Pasi pe nisip

„Paşi pe nisip” este o piesă de teatru cu multă poezie într-un cadru apropiat inimii mele: malul mării. Cea mai impresionantă componentă este crezul lăsat de autor fiului său în care angajează valori morale parca desuete pentru o societate postmodernă. „Te rog să mulţumeşti în fiecare zi pentru ceea ce ţi se întâmplă, tangibil sau închipuit, trăit sau imaginat, bucurie sau necaz”, este doar unul dintre ele.  Morala rămâne aşadar o autoritate, lucru exprimat evident într-o manieră orientală, monistă, pe parcursul piesei:

„Viaţa nu are neîmplinirii, nu are durere, nu are insatisfacţii. Valoarea întregului este primordială. Boala sau sănătatea corpului iau naştere tocmai din gândurile noastre. Nimicul se regăseşte în întreg tot aşa cum întregul se regăseşte în nimic”.

Dorinţa de a defini poezia (este excelent versul „poezia este o călătorie începută în suflet şi purtată de către suflet) într-un mod cât mai comprehensiv face dialogul puţin greoi şi aglomerat. De asemenea deschiderea celor doi tineri înspre al treilea personaj pare puţin neverosimilă. Textul este dens, lipsesc intercalajele auxiliare.

„Viaţa este aşteptare şi grabă”. Pare o descriere corectă a vieţii noatre cotidiene. Ne pierdem în ritmul alert al actualului şi acutului, trăim în grabă. Şi totodată aşteptăm să se întâmple ceva decisiv pentru noi, aşteptăm un moment de cotitură, de reculegere. Însă viaţa nu ar trebui să se piardă între aşteptare şi grabă. „Te rog să trăieşti viaţa”.

Rating: 7/10