La Multi Ani, Romania!

O înlănţuire (fericită!) de fapte a făcut să intru în posesia unui exemplar al celui mai recent volum semnat Lucian Boia: De ce este România altfel? proaspăt lansat la Bookfest. A fost o bucurie să regăsesc unele dintre opiniile mele în scrierile distinsului profesor. Dar şi o tristeţe. Fac parte din aceea generaţie care a nimerit foarte prost în istorie, după cum spunea un bătrânel aparent simpatic. Născut în comunism în perioada cea mai nefastă din punct de vedere alimentar, aruncat din spital pe motiv că nu are ce să-i mai facă, oricum moare, de ce să mai ţinem un pat ocupat, crescut între betoane, niciodată şoim al patriei şi scăpat de pionierat. Am învăţat istoria glorioasă: ne tragem direct de la Rîm, niciodată supuşi nimănui, biruitori în luptele cu turcii, ungurii şi ruşii, apărători ai Europei creştine – iată şi motivul <înapoierii> noastre.

Cartea lui Boia este o foarte scurtă şi tăioasă istorie a românilor: fără lucruri nou-descoperite dar înşirate simplu şi interpretate pertinent. Cu unele “atentate” asupra lucrurilor aşa-zis sfinte din istoria noastră. Mi-a plăcut că a scris ceea ce credeam cu tărie şi înaintea acestei lecturi (dar ceea ce nu am auzit pe niciun intelectual spunând) şi anume: “Elita românească politică, economică, intelectuală este în cea mai mare parte creaţia comunismului“. Pentru mine, dacă ai avut funcţii şi poziţii în comunism, ai fost într-un fel sau altul colaborator cu regimul şi susţinător al acestuia. Cei ce conduc acum şi inclusiv copiii acestora care vor să pară noi, ca scoşi din cutie, sunt tot legaţi de vechile cutume, căci nu-i aşa? aşchia nu sare departe de trunchi (o spun eu, cel care crede într-o reînoire spirituală a omului). Dar să continui cu câteva citate:

“Modul extravagant în care s-a derulat psihodrama politică din vara anului 2012 a lăsat impresia că ţara e defectă. Ceva nu merge în România, şi nu doar sus în clasa politică.

Majoritatea românilor se obişnuiseră să trăiască în comunism. Nu o duceau bine… nu li se oferea mult dar nici nu se speteau muncind. Îşi rotunjeau câştigul mediocru extrăgând suplimentar câteceva din averea statului.

Lipseşte culturii româneşti capacitatea reglajului democratic cotidian, care să ţină lucrurile în echilibru, eliminând riscul derivelor periculoase. Românii nu se implică, în loc de soluţii colective caută mici rezolvări individuale, şi atunci nimic fundamental nu se rezolvă iar tensiunile se acumulează. Lipsa unui minim dialog.

Minciuna (sau dezinformarea) e parte inseparabilă a politicii.”

Şi altele asemenea. Şi ce mă şochează în România este faptul că minciuna -crede mulţimea – e practicată doar de unii: unii sunt hoţi şi mincinoşi iar ceilalţi stâlpi ai “democraţiei”; unii conduţi din umbră de foştii comunişti, ceilali oameni “noi”. Mulţi judecă simplist, în alb şi negru, în minus şi plus, în 1 şi 0. Şi mă mai amuză teribil “frica” unora (care nu par cei mai nătângi români) de rege şi monarhie. Anii de dezinformare comunistă şi-au spus cuvântul.

“Nimic nu pare mai firesc în România decât migrarea de la un partid la altul. Culoarea afişată se arată mai mult o spoială. Tonul l-a dat Frontul Salvării Naţionale, cu urmaşele sale directe Partidul Social Democrat şi Partidul Democrat. Social-democraţii, comunişti sadea la origine, au îmbogăţit ţara cu prima generaţie de îmbogăţiţi ai politicii. Partidul Democrat-Liberal are aceeaşi extracţie: ani de zile a făcut parte din Internaţionala Socialistă. Când, prin dispariţia subită a national democratilor, s-a eliberat culoarul de dreapta…

Neautentic se deovedeşte până la urmă şi actul solemn al condamnării comunismului. Raportul final fost validat într-o şedinţă solemnă a PArlamentului, regimul comunist fiind declarat ilegitim şi criminal. Ce urmări legale s-ar cuveni să aibă catalogarea? Logic ar fi ca toate actele lui să fie lovite de nulitate, începând cu proclamarea Republicii.

[…]

Pas cu pas, preşedintele-jucător, a ţesut cu migală o pânză a puterii asigurându-şi autoritatea nemijlocită asupra principalelor instituţii ale statului. Guvernul a ajuns o anexă a preşedinţiei, plictisit de discuţii a trecut proiecte de lege pe bandă rulantă prin asumarea răspunderii, Parlamentul devenind un fel de birou de înregistrare. La nevoie, când s-a întâmplat votul s-a repetat pentru a ieşi cum trebuie sau s-a socotit un număr dublu de voturi favorabile faţă de cele efectiv exprimate. S-a vorbit de puci sau lovitura de stat. A fost tot atât cât şi regimul Băsescu “dictatură”. Adică nici deloc dar nici prea mult. Să remarcăm o treabă foarte românească. Acelaşi parlament, exact în aceeaşi componenţă, a susţinut măsurile considerate abuzive ale guvernelor “lui Băsescu”, pentru ca apoi, la fel de disciplinat, să-l suspende pe Preşedinte. Când e nevoie, un grup suficient de parlamentari trec dintr-o parte în alta.”

Până una alta aflu de la o prietenă din Bucureşti că vila Patzelt, incendiată în vară pentru a se construi un frumos P+5 în loc, este pe cale să dispară. La mai mare!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s