Macel de primavara

Uneori mă întreb cât de cretini sunt românii? Cât creier trebuie să ai pentru a transforma “curăţenia de primăvară” într-un măcel? Mulţi administratori zeloşi găsesc cu cale să radă copacii de pe spaţiile verzi şi aşa inadmisibil de restrânse. Pe lângă faptul că peisajul urban este destul de sumbru din cauza “blocurilor gri” mai rămânem şi fără puţina verdeaţă şi sursă de oxigen. Nu ştiu încă ce rol are departamentul de spaţii verzi de la Rosal – dau mâine nişte telefoane. (se pare că respectivul nu acţiona în numele firmei şi folosea aparatura din dotare in interes personal; era într-adevăr după ora 19:00)

 

Câte clase trebuie să ai ca să ştii că un copac este alcătuit din partea de jos, partea de mijloc şi partea de sus. Partea de jos a copacului este alcătuită din partea de jos a părţii de jos… NU. Reformulez.

Câte clase trebuie să ai ca să ştii că un copac are rădăcină, tulpină şi o coroană cu frunze. Dacă un copac nu are ramuri şi frunze am putea foarte bine să plantăm numai stâlpi de beton.