No

toate poemele ti le-am scris inainte

stiind ca ai sa vii

ai sa ma iubesti

si ai sa ma parasesti

Advertisements

Marius Bercea la MACluj

O expoziție personală a artistului clujean Marius Bercea a fost vernisată ieri la Muzeul de Arta din Cluj-Napoca sub denumirea “a full rotation of the moon”. Desi reunește picturi mai vechi cu lucrări mai noi, nu este o expoziție retrospectivă. Picturile au fost atent selecționate dat fiind și cadrul unui spațiu baroc care poate deveni problematic când este vorba de un eveniment de artă contemporană. Picturile sunt luxuriante, unele viu colorate, care fac apel la imaginarul post-decembrist dar și la experiența californiana a artistului. Este o expoziție de marcă ce nu trebuie ratata.

Poezie de primavara

Gellu Naum. O selecție subiectivă din frumoasele lui poheme a apărut în 2016 la editura Tracus Arte. În antologie sunt prezente poezii din perioada cea mai fecund-alchimică a Gnomului, începând cu volumul de debut Drumețul incendiar (1936), Libertatea … (1937), Vasco de Gama (1940), Culoarului somnului (1944), continuând cu cele urmate unei perioade de tăcere creatoare de peste două decenii, Athanor (1968), Copacul-animal (1971) sau Descrierea turnului (1975) până la poemele din perioada târzie (Ascet la baraca de tir, 2000). Poemele sunt prezentate în viziunea grafică a lui Mircia Dumitrescu. Cartea poate fi comandata de pe situl Carturesti.ro

Necesitatea revitalizării sentimentului poeziei in spațiul cultural românesc a primit un răspuns din partea Editurii Nemira, cu ajutorul a două voci neobosite în acest domeniu, Marius Chivu si Radu Vancu. Este vorba de o selecție absolut arbitrară și de gustibus al textelor, alese din operele a 111 autori și desfășurate pe parcursul a 230 de ani de istorie literară. Cel mai vechi poem datează din 1785 iar cel mai nou din 2015. Coperta volumului este frumos ilustrat de Alexia Udriște. Acesta poate fi gasit pe Carturesti.ro

dscn8297_zps4ptsz3af

Grădini pentru Dinu Pillat

Poate una dintre cele mai frumoase cărți pe care le am în biblioteca este volumul Grădini pentru Dinu Pillat apărută la Fabrik în 2016. Este cunoscută preocuparea lui Matei Câlția pentru tipar și design, cele Șapte povești cu Ștefam Câlția (UNArte, 2013) fiind o dovadă de excelență în acest sens. La fel ca și atunci, Grădinile fac parte dintr-un demers conceptual mai amplu. Dinu Pillat, un om luminos care a suferit absurditățile regimului comunist fiind arestat odată cu Constantin Noica, nu a putut fi stins de nedreptățile vieții. După eliberarea din închisoare, Dinu Pillat, poate spre stupoarea unora dintre cunoscuții lui și-a mărturisit dorința de a fi paznic al unei grădini publice, un parc cum am zice azi. Dorința neîmplinită este răscumpărată acum într-un fel inefabil de Ștefan Câlția care îl omagiază dedicându-i o serie de lucrări în tuș și tablouri în ulei precum și un colț în Grădina botanică. Grădinile sunt lucrari cu vegetație luxuriantă, care sondează memoria și recuperează trecutul, având și amprenta unei biografii personale a aristului dacă e să ne gândim la atelierul de pe strada Spătarului. Apar aceleași personaje misterioase, pești sau îngeri. Această carte-obiect îmbrăcată în pânză, și trasă într-un tiraj limitat de 200 exemplare, este însuflețită de o amuletă conservatoare a vieții, o frunză din grădina pictorului.

Reproducerile sunt însoțite de comentariile lui Carmen Brăgaru, Dinu Pillat – un destin împlinit (Editura DU-Style, 2000) probabil cea mai autoritară voce biografică a scriitorului pe care îl numește atât de frumos, “un Iov neștiut”, dar și de cele ale Monicăi Pillat sau Horia Roman Patapievici care îmi notează olograf în calitate de prefațator al volumului de corespondență între soții Pillat, Biruința unei iubirii (Humanitas, 2008), omagiul său față de “frumusețea acestor doi excepționali oameni”.

Rating: 10/10