ZIUA 1 JOI
Noaptea. Campare Plaiu Foii
Ziua a 2 a VINERI
Ascensiunea prin valea Ursilor. Este unul din ultimele locuri in care se poate găsi apă bună de băut așa că a fost timpul pentru alimentare. Primul popas l-am facut la refugiul Diana, sub 1500m. Am urcat pe linia albastră printre spectaculoasele colturi din Padina Închisă. Unii din colegii de ascensiune au considerat partea de grohotiș până La Găvan porțiunea cea mai dificilă a expediției. Într-adevăr, nu o dată pietrele au luat o la vale. Eu am preferat să urc pe lângă peretele de stâncă. La Găvan era ceva apă de ploaie însă nu era bună de băut. Am mers până în partea de nord-est a crestei pentru a vedea Zărneștiul de sus și a începe parcurgerea crestei pe traseul de punct rosu. Am ajuns cu ușurință la Vârful Ascuțit 2150m unde am găsit Refugiul Carol Lehmann liber. Se filmase sus cu o zi înainte și lumea nu prea știa dacă e ocupat sau nu. Am avut șansă. Vântul a suflat toată noaptea.
Ziua a 3 a SAMBATA
Dimineața era lipsită de nori dar bătea vântul. Am fost vizitați de o capră neagră și puiul acesteia, probabil destul de obișnuite cu turiști. Le-am admirat și filmat în voie aproximativ jumatate de oră. Traseul a fost unul solicitant însă se poate parcurge fără mari eforturi. Atenție la lipsa apei și la deshidratare în caz că vremea devine spre foarte călduroasă. Am bifat vf La Om aflat la 2238m. Personal as zice că am trecut prin două momente care nu mi-au plăcut foarte mult: o zonă de aproximativ 5m lungime: la dreapta era peretele vertical iar la stânga imaginea căderii în gol era îmblânzită de câțiva jnepeni. Nu am privit în jos prea mult. La fel, o altă situație în care am privint în jos pe peretele de stâncă și… m-a luat amețeala. Am ajuns destul de repede la Refugiul Funduri, după ce am trecut de zona de jnepeniș foarte ușor deoarece tocmai fusese defrișată cărarea turistică.
Ziua a 4 a Duminica 9 aug
Nu ne-a rămas decât să coborâm. Noaptea a trecut mai greu deoarece nu prea mai aveam apă, maxim 0.5l de persoană. Am coborât spre vest, pe o scurtă zonă cu lanțuri, am trecut pe la Cerdacul Stanciului, ne-am răcorit în peștera Stanciului și am trecut marele Grohotiș. Un moment cu fiori a fost să trecem pe lângă monumentul celor doi alergători decedați în maratonul din 2019. Zona poate fi într-adevăr o capcană, în special în condiții de vizibilitate redusă. Am zburat pe lângă refugiul Spirlea – întrucât nu mai aveam apă – și ne-am alimentat la izvor. A fost poate cel mai proaspăt și mai rece litru de apă pe care l-am băut.
office of strategic contemplation 