Despre dragoste si alti demoni

Alături de “Un veac de singurătate”, “Incredibila şi trista…” şi “Ochi de câine albastru”, titlul romanului “Despre dragoste si alţi demoni” este favoritul meu între titlurile marqueziene. Pe lângă titlu, cred că şi coperta acestei ediţii RAO este foarte inspirată: unu lucru în plus care m-a făcut să cumpăr cartea. Parfumul de guayaba degajat se potriveşte perfect cu subiectul cărţii: Le bonheur de vivre – Matisse.

Cu ceva timp în urmă am avut un vis sau mi-am imaginat – nu pot să îmi dau seama – un castel în a cărui temniţă era închisă o tânără cu părul lung. Ea era vizitată în timpul nopţii de unul care avea capacitatea de a se deplasa pe ziduri, inclusiv în poziţii nefireşti, a la Dracula lui Bram Stoker. Nu aş putea să-mi explic această superpoziţie ciudată cu ideile lui Marquez. Poate că se datorează faptului că ideile nu sunt ale nimănui; zboară primprejur ca îngerii.

O fată este muşcată de un câine turbat ceea ce este interpretat ca “semn rău” şi blestem pentru familia marchizului. Fapt este că aceasta nu ia turbarea de la câine şi arată pe tot parcursul naraţiunii că nu este bolnavă. Sierva Maria însă este supusă întâi chinurilor vracilor şi altor superstiţii locale. Apoi este dusă într-o mănăstire unde toată lumea este convinsă că era posedată. Răutatea şi imaginaţia bolnavă a celor de la mănăstire este însă contracarată de doi preoţi care doresc să o scoată pe sărmana fată din ghearele stareţei. Preotul cel tânăr, Cayetano Delaura, se îndrăgosteşte de fată.

Cred că punctul culminant al cărţii este atins atunci când Delaura îşi mărturiseşte în faţa episcopului “păcatul” de a se îndragosti. Este diavolul părinte. Cel mai cumplit dintre toţi. Această afirmaţie m-a dus cu gândul la expresia lui Radiquet, Le diable au corps.

Îi mărturisi că nu trecea o clipă fără să se gândească la ea, că tot ce mânca şi bea avea gustul ei, că viaţa era ea, la orice oră şi pretutindeni, cum numai Domnul avea dreptul şi puterea de a fi, şi că bucuria supremă a sufletului său ar fi să moară împreună cu ea.

Ceea ce nu am priceput a fost motivul pentru care autorul dezvăluie în introducere deznodământul poveştii. Astfel, nu am citit gândindu-mă cum anume va fi sfârşitul ci cum anume va fi el atins.

Nu lipsesc dimensiunile gigantice ale spaţiului sud-american: sezonul ploios aduce adevărate deluvii biblice iar personajele (precum marchizul sau episcopul) iau deciziile vieţii lor.

Rating: 9/10

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s