Fum fum fum. Arde focu arde focu

Parcă am fi naţia cu cei mai mulţi piromani pe metru pătrat. Cum se duc zăpezile cum simt unii nevoia să vină de hac vegetaţiei de pe dealurile şi câmpiile ţării. Şi atunci scot chibritele şi incendiază în neştire hectare întregi de teren căutând cu predilecţie parcă vegetaţia din jurul zonelor umede (cum ar fi de exemplu stufărişurile). Incendierea plantelor este un act anti-ecologic, care dăunează extrem de mult ecosistemelor. Speciile de plante pot fi periclitate sau chiar distruse complet, multe alte specii care depind de aceastea pot fi afectate la rândul lor. Vegetale rare pot fi pierdute din floră, inclusiv plante protejate. Atmosfera este poluată prin aceste acţiuni cretine şi iraţionale. De asemenea, cele mai multe incendii de pădure au drept cauze incendierile antropice de felul ăsta. A, mai mult, este ilegal să dai foc resturilor vegetale şi când îţi cureţi grădina, darămite să aprinzi fânaţele.

Şi în timp ce oamenii se ocupă cu incendieri, autorităţile Statului: Gardă de Mediu, poliţie şi autorităţi locale stau şi freacă menta.

Forografiile de mai jos au fost realizate din tren pe ruta Timişoara – Cluj.


Şi dacă suntem la capitolul mediu iată o pată de petrol cât china pe Dunăre la Cazanele Mari.