Ultimul cavaler al fotbalului romantic

 

O superbă carte apărută la Editura Școala Ardeleană, Ultimul cavaler al fotbalului romantic. Nicolae Szoboszlay, o figură boemă, de o rectitudine morală evidentă. Probabil cartea anului pentru mine. Nicolae Szoboszlay este cetatean de onoare al Clujului, cunoscut pentru munca sa de o viata la grupele de copii si juniori. Toata viata a trait crezand in principiul lui Iuliu Hatieganu: rolul sportului este de a face caractere.

dscn8296_zpsgilkip4e

Nicolae Szoboszlay (91 ani) este un Neagu Djuvara al fotbalului. Un gentlemen desavarsit, autodidact, vorbitor a mai multe limbi de circulatie internationala. Face parte dintr-o familie nobiliara maghiara; averile bunicilor au fost confiscate, moment in care batranul s-a sinucis iar nevasta acestuia a cazut int-o profunda depresie. Cartea este practic marturia needitata a vietii acestui om, un jurnal de memorii, impletit cu dialogul. Chiar daca se vorbeste mult despre fotbal cartea a fi cu siguranta apreciata si de cei care nu au nimic in comun cu fenomenul. Si asta doar pentru romanticul Laji baci.

Rating: 10/10

Studenții Clujului, viitorii mari fotbaliști și intelectuali ai țării erau pe cât de tineri pe atât de maturi prin înfățișarea lor. Înalți, impozanți, și prin constituție și prin atitudine. Siluetele lor tinerești erau echipate cu inefabilul tricou alb negru, cu simbolul U la piept. Îi admiram și mă minunam. Acum, când îmi amintesc, parcă îi vedeam purtați de un vânt domol de vară, în pragul unei sesiuni de examene. Erau tinerii care, cu tratatele de medicină sub braț, treceau în grabă prin Piața Păcii îndreptându-se spre Biblioteca Centrală din Cluj, contractul lor cu clubul era un legământ sfânt, o atracție irezistibilă, o ispită a tinereții fără bătrânețe. Acele dungi alb negre radiau o bucurie adolescentină, o eternă tinerețe.

Există lucruri mult mai importante decât naționalitatea. Umanitatea, prietenia, educația, cultura și dragostea. Ne mențin uniți sentimentele care ne leagă pe toți.

Advertisements

ieri

zece zile ca zece secole
as vrea sa te imbratisez
dar trupul tau delicat
e un gehm de fluturi monarh
care isi iau zborul atunci
cand te ating
sunt obosit de atata zbor
si e iarna
in sufletul meu
si afara
inlauntrul tau e
primavara
si toamna tarzie
imbelsugata de fructul copt
al fiintei tale
galben, portocaliu, rosu
zece zile care dor
zece secole
in care mor
cate putin
revin la viata cand te vad
doar ca sa te pierd din nou
in zborul tau
departe
aproape
mereu

Interferente.

Doua vorbe despre festivalul de anul acesta. Am participat la doar doua spectacole: Fuchsiada (Teatrul German de Stat din Timisoara) si Omul cel din bun Seciuan (Bulandra). Nu ascund ca regret ca nu am mers si la FAUST-ul lui Tomaz Pandur. Dar asta e.

Fuchsiada.

2_29Visul urmuzian a fost pus in scena de Heti Sturmer cu asistenta lui Silviu Purcarete si ilustratia muzicala a lui Vasile Sirli. Colaborarea -devenita marca inregistrata – este recognoscibila de la primele secunde ale piesei ce dureaza putin peste o ora. Atmosfera de joc feeric, muzica, non-situatiile in care se gasesc (non-)personajele fac deliciul oricariu iubitor de teatru de avangarda. Absurd, uneori grotesc, suav si delicat, provocator si inocent. O spectaculoasa intalnire cu Algazy si Grummer dar si cu minunatul Turnavitu care prind viata ingenios sub holograma regizorului aflat aproape in permanenta pe scena alaturi de ceilalti. Distributia este generoasa, personajele sunt superbe. Piesa devine si instalatie cu ajutorul pianului mangaiat de Fuchs, pian care executa piruete, se deplaseaza inainte si inapoi pe scena, il apara de Turnavitu, in acest scenariu mecaniscist. Nu neaparat pe placul celor ce vor mesaje “serioase” in sala de teatru, dar cu siguranta de revazut pentru cei carora le place sa respire arta.

Rating: 10/10

Omul cel bun din Seciuan. 

Piesa lui Andrei Serban a fost surprinzatoare si spectaculoasa. Decor minimalist, simplu, accent pe instalatia de lumi, fara campul de maci inversi; deosebit de placute insertiile muzicale live. Am fost de-a dreptul fermecat de jocul lui Vlad Ivanov care interpreteaza trei personaje (si pe care il mai vazusem  la Nationalul din Bucuresti) si al superbei Ana Ularu (care joaca pana la urma si ea “doua” personaje). Piesa propune teme serioase de gandire (desi in mod clar nu doreste sa faca judecati de valoare si sa impuna sentinte) si se incadreaza in acest nou curent in arta prin care se abandoneaza drumul post-modern. Piesa nu solicita doar in plan emotional ci si in cel moral. Situatiile sunt complicate si cu toate optiunile care pot fi cantarite si toate justificarile care pot fi aduse, piesa comunica necesitatea unei intoarceri spre bine, acel bine originar, pe care comunitatea l-a pierdut in confuzje8a1996-mihaela-marinia si deruta pluralista a postmodernului. Este aici ceva mai mult decat climatul de jungla al afacerilor sau exploatarea omului de catre om. Andrei Serban renunta la tonul grav al pieselor de repertoriu clujean si se orienteaza catre o exprimare mai usoara, de consum (nu consumerist) potrivit unui mediu urban alert ca Bucurestiul.

Rating: 8/10

Nebunia de-a gandi cu mintea ta

O lectura placuta si mai usoara decat ma asteptam la inceput – dar totusi solicitanta. Este o carte de si despre filozofie. Cele trei eseuri cuprinse aici au fost de fapt prelegeri in care probabil ca autorului nu a intervenit prea mult deoarece isi pastreaza oralitatea. In primul eseu Gabriel Liiceanu propune dezvoltarea unui mecanism propriu al gandirii: ce este a gandi cu mintea ta? Nu este a te gandi la activitatile uzuale dintr-o zi; nu este a reda din cultura ta informatii cu privire la diferite lucruri; a gandi nu inseamna nici a consulta parerea filozofilor cu privire la diferite subiecte dar nici a-ti da tu cu parerea despre acestea. Despre a gandi cu mintea ta, Liiceanu detaliaza in cel de-al doilea eseu. O paranteza: am fost putin surprins totusi sa nu gasesc nimic despre filozofia Eclesiastului – desi controversata cu privire la autorul ei sau la data scrierii originale, aceasta carte ramane totusi de referinta pentru lumea veche si istoria filosofiei. Petru Cretia, reputat ebraist, spune ca aceasta carte de intelepciune propune de la un capat la altul un “fel de a gandi realitatea in intregul ei” fructificand stradania unui singur om de-a intelege si a teoretiza realitatea in care traieste. In fine, ultimul eseu – si probabil cea mai valoroasa treime a cartii in contextul nostru postmodern – porneste de la o vorba a lui Pascal – si dupa ce face o succinta “istorie” a ideilor prezinta sase dereglari contemporane a gandirii. Este o veritabila demascare a pluralismului de gandire si in special a conceptului de corectitudine politica adoptat de o Europa secularizata aflata in pragul pierderii identitatii.
Intreg volumul este dedicat de Gabriel Liiceanu lui Alexandru Dragomir, o feblete a acestuia – asupra caruia mi-a trezit din nou interesul. Sper ca de data aceasta sa lecturez si cateva din scrierile acestui Socrate modern autohton.

Rating: 8/10

Vizita in turn

Turnul de apa din incinta intreprinderii Armatura nu mai foloseste la nimic; sau aproape la nimic (inainte, folosea ca rezerva de apa si in procesul tehnologic). Nu mai e folosit pentru scopul initial si nici nu poate fi demolat. Dar poate fi experimentat ca o poveste, ca o noua perspectiva. Fundatia AltArt propune resemnificarea acestuia in cadrul proiectului Orasul vizibil. Pentru trei zile se poate vizita – pe proprie raspundere – dar cu ajutorul voluntarilor implicati in proiect. Vizita include si un set de carti postale frumos realizate: turnul de apa, trei povesti ale unor angajati Armatura, si afisul expozitiei – pentru mine o noua intalnire cu “urechea” dupa Fuchsiada de ieri a Interferentelor. Am fost al patrulea care a urcat in turn. Ascensiunea nu a fost foarte grea dar am beneficiat de ajutorul unui dintre cei de la turn. M-am simtit (din nou) ca Iona, claustrat in “gatul” acesti turn de apa (cu o deschidere prin care incape cel mult un om), si apoi ajuns in rezervorul luminat de cuvintele lui Shakespeare

There are more things in heaven and earth, Horatio,
Than are dreamt of in your philosophy

La coborare am vazut figurat si un drapel tricolor… ca tot e Ziua Nationala.