Pelicanul

Mi-am făcut în ultimii doi ani un obicei de a merge la teatru la orice premieră care are loc. Regret că nu am făcut și recenzii pentru aceste spectacole; în primul rând pentru mine pentru a-mi fixa mai bine anumite emoții și gânduri legate de aceste prime reprezentații care uneori au fost recompensate cu premii importante sau care pur și simplu rămân ca favorite ale publicului.

Pe 27 februarie 2016 a avut loc premiera piesei Pelicanul de August Strindberg în regia lui Felix Alexa. Regizorul bucureștean a mai montat la Teatru Maghiar de Stat din Cluj-Napoca piesa Domnișoara Julie. Despre cele două “piese de cameră” să vorbește în cadrul teatrului maghiar că alcătuiesc un diptic care merită vizionat succesiv.

Pelicanul pleacă de la metafora jertfei de sine a păsării care cu propriul sânge își mântuiește puii. Subiectul îl constituie drama unei familii în care se împletesc intrigi, neloialitatea, gelozia, egoismul, dar și sacrificiul de sine și dragostea dintre frați. Cine este de fapt pelicanul aflăm însă doar la sfârșitul piesei.

August Strindberg a avut o copilărie grea, neglijat fiind de părinți, fiind nevoit să se adapteze la desele mutări ale familiei. Ca adult a fost căsătorit de trei ori și atitudinea lui față de femei exprimată în creațiile dramatice a fost criticată de-a lungul vremii. Nici bărbații nu au o reprezentare întotdeauna favorabilă. Forța acestei piese este întreținută de actualitatea ei și de intensitatea emoțională mare pe care o are. Deși scurtă, aproximativ 70 de minute, piesa este foarte intensă și păstrează o tensiune ridicată pe tot parcursul ei. Tensiunea este menținută nu doar prin replicile și jocul scenic dar și prin cadrul și ilustrația muzicală aferentă. Scenografia este modernă, sau mai bine zis postmodernă, tehnologizată, decorurile sugestiv-vivante interacționând cu actorii;  luminile creează o atmosferă de cavou, de loc bântuit de stafii iar costumele Carmencitei Brojboiu amintesc de personajele lui Tim Burton. Elementele de decor sunt delimitate de camera în care se petrece acțiunea, intrând în contact cu ele, personajele părăsesc scena și intră într-o dimensiune care nu este accesibilă direct celorlalți. Acompaniamentul muzical conceput de Felix Alexa este fundamental pentru atmosfera creată spectatorul fiind învăluit de tonalități joase.

Reacția lui Strindberg la habotnicia și îndoctrinarea religioasă poate fi intuită în punerea la îndoială de către Fredrik a mitului pelicanului. Însă spiritualitatea nu este negată, dramaturgul punând în lumină faptul că mântuirea poate veni din afară prin depăsirea propriei condiții. Botezul poate fi prin foc sau prin duh, spun scripturile.

Jocul actorilor este fără îndoială remarcabil. Dar nu pot să nu îl remarc pe Bogdan Zsolt pe care l-am văzut într-o mulțime de spectacole: aici este încă o dată un altul, intră în rolul unui nou personaj pe care nu l-am mai văzut până acum.

Rating: 9/10

 

Foto credit: Teatrul Maghiar de Stat Cluj-Napoca

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s