Unde esti?

Inaintea mea a trecut un vânt tare şi puternic,  care despica munţii și sfărâma stâncile.

Tu nu erai în vântul acela.

Şi, după vânt, a venit un cutremur de pământ.

Tu nu erai în cutremurul de pământ.

Şi, după cutremurul de pământ, a venit un foc.

Tu nu erai în focul acela.

Şi după foc, a venit un susur blând şi subţire.

Tu nu erai în susurul acela.

cu zâmbetul pe buze

m-ai purtat după tine prin tot orașul.

cu zâmbetul pe buze.

eram mai mult mort decât viu.

cu zâmbetul pe buze.

am ascultat muzică bună împreună.

cu zâmbetul pe buze.

eu am sperat la tot ce e mai viu.

cu zâmbetul pe buze.

dar tu m-ai ucis.

cu zâmbetul pe buze.

 

stins

miezul nopții
vine între un album de colecție și portret fm.
am în față un aer cu diamante
dar să nu crezi că sunt lacrimile mele.
îmi place că e alb-negru, bine încadrat – știa jebe ce face
ei stau fix la jumatate, deasupra roților de fier,
ca cei patru crai de la răsărit. toți au musteață –
doar nino are jeanși. cel din stânga e singurul care nu se ține
cel plecat cel mai curând e cel care are botine.

iar eu sunt aici singur
și mă gândesc că cel mai bine e sub roțile acelea mari de fier.

dada 2016

două poeme dadaiste

uneori se întâmplă să scap unele lucruri de sub nas. așa a fost și cu premiera piesei Tzara arde și dada se piaptănă de la Teatrul Național Cluj-Napoca din data de 9 februarie a.c. când nu am luat biletele în timp util și apoi m-a trezit că acestea s-au epuizat. așa că azi am rămas acasă și în jurul orei 21 mi-a trecut prin cap să scriu un poem dadaist. tehnica este arhicunoscută: se ia un ziar sau o revistă, se decupează randomizat cuvinte iar apoi se trag la sorți și se ordonează. iată poemul pe care l-am creat. primul. [se citește de sus în jos, prima coloană, apoi a doua]

dada

al doilea este cel care se poate citi orizontal. încerc o transcriere.

femeia… croiesc foarte. secretul îi place, arta să spună somn. citește răzbunare de ouă cu mine. rămâi acasă. absolut despărțirea iubirii văzut[ă] de sus. viața din fire pentru tine: zâmbet. pasiune nu refuza pe pământ. carte bucurestiul, fericiți, rebel vocabular. docle ca gheața. [cu] capul în nori am ajuns de crăciun. metamorfozele – timp.

 

poem

eternitatea începe să se constituie
când sunt cu tine
secundele petrecute împreună umplu și hrănesc
orele, zilele, săptămânile și lunile
care ne despart
măcar dacă anii i-am putea petrece în doi,
într-unul.
ochii tăi îmi zâmbesc
imaginea ta percepută de ochii mei îngheață pe drumul ei spre creier.
vreau să te respir
inspir parfumul proaspăt al feței tale și aerul ce îmi ajunge în plămâni
mă umple de ființa ta.
îți aud vocea spintecând aerul
molatecă
și suavă
îmi cucerește auzul și îmi rezonează în inimă,
mă încâlzește
și topește gheața aciculară din vene.
buzele tale de zeiță
vreau să ne unească pe veci
și să ne atingem așa încât decorul din jurul nostru să se descompună ca în matrix.

ce repede ai plecat

no title

calc peste frunzele moarte
dar in sufletul meu e vara mereu.
istanbul.

calc peste suflete moarte
dar in vara mea sunt frunze mereu.
istanbul.

calc peste vara mea
dar in sufletul meu e moarte mereu.
istanbul.

calc peste moartea mea
dar in vara mereu e sufletul meu.
istanbul.

Cluj

azi dimineață a tras o ploaie soră cu moartea

ce zi v-ați găsit pentru nuntă mi-am zis

măcar pe săptămâna următoare să nu plouă

dar pe la amiază s-a limpezit

am ieșit să mă plimb pe străzile orașului meu

am intrat într-o librărie, am citit o carte

de câte momente de ratare e nevoie Doamne

ca să ți se pună definitiv 

neagră lespede pe suflet?

am continuat pe lângă gheorghe dima, m-am uitat să văd ce este la puck

ar trebui să văd și eu apolodor mi-am zis că se încheie stagiunea

cobor pe universității e o atmosferă apăsătoare

viața pare de căcat – deși nu e. nimic nu are sens

las studentele de la drept să treacă de mine – aș vrea să le privesc

dar ma uit în sus și număr cupele de pe casa tribunei

sunt opt, ce-or fi punând în ele?

simt că amețesc, simt că viața e fără rost

dar poate că de vină e presiunea atmosferică ce îmi face capul să vâjâie

da, e un fenomen nemaiîntâlnit: sunt două pături de nori la înălțimi diferite

care se îndreaptă în direcții diferite – unii de la nord la sud iar cei de deasupra de la sud-vest la nord-est

un tinerel trece strada vorbind la telefon

viața e frumoasă, băi, ce p*** mea, zice

studentele mi-au plecat nu-mi rămâne decât să trec strada

mă îndrept pe napoca și cotesc pe ion rațiu god hates you moarte fascismului

scrie pe ziduri

Doamne Dumnezeule, viața e un iad

–          Am venit la masa dumneavoastră pur și simplu pentru că mi-ați părut foarte singur. Aveți o față foarte sensibilă.

–          Mi-ar fi plăcut să ma inviți la masa ta.

–          Da, și eu m-am gândit la aceasta însă mi-am spus că nu aș vrea să crezi despre mine că sunt prea curajoasă în astfel de circumstanțe.

–          În timp ce mi-am continuat plimbarea încercam să mă consolez convingându-mă că oricum nu aș fi făcut altceva să deranjez lectura ta.

–          Aș fi dorit să te așezi lângă mine. Am fi putut citi împreună.

–          O, dacă ai știi cât de mult mi-aș fi dorit să mă chemi lângă tine. Dar până la urmă privirea ta de doar o secundă a fost de ajuns să îmi salveze ziua. În seara aceea singurii mei prieteni au fost JD Salinger și Pink Floyd.

 

Susțin că iadul este calvarul de a nu fi în stare să iubești.

disclaimer: acesta este un text intertextualist.