Preambul

Dezbrăcat de memorie şi având

insuşirea tăcerii

las în deplină afundare

tristeţea rece a lucrurilor

Advertisements

Visible

Related to the tragic events from Japan The Guardian asks something like Where was god? And it is a good question.

what happened to this omnipotent, omniscient, omnipresent and benevolent being who has magically … not appeared?

But why does not the editor ask why are humans always blaming God for natural disasters and never grant him all the good things? For example rain on our crops to grow or just a beautiful sunrise to make our day.

A loving god should either not allow bad things like earthquakes, tsunamis and nuclear reactor explosions  to occur  or should  “man up” and fix them when they do.

Earthquakes and tsunamis are natural disasters. Reactor explosions are due to human error or at least reactors are human constructions. Seeing god as a fairy that magically repairs things is a distorted picture of how God actually is. God has other attributes beside love and goodness. What about His auto-limitation and His non-interventionism? And what about the love, the solidarity shown between people when things like this happen?

So is The Guardian making atheist propaganda? Probably. But also assumes the existence of God.

 

Zgomotul si furia

Am văzut povestea din romanul lui Faulkner ca privind printr-un geam aburit şi fragmentat. După primele pagini am fost sceptic că am să înţeleg ceva însă am fost surpins de modul în care se compunea povestirea pe parcurs. Unele momente au fost greu digerabile şi greu de înţeles şi ma întreb dacă nu chiar şi autorul a fost la un momendat încurcat de propria-i scriitură (parcă era aşa: Quentin pune o scrisoare în haină şi una în cutia poştală – apoi se urcă în autobuz – alte chestii – coboară şi îşi duce mâna la buzunarul cu scrisori).

Mi-a plăcut poezia de pe alocuri: Caddy miroasea ca pomii sau lumina scădea încet fără să-şi schimbe calitatea, ca şi cum eu şi nu lumina m-aş fi schimbat pierzându-mi puterea.

Am găsit şi o metaforă extraordinară care pare să exprime esenţa destinului acestei familii (un destin tragic, negru, din care nu mai rămâne nimeni; o familie tristă, perisabilă din care nu mai rămâne nimic, generaţiile urmând aceaşi spirală implacabilă):

Ferestrele noastre erau întunecate. La intrare nu era nimeni. Când am intrat am mers până lângă peretele din stânga dar nu era nimeni; doar scările arcuindu-se în sus în umbră, ecourile paşilor generaţiilor triste ca praful uşor peste umbre, paşii mei trezindu-i ca praful, ca lin apoi să se aşeze iarăşi.

Un alt citat interesant: Banii n-au valoare, contează doar cum îi cheltuieşti. Şi tot din Jason: Nu-i promit niciodată nimic unei femei şi nici n-o las să ghicească dinainte ce am de gând să-i dau. Dacă nu îţi vine în gând ce surpriză să le mai faci n-ai decât să le arzi una peste bot.

Subiectul romanului nu pot să zic că a fost pe gustul meu.

Rating: 5/10

Fum fum fum. Arde focu arde focu

Parcă am fi naţia cu cei mai mulţi piromani pe metru pătrat. Cum se duc zăpezile cum simt unii nevoia să vină de hac vegetaţiei de pe dealurile şi câmpiile ţării. Şi atunci scot chibritele şi incendiază în neştire hectare întregi de teren căutând cu predilecţie parcă vegetaţia din jurul zonelor umede (cum ar fi de exemplu stufărişurile). Incendierea plantelor este un act anti-ecologic, care dăunează extrem de mult ecosistemelor. Speciile de plante pot fi periclitate sau chiar distruse complet, multe alte specii care depind de aceastea pot fi afectate la rândul lor. Vegetale rare pot fi pierdute din floră, inclusiv plante protejate. Atmosfera este poluată prin aceste acţiuni cretine şi iraţionale. De asemenea, cele mai multe incendii de pădure au drept cauze incendierile antropice de felul ăsta. A, mai mult, este ilegal să dai foc resturilor vegetale şi când îţi cureţi grădina, darămite să aprinzi fânaţele.

Şi în timp ce oamenii se ocupă cu incendieri, autorităţile Statului: Gardă de Mediu, poliţie şi autorităţi locale stau şi freacă menta.

Forografiile de mai jos au fost realizate din tren pe ruta Timişoara – Cluj.


Şi dacă suntem la capitolul mediu iată o pată de petrol cât china pe Dunăre la Cazanele Mari.