6 Strategii dracesti (II)

7. Omul nu trebuie să creadă în existenţa dracilor. Cu cât mai neverosimil se vorbeşte de ei şi sunt înfăţişaţi, cu atât mai bine.

8. Dumnezeu nu asimileaza omul credincios, nu il striveste cu prezenta lui irezistibila ci vrea ca vointa sa I se supuna de bunavoie.

9. Plăcerile au fost ideea lui Dumnezeu. De aceea oamenii trebuie corupţi să o obţină în măsuri şi moduri pe care El le-a interzis.

10. Prieteniile rele strică obiceiurile bune. Aşa că un credincios trebuie să ştie care din amicii săi sunt încuiaţi, puritani şi că e demodat să nu ai prieteni lumeşti şi să nu faci ce fac ei, să nu mergi unde merg ei şi să nu vorbeşti aşa cum fac ei.

11. Bucuria şi buna-dispoziţie nu sunt armele diavolului. Însa glumele proaste, vulgare şi lipsa de seriozitate da.

12. Credincioşii pot fi ţinuţi departe de Dumnezeu dacă duc o viaţă formală de creştini sau dacă trăiesc lipsa pocăinţei concrete prin existenţa unui sentiment vag şi nedefinit de vinovăţie. Nu trebuie comise păcate mari, spectaculoase, pentru ca omul să se departeze de EL; sunt suficiente şi cele mici. La asta contribuie şi pierderea timpului, atunci când nu faci nici ce trebuie şi nici ce-ţi place; se numeşte irosirea vieţii.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s