Povestea Insulei Humanitas – G. Liiceanu

 

20200315_164313

Se pot acorda liniștit patru stele din cinci, ba chiar mai multe acestei ediții aniversare. Are un format mai degrabă al unei cărți de poezie, se citește repede și îți răscolește amintirile… tin minte prima mea lectură din ceea ce avea sa devină Arhipelagul daca nu chiar Universul Humanitas, seria aceea inițială cu coperte urâte. Titlul era Fenomenul Pitești. A fost printre putinele volume lecturate într-o singură sesiune, cred că doar la Cu Dumnezeu în subterană a lui Wurmbrand am mai pățit asta, sa iau cartea in mâini și sa nu o mai las decât după ultima pagină.

Insula… este un volum document, fără pretenții exhaustive, mai degrabă o istorie personală, melancolică, a 30 de ani cu bune și rele. Fapte istorice, anecdote, lupte, calomnii si in primul rând portrete de oameni care au slujit editura asta multi ani. Cea mai importantă editură din România? Poate.

Un gând frumos pe care l a lăsat autorul la finalul confesiunii sale:  la provocări și nedreptăți sa răspunzi prin faptele tale. Acestea îți confirmă de fapt caracterul. Afirmarea de sine prin fapta este cea ce te definește până la urmă și te validează în ochii generațiilor viitoare.

Care-i faza cu cidrul?

Am intrat in contact cu cidrul intr-o dupa-amiaza de vara in Londra, cu cativa ani in urma. De atunci acesta a aparut si pe piata romaneasca, eu tin minte ca prima data am vazut Strongbow iar din acest an au patruns foarte multe marci, cunoscute sau mai putin.

Ceea ce mi se pare esential in chestiunea cidrului este continutul de mar din care este facut. Legislatia romaneasca are si o prevedere – discutabila prin prisma punerii ei in aplicare – care interzice producatorilor sa inscriptioneze cuvantul CIDRU pe produsele care nu sunt 100% din mar. Cu toate acestea, producatorii au apelat la o gaselnita si anume tiparirea pe etichete in limba engleza (sau franceza, etc) a bauturii: cider sau cider drinks. Majoritatea covarsitoare a bauturilor nu sunt deci cidru in acceptiunea aceasta ci doar bauturi fermentate iar continutul de mar este undeva la 30%. Eu am gasit doar doua bauturi 100% din mar: Harvester (o marcă din transilvania) si Livada Secreta si Cidru Mindru de la Heineken.

Harvester este din punctul meu de vedere cel mai bun cidru de pe piata, natural, 100% din mere intr-o eleganta sticla de prezentare, intr-un continut potrivit de 500 ml. Gust puternic, echilibrat, aromat-sour. Cidru mindru nu mi-au placut deloc, spre deosebire de Livada secreta care are o calitate superioara (reflectata si in pret). Cam atat legat de cidru.

Despre celalalte bauturi fermentate, Strongbow nu imi place deloc, Dacic nici atat. De mentionat la Dacic romanian ciders ca au evitat ingenios restrictiile legislative si, desi nu au printat pe eticheta sticlei denumirea de cidru au facut aceste chestii de hartie pe care le pun peste sticla. Din categoria imi place: Somersby (in special cel de pere), Old Mount (tot de la Heineken).

 

Petrila

Colonia rasa-plansa a lui Ion Barbu si a prietenilor sai. Colonia Bratianu din Petrila. Am vrut sa mergem sa vedem minunea. Sitam ca este vorba de o colonie virtuala dar mai auzisem ca exista cateva case care au fost intr-adevar desenate. Ce a iesit e demn de spiritul Petrilei, pe care il cunosc din cartile lui Ion Barbu.

Urcam cu masina in cartierul Bratianu si oprim langa parcul cu mestecenii inalti. Am venit condusi de gps dar am venit cam la plesneala. Ne uitam la pubela de sticla umpluta cu altele si decidem ca nu e aici. Ne intoarcem si coboram pe langa pompieri cu gandul de a intreba de casele cu pricina la prima casa verde pe care am vazut-o. Pe drum oprim langa doua doamne sa le intrebam totusi daca exista o colonie in Petrila, infrumusetata de niste poeti si desenatori. Acestea ne spun: “Sigur ca exista, trebuie sa va intoarceti, urcati pe langa pompieri, tineti drumul si ajungeti langa un parc cu mesteceni. Acolo e.” Ne uitam contrariati unii la altii – dar plini de speranta – si facem drum intors. Oprim aproape de unde am oprit prima oara. Vine o batranica si o intrebam daca aici e colonia Bratianu, “Da”, unde putem vedea casele pictate, “Ce case pictate maica?”, cele din Petrila infrumusetate de Ion Barbu si ai sai, “Sunt case pictate in Petrila? Eu nu am auzit maica” si pleaca. Intram intr-un magazin-birt si intrebam vanzatoarea. “Nu stiu ca nu sunt de aici.” Pe drum vad un tinerel imbracat in tricou si sort chiar daca afara sunt cam doua grade peste zero. Oprim localnicii – tinerica imi zambeste sagalnic – mama ei zice ca nu a auzit niciodata de asemenea case, dar ca “aici e colonia, oamenii au cumparat case, acolo a fost un camin de batrani dincolo un dispensar.” Ne urcam repede in msaina si o taiem.

Ramanem cu acesta senzatie a Petrilei, o lume ce nu seamana cu nicio asezaere posibila, cu nimic si nimeni, de nicaieri.