Franny si Zooey

Am citit cartea în două sesiuni difeite şi separate de o perioadă relativ lungă de timp. (Însemnările ce urmează le-am făcut pe parcursul citirii). În primul rând, citind secţiunea “Frany” am avut un sentiment destul de ciudat pe care nu l-am mai experimentat la nicio carte – aveam impresia că citesc retrospectiv, că citesc “în urmă” ceva trăit şi uitat. Cred că e vorba de universalitatea simţămintelor discutate de Franny. Şi anume ea era vocea tutror acelora asupra cărora se făceau presiuni pentru a avea o carieră de succes, pentru a nu da greş, pentru a face ceea ce era “de datoria” unui student. Nu puteam să nu simt acel iz american de “be number one”. Aşadar Frany se exprima împotriva luptei afirmării de sine cu orice preţ, împotriva egocentrismului. Mi-a plăcut în acest context ceea ce îi scria Buddy lui Zooey “Tot ceea ce faci fă cu toată fiinţa ta”.

Suntem cu toţii nişte imbecili că ne lăsăm duşi de val şi uităm de lucrurile esenţiale. Orice lucru care se întâmplă pe lumea asta îl raportăm mereu la propria noastră persoană, la eul nostru afurisit.

“Zooey” am citit-o la distanţă de vreo 2 săptămâni, pe parcursul a două zile. Faptul remarcabil este că deşi s-ar putea spune că în carte “nu se înâmplă mai nimic” aceasta nu este deloc plictisitoare. Secretul cred că stă în abundenţa dialogului însă nu atât prin constrcţia acestuia spre o finalitate clar avută în vedere de autor, nu pare a vrea să ducă cititorul undeva, spre anumite concluzii. Ci pare că se desfăşoară la momentul citirii, cititorul fiind complet absorbit în scenă. Acest efect este obţinut prin descrierile decorului şi prin cearea familiarităţii cu personajele prin atenţia la detalii, la reacţiile personajelor, la mimica lor, la starea psihologică.

Maximum sweetnes, Franny on Bloomberg:

Nu-i aşa că-i drăgăstos? Niciodată nu l-am văzut aşa drăgăstos.Mângâie-l Zooey! Uite ce drăgălaş e. Ia mângâie-l.

O temă de discuţie ar putea fi “comoara” care apare în carte.

Potrivit unei logici elementare, nu-i absolut nicio deosebire între un om ahitat după comori materiale – sau chiar intelectuale – şi unul avid după comori spirituale. Comoara e comoară, ce naiba! (Zooey)

Simplul fapt că nu mă mulţumesc cu orice – că îmi doresc iluminare sau pace în loc de bani, sau prestigiu social sau celebritate ori altceva de genul ăsta – nu înseamnă că nu-s la fel de egoistă şi de preocupată de propria mea persoană ca toţi ceilalţi. (Franny)

Pare că logica e corectă: fie că alergi după X, fie că alergi după Y, tot aia e – alergi după ceva, eşti lacom, vrei să acaparezi. Acest lucru pare să fie văzut în acelaşi fel de Franny si Zooey. Eu însă cred că este evident că nu este acelaşi lucru să vrei de exemplu pace sau să vrei bani. Mai bine o masă sărăcăcioasă cu verdeţuri şi pace decât o masă îmbelşugată cu ceartă scrie undeva.(Să fie vorba despre atitudinea pe care o ai în timp ce îţi urmezi ţelul? Adică vrei cu disperare faimă sau pace sau bani. Îţi faci un idol astfel. Nu cred.) Eu cred că mai degrabă cheia înţelegerii acestei chestiuni stă în filosofia de viaţă cu care cei doi au fost crescuţi şi anume aceste firmaţii sunt făcute dintr-o perspectivă budistă asupra lumii. Budismul spune că problema cea mai mare a omului (spre deosebire de creştinism care spune că este păcatul) este dorinţa. Omul îşi doreşte şi astfel ia naştere suferinţa. Astfel mântuirea este după cum urmează: opreşte-ţi dorinţa, neag-o şi astfel suferinţa va dispărea. Dorinta e rea. Vrei bani şi nu îi ai. Ai o durere cumplită de cap şi îţi doreşti să înceteze. Nu îţi mai dori bani şi vei fi mulţumit cu ceea ce ai. Nu te mai gândi la durerea de cap, ignor-o şi aceasta nu te va mai deranja. De aceea cred că cei doi (şi implicit autorul?) pun egalitate între orice fel de “comori” deoarece ei cred că dorinţa este ceva rău. Creştinismul nu este aici înţeles, se ratează smnificaţia lui, deoarece esenţa acestuia nu poate fi redusă la o mantră, la repetiţia unor cuvinte. Creştinismul nu este să faci ceva (fie că spui o rugăciune pentru a te lumina) ci o relaţie. La sfârşitul cartii Zooey pare să Îl prezinte pe Isus conform Evangheliilor. Rugăciunea este pentru asigurarea prezenţei lui Cristos.

A doua temă de discuţie ar putea fi critica din vieţile noastre (atât cea pe care o facem cât şi cea pe care o obsevăm – in păcate – din plin în jurul nostru). Am remarcat foarte multă critică (nici măcar n-aş numi-o distructivă ci) inutilă în jurul meu. Foarte mulă lume se găseşte să comenteze pu şi simplu. Fără un alt alt scop decât critica în sine. Oamenilor le place să-şi manifeste critica şi dispreţul faţă de semeni. De exemplu am fost la n eveniment organizat în aer liber – o expoziţie canină. S-a găsit repede cineva să spună că nu e bună organizarea, că nu este delimitat bine traseul, că “aşa-i la noi”. Problema a fost că doar a critica, nu a avut nicio observaţie constructivă. Sau vai ce oribil e acel afiş de teatru sau ce bluză verde are respectiva. În general critica de tipul ăsta nu este raportată la o normă ci la opinia subiectivă a criticului care faci din propria preferinţă etalon pentru judecarea (şi condamnarea!) celor din jur. Ce legătura are asta cu cartea? Păi are. Să vedem.

Dar ceea ce nu-mi place mie, e felul cum vorbeşti despre toţi oamenii ăştia. Vreau să spun că nu numai că dispreţuieşti valorile pe care le reprezintă – îi dispreţuieşti chiar pe ei. Prea faci din asta o chestiune personală. Dar când ămi vorbeşti despre el, o faci de parcă părul lui ar fi inamicul tău numărul unu. asta nu-i cinstit şi o ştii foarte bine. Dacă vrei să te războieşti cu sistemul, atunci treci la atac pentru că inamicu-i acolo, nu pentru că nu îţi place freza lui sau afurisita lui de cravată.

Critica vizează nu esenţa ci o formă inofensivă. Motivele şi mijloacele criticii sunt adevăratele probleme în caracterul oamenilor de azi. Nu ai cum să produci o modificare calitativă moral criticând o formă de exprimare, problema esenţială fiind faptul că această critică vizează exclusiv şi nedisimulat forma fără a o interesa dacă este legat de ceva mai profund. Astfel critica nu se îndreaptă de fapt asupra realităţii însăşi ci asupra modul în care credem noi că realitatea este sau am vrea să fie. Critica dispretuieste omul.

Omul nu se schimbă chiar aşa de mult între zece şi douăzeci de ani – la drept vorbind nici între zece şi optzeci.

Rating: 7/10

7 thoughts on “Franny si Zooey

  1. =)) Cine stie ce comenta el acolo (“Te mananc cu fulgi cu tot!” sau poate vroia sa faca un duet. Cert e ca mai maraie asa si cand ne jucam de-a v-ati ascunselea).

    A propos de comunicare, am mai scris despre faptul ca sora-mea spunea ca, daca miauni si te gandesti la ceva, ii comunici acel ceva pisicii :)) Odata, tot la bunica-mea, a trecut in goana o pisica (majoritatea nu stateau la mangaiat) si sora-mea a inceput sa miaune. Pisica s-a oprit, uitandu-se la ea. Sora-mea a continuat sa miaune si, la un moment dat, pisica a adormit… Psychic!😀

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s