Sora Fantana

Stau singur şi mă uit pe o stradă pustie
stau singur cu buzunarele pline de câini
stau singur şi ascult foşnetul oaselor
e ca şi cum ar adia vântul peste un clopot de ceară
dar după primul colţ la prima răspântie
s-ar putea oricând să apară cineva învăluit într-o ploaie de lumină
şi va trebui să mă acopere cu mantia lui pentru că
s-ar putea odată cu el să vină o ploaie sau o ninsoare
sau chiar o afurisită de lapoviţă
să ne îngheţe oasele proaspăt spălate
deşi ieri a fost mai frig decât azi

deasupra mea zboară câţiva porumbei cerşetori
filantropii le-au pus fărâmituri de pâine pe balcoane
şi eu mort de mult cu o piatră de moară pe piept
am hotărât în sfârşit să plec
să pornesc de pildă dintr-un grajd înecat în aburi
să merg aşa până la un crâng (tufiş) unde mă aşteaptă sora Fântână
să mă reazem acolo de prăbuşirea ei

10 octombrie 1986
salonul 3003