Turnul Pompierilor deschis pentru o zi

De mult timp urmăresc să vizitez Turnul Pompierilor din Cluj. Prima ocazie în mulți ani de așteptare s-a ivit odată cu inițiativa Day 15, Turnul Pompierilor în altă lumină, acompaniată de o acțiune frumoasă și inteligentă: tencuiala din pereții vechi ai turnului a fost pusă în saculeți mici și împărțită trecătorilor cu mesajul Nepus în lumină, orașul vechi se năruie. Mi-a plăcut să văd că în jurul orei 12 s-au strâns în fața turnului clujeni de toate vârstele, de la părinți tineri cu copii mici până la elegante pensionare. Mult trâmbițatul eveniment a debutat însă cu o dezamăgire pentru public legată de ora de începere (12:00) a evenimentului/ ora de deschidere a turnului pentru public. Sau mai bine zis nu a debutat deloc întrucât accesul în turn a fost amânat pentru apoximativ 45 de minute. Supărător, dincolo de cele 6,7 grade de afară, era faptul că domnului responsabil cu paza nu i se comunicase exact când anume se va deschide turnul. Ni s-a spus franc că “așa e la noi”. M-a dezamăgit această atitudine, parcă așteptam altceva de la cei (tineri) care s-au ocupat de eveniment. De ce incompetență, nepăsare și merge și așa? Zeci de mii de tineri au ieșit pe străzi pentru schimbare… dar dacă nu începe de la fiecare această schimbare, în lucrurile mici și responsabilitățile fiecăruia, nu se va întâmpla nimic semnificativ.

Pe când am intrat ca urmare a vociferărilor, expoziția încă se mai monta. La fiecare nivel este câte o instalație de lumini; acestea mi s-au părut interesante atât ca și concept artistic cât și ca efect luminos. Așa că merită să vizitați turnul. Măcar pentru o zi.

Iar sus vă asșteaptă o panoramă necunoscută a orașului.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s