, mai complecsi decat s-ar fi crezut

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s