30 new places seen 29 plays at the theater 34 Opera and ballet events 23 concerts 27 movies 58 sport events 33 openings 58 books read 1 lost heart was a good year could have been worse
ieri
zece zile ca zece secole
as vrea sa te imbratisez
dar trupul tau delicat
e un gehm de fluturi monarh
care isi iau zborul atunci
cand te ating
sunt obosit de atata zbor
si e iarna
in sufletul meu
si afara
inlauntrul tau e
primavara
si toamna tarzie
imbelsugata de fructul copt
al fiintei tale
galben, portocaliu, rosu
zece zile care dor
zece secole
in care mor
cate putin
revin la viata cand te vad
doar ca sa te pierd din nou
in zborul tau
departe
aproape
mereu
Interferente.
Doua vorbe despre festivalul de anul acesta. Am participat la doar doua spectacole: Fuchsiada (Teatrul German de Stat din Timisoara) si Omul cel din bun Seciuan (Bulandra). Nu ascund ca regret ca nu am mers si la FAUST-ul lui Tomaz Pandur. Dar asta e.
Fuchsiada.
Visul urmuzian a fost pus in scena de Heti Sturmer cu asistenta lui Silviu Purcarete si ilustratia muzicala a lui Vasile Sirli. Colaborarea -devenita marca inregistrata – este recognoscibila de la primele secunde ale piesei ce dureaza putin peste o ora. Atmosfera de joc feeric, muzica, non-situatiile in care se gasesc (non-)personajele fac deliciul oricariu iubitor de teatru de avangarda. Absurd, uneori grotesc, suav si delicat, provocator si inocent. O spectaculoasa intalnire cu Algazy si Grummer dar si cu minunatul Turnavitu care prind viata ingenios sub holograma regizorului aflat aproape in permanenta pe scena alaturi de ceilalti. Distributia este generoasa, personajele sunt superbe. Piesa devine si instalatie cu ajutorul pianului mangaiat de Fuchs, pian care executa piruete, se deplaseaza inainte si inapoi pe scena, il apara de Turnavitu, in acest scenariu mecaniscist. Nu neaparat pe placul celor ce vor mesaje “serioase” in sala de teatru, dar cu siguranta de revazut pentru cei carora le place sa respire arta.
Rating: 10/10
Omul cel bun din Seciuan.
Piesa lui Andrei Serban a fost surprinzatoare si spectaculoasa. Decor minimalist, simplu, accent pe instalatia de lumi, fara campul de maci inversi; deosebit de placute insertiile muzicale live. Am fost de-a dreptul fermecat de jocul lui Vlad Ivanov care interpreteaza trei personaje (si pe care il mai vazusem la Nationalul din Bucuresti) si al superbei Ana Ularu (care joaca pana la urma si ea “doua” personaje). Piesa propune teme serioase de gandire (desi in mod clar nu doreste sa faca judecati de valoare si sa impuna sentinte) si se incadreaza in acest nou curent in arta prin care se abandoneaza drumul post-modern. Piesa nu solicita doar in plan emotional ci si in cel moral. Situatiile sunt complicate si cu toate optiunile care pot fi cantarite si toate justificarile care pot fi aduse, piesa comunica necesitatea unei intoarceri spre bine, acel bine originar, pe care comunitatea l-a pierdut in confuz
ia si deruta pluralista a postmodernului. Este aici ceva mai mult decat climatul de jungla al afacerilor sau exploatarea omului de catre om. Andrei Serban renunta la tonul grav al pieselor de repertoriu clujean si se orienteaza catre o exprimare mai usoara, de consum (nu consumerist) potrivit unui mediu urban alert ca Bucurestiul.
Rating: 8/10
Nebunia de-a gandi cu mintea ta
O lectura placuta si mai usoara decat ma asteptam la inceput – dar totusi solicitanta. Este o carte de si despre filozofie. Cele trei eseuri cuprinse aici au fost de fapt prelegeri in care probabil ca autorului nu a intervenit prea mult deoarece isi pastreaza oralitatea. In primul eseu Gabriel Liiceanu propune dezvoltarea unui mecanism propriu al gandirii: ce este a gandi cu mintea ta? Nu este a te gandi la activitatile uzuale dintr-o zi; nu este a reda din cultura ta informatii cu privire la diferite lucruri; a gandi nu inseamna nici a consulta parerea filozofilor cu privire la diferite subiecte dar nici a-ti da tu cu parerea despre acestea. Despre a gandi cu mintea ta, Liiceanu detaliaza in cel de-al doilea eseu. O paranteza: am fost putin surprins totusi sa nu gasesc nimic despre filozofia Eclesiastului – desi controversata cu privire la autorul ei sau la data scrierii originale, aceasta carte ramane totusi de referinta pentru lumea veche si istoria filosofiei. Petru Cretia, reputat ebraist, spune ca aceasta carte de intelepciune propune de la un capat la altul un “fel de a gandi realitatea in intregul ei” fructificand stradania unui singur om de-a intelege si a teoretiza realitatea in care traieste. In fine, ultimul eseu – si probabil cea mai valoroasa treime a cartii in contextul nostru postmodern – porneste de la o vorba a lui Pascal – si dupa ce face o succinta “istorie” a ideilor prezinta sase dereglari contemporane a gandirii. Este o veritabila demascare a pluralismului de gandire si in special a conceptului de corectitudine politica adoptat de o Europa secularizata aflata in pragul pierderii identitatii.
Intreg volumul este dedicat de Gabriel Liiceanu lui Alexandru Dragomir, o feblete a acestuia – asupra caruia mi-a trezit din nou interesul. Sper ca de data aceasta sa lecturez si cateva din scrierile acestui Socrate modern autohton.
Rating: 8/10
Vizita in turn
Turnul de apa din incinta intreprinderii Armatura nu mai foloseste la nimic; sau aproape la nimic (inainte, folosea ca rezerva de apa si in procesul tehnologic). Nu mai e folosit pentru scopul initial si nici nu poate fi demolat. Dar poate fi experimentat ca o poveste, ca o noua perspectiva. Fundatia AltArt propune resemnificarea acestuia in cadrul proiectului Orasul vizibil. Pentru trei zile se poate vizita – pe proprie raspundere – dar cu ajutorul voluntarilor implicati in proiect. Vizita include si un set de carti postale frumos realizate: turnul de apa, trei povesti ale unor angajati Armatura, si afisul expozitiei – pentru mine o noua intalnire cu “urechea” dupa Fuchsiada de ieri a Interferentelor. Am fost al patrulea care a urcat in turn. Ascensiunea nu a fost foarte grea dar am beneficiat de ajutorul unui dintre cei de la turn. M-am simtit (din nou) ca Iona, claustrat in “gatul” acesti turn de apa (cu o deschidere prin care incape cel mult un om), si apoi ajuns in rezervorul luminat de cuvintele lui Shakespeare
There are more things in heaven and earth, Horatio,
Than are dreamt of in your philosophy
La coborare am vazut figurat si un drapel tricolor… ca tot e Ziua Nationala.
Antimetafizica
Ediția princeps – Cartea românească, 1985
Ediția a II-a – Alffa, 1998
Ediția a III-a – Anastasia, 2014
Care-i faza cu cidrul?
Am intrat in contact cu cidrul intr-o dupa-amiaza de vara in Londra, cu cativa ani in urma. De atunci acesta a aparut si pe piata romaneasca, eu tin minte ca prima data am vazut Strongbow iar din acest an au patruns foarte multe marci, cunoscute sau mai putin.
Ceea ce mi se pare esential in chestiunea cidrului este continutul de mar din care este facut. Legislatia romaneasca are si o prevedere – discutabila prin prisma punerii ei in aplicare – care interzice producatorilor sa inscriptioneze cuvantul CIDRU pe produsele care nu sunt 100% din mar. Cu toate acestea, producatorii au apelat la o gaselnita si anume tiparirea pe etichete in limba engleza (sau franceza, etc) a bauturii: cider sau cider drinks. Majoritatea covarsitoare a bauturilor nu sunt deci cidru in acceptiunea aceasta ci doar bauturi fermentate iar continutul de mar este undeva la 30%. Eu am gasit doar doua bauturi 100% din mar: Harvester (o marcă din transilvania) si Livada Secreta si Cidru Mindru de la Heineken.
Harvester este din punctul meu de vedere cel mai bun cidru de pe piata, natural, 100% din mere intr-o eleganta sticla de prezentare, intr-un continut potrivit de 500 ml. Gust puternic, echilibrat, aromat-sour. Cidru mindru nu mi-au placut deloc, spre deosebire de Livada secreta care are o calitate superioara (reflectata si in pret). Cam atat legat de cidru.
Despre celalalte bauturi fermentate, Strongbow nu imi place deloc, Dacic nici atat. De mentionat la Dacic romanian ciders ca au evitat ingenios restrictiile legislative si, desi nu au printat pe eticheta sticlei denumirea de cidru au facut aceste chestii de hartie pe care le pun peste sticla. Din categoria imi place: Somersby (in special cel de pere), Old Mount (tot de la Heineken).
