Ver haben angst und sind alleine

Jurnal filozofic – NOICA – Ed Humanitas, carte dăruită de doamna Al. NOICA -WILSON

E o carte subțire, aparent ușor de citit și care te invită la meditație după fiecare idee recepționată de la Domnul Noica. dar cartea nu este deloc “ușurică”; m-am delectat în ultima vreme cu Noica și am înțeles următoarele lucruri despre mine: în “tinerețe” imi plăcea mai mult Cioran decat Noica; acum am cotit spre cel din urmă. De ce oare Cioran mi se pare că se adresează celui tânăr, celui însingurat, celui trist, celui suferind, celui cuprins de angoasă? acest angst existențial îl găsim mereu la Emile, până la sfârșit și cu acesta am trăit o bună bucată din viață.

Dar acum mi se pare că Noica este cel care mi se adresează: este lectura maturității, este mult mai bine fundamentată în viață, este mult mai rațională și în același timp mult mai simțitoare. este așa cum spunea și Augustin – e ceva mai adânc in noi decât noi înșine. până la urmă e vorba de Cineva.

Și totuși, duc gândurile mai departe …. de ce a persistat atât de mult Cioran? Îmi aduc aminte de ceea ce spunea kierkegaard despre Avram cum că acesta avea tinerețe eternă deoarece chiar bătrân fiind, a crezut (engl.) “He retained eternal youth”. probabil că și cioran păstra această Tinerețe eterna în inima sa dar nu datorită neprihănirii lui ci din cauza necredinței lui.

Devenirea cetateanului roman european

Bălcescu identifica patru stadii în devenirea românului: primul era cel de rob, apoi cel de slujitor, stadiul urmator era cel de proletar și în fine ultimul stadiu era cel de proprietar. Acestea sunt și etapele pe care le amintește Constantin Noica în secolul trecut subliniind faptul că în perioada respectivă noi ca națiune ne îndreptam spre acest ultim stadiu. Robul nu avea nimic; era legat de pământ. Apoi, pe treapta urmatoare, slujitorul se definea prin aceea că deja avea raporturi contractuale însă el nu era liber și nu avea nimic. Ulterior, proletarul era cel care își dobândea Libertatea însă nu poseda nimic. Iar la ultimul stadiu, cel de proprietar, era acela care avea posesiune – dar nu doar posesiuni materiale ci și posesiuni spirituale, virtuți; și nu doar virtuți pasive pentru care sunt recunoscuți românii (cum ar fi năzuința spre mai mare, puterea de a răbda, smerenia creștinească, curajul fatalist,  și așa mai departe). Pe de altă parte virtuțile active sunt cele care definesc acest stadiu: puterea de initiativa, creativitatea, increderea in sine, etc, curajul cuceritor, etc.

Trecutul comunist a bulversat complet acest proces al devenirii in cazul individului roman.  Sistemul comunist a blocat sau mai bine zis a anulat stadiul de proprietar. Bunaoara, prin procesul de colectivizare pământurile proprietate personala sunt substituite cu așa numitul bun obștesc, care de fapt numai al oamenilor nu era. Însă a făcut mai mult decât atât, a anulat și statutul de proletar al omului deoarece i-a luat acstuia Libertatea. Comuniștii au făcut ca societatea să fie alcătuită din oameni lipsiți de libertate însă care nu erau nici slujitori deoarece nu existau raporturi contractuale. Acest nou tip de om  îl putem pune în categoria membru de partid. Chiar daca nu era efectiv cadru politic, cetateanului roman ii era blocat accesul la dezvoltare personala, la devenire si implinire. Desigur virtuțiile active erau anulate, poate nu chiar complet, creativitatea era obstrucționată iar sistemul comunist urmărea dezumanizarea individului, crearea unei mase amorfe de oameni. După Revoluția din 89, s-a obținut din nou stadiul de proletar, un proletar tânjind după libertate dar care era foarte sărăcit în virtuți active, în virtuți care să îl ajute să se dezvolte să treacă la etapa pe care cu secole în urmă Bălcescu o numea cea de proprietar.

In Europa, dreptul la proprietate este garantat. De fapt, la ora actuala romanii au un numar foarte ridicat de proprietari. De asemenea, solidaritatea, uitatea in diversitate, curajul, implicarea civica sunt virtuti care incep sa vada, insa din pacate sunt conditionate geografic. Manifestarea acestora este mai frecventa in afara granitelor tarii. Va fi interesant de urmarit si modul in care spiritualitatea va deveni un atibut activ al poporului roman.

Povestea Insulei Humanitas – G. Liiceanu

 

20200315_164313

Se pot acorda liniștit patru stele din cinci, ba chiar mai multe acestei ediții aniversare. Are un format mai degrabă al unei cărți de poezie, se citește repede și îți răscolește amintirile… tin minte prima mea lectură din ceea ce avea sa devină Arhipelagul daca nu chiar Universul Humanitas, seria aceea inițială cu coperte urâte. Titlul era Fenomenul Pitești. A fost printre putinele volume lecturate într-o singură sesiune, cred că doar la Cu Dumnezeu în subterană a lui Wurmbrand am mai pățit asta, sa iau cartea in mâini și sa nu o mai las decât după ultima pagină.

Insula… este un volum document, fără pretenții exhaustive, mai degrabă o istorie personală, melancolică, a 30 de ani cu bune și rele. Fapte istorice, anecdote, lupte, calomnii si in primul rând portrete de oameni care au slujit editura asta multi ani. Cea mai importantă editură din România? Poate.

Un gând frumos pe care l a lăsat autorul la finalul confesiunii sale:  la provocări și nedreptăți sa răspunzi prin faptele tale. Acestea îți confirmă de fapt caracterul. Afirmarea de sine prin fapta este cea ce te definește până la urmă și te validează în ochii generațiilor viitoare.

Care-i faza cu cidrul?

Am intrat in contact cu cidrul intr-o dupa-amiaza de vara in Londra, cu cativa ani in urma. De atunci acesta a aparut si pe piata romaneasca, eu tin minte ca prima data am vazut Strongbow iar din acest an au patruns foarte multe marci, cunoscute sau mai putin.

Ceea ce mi se pare esential in chestiunea cidrului este continutul de mar din care este facut. Legislatia romaneasca are si o prevedere – discutabila prin prisma punerii ei in aplicare – care interzice producatorilor sa inscriptioneze cuvantul CIDRU pe produsele care nu sunt 100% din mar. Cu toate acestea, producatorii au apelat la o gaselnita si anume tiparirea pe etichete in limba engleza (sau franceza, etc) a bauturii: cider sau cider drinks. Majoritatea covarsitoare a bauturilor nu sunt deci cidru in acceptiunea aceasta ci doar bauturi fermentate iar continutul de mar este undeva la 30%. Eu am gasit doar doua bauturi 100% din mar: Harvester (o marcă din transilvania) si Livada Secreta si Cidru Mindru de la Heineken.

Harvester este din punctul meu de vedere cel mai bun cidru de pe piata, natural, 100% din mere intr-o eleganta sticla de prezentare, intr-un continut potrivit de 500 ml. Gust puternic, echilibrat, aromat-sour. Cidru mindru nu mi-au placut deloc, spre deosebire de Livada secreta care are o calitate superioara (reflectata si in pret). Cam atat legat de cidru.

Despre celalalte bauturi fermentate, Strongbow nu imi place deloc, Dacic nici atat. De mentionat la Dacic romanian ciders ca au evitat ingenios restrictiile legislative si, desi nu au printat pe eticheta sticlei denumirea de cidru au facut aceste chestii de hartie pe care le pun peste sticla. Din categoria imi place: Somersby (in special cel de pere), Old Mount (tot de la Heineken).

 

Petrila

Colonia rasa-plansa a lui Ion Barbu si a prietenilor sai. Colonia Bratianu din Petrila. Am vrut sa mergem sa vedem minunea. Sitam ca este vorba de o colonie virtuala dar mai auzisem ca exista cateva case care au fost intr-adevar desenate. Ce a iesit e demn de spiritul Petrilei, pe care il cunosc din cartile lui Ion Barbu.

Urcam cu masina in cartierul Bratianu si oprim langa parcul cu mestecenii inalti. Am venit condusi de gps dar am venit cam la plesneala. Ne uitam la pubela de sticla umpluta cu altele si decidem ca nu e aici. Ne intoarcem si coboram pe langa pompieri cu gandul de a intreba de casele cu pricina la prima casa verde pe care am vazut-o. Pe drum oprim langa doua doamne sa le intrebam totusi daca exista o colonie in Petrila, infrumusetata de niste poeti si desenatori. Acestea ne spun: “Sigur ca exista, trebuie sa va intoarceti, urcati pe langa pompieri, tineti drumul si ajungeti langa un parc cu mesteceni. Acolo e.” Ne uitam contrariati unii la altii – dar plini de speranta – si facem drum intors. Oprim aproape de unde am oprit prima oara. Vine o batranica si o intrebam daca aici e colonia Bratianu, “Da”, unde putem vedea casele pictate, “Ce case pictate maica?”, cele din Petrila infrumusetate de Ion Barbu si ai sai, “Sunt case pictate in Petrila? Eu nu am auzit maica” si pleaca. Intram intr-un magazin-birt si intrebam vanzatoarea. “Nu stiu ca nu sunt de aici.” Pe drum vad un tinerel imbracat in tricou si sort chiar daca afara sunt cam doua grade peste zero. Oprim localnicii – tinerica imi zambeste sagalnic – mama ei zice ca nu a auzit niciodata de asemenea case, dar ca “aici e colonia, oamenii au cumparat case, acolo a fost un camin de batrani dincolo un dispensar.” Ne urcam repede in msaina si o taiem.

Ramanem cu acesta senzatie a Petrilei, o lume ce nu seamana cu nicio asezaere posibila, cu nimic si nimeni, de nicaieri.