Andrei Plesu la Bookfest Cluj

O atmosferă deosebită la întâlnirea cu Andrei Pleşu: cititori de toate vârstele dar am remarcat în special femei şi bărbaţi peste care au trecut anii dar care au păstrat o eleganţă şi rafinament în ţinută: old fashioned folks, pentru o secundă ma simţeam înconjurat de eleganţa anilor 30-40.

Cuvântarea domnului Pleşu a fost revigorantă  şi spumoasă (ca de obicei). Încerc mai jos sa reproduc câteva din ideile emise. Citarea este aproximativă.

Am impresia că s-ar cuveni să mutăm capitala ţării undeva în Transilvania. Si aşa, ideea de a o stabili la Bucureşti a aparţinut turcilor. Clujul are un aer care îmi lipseşte la Bucureşti, mă face să mă simt bine şi nu spun asta ca o curtuoazie datorată gazdei. Uităndu-mă la copertele cărţilor mele am impresia că scriu mereu aceeaşi carte. Aşa şi este. Nu ştiu să fac altceva decât să scriu. Nu pot spune cu un ton definitiv că viaţa e frumoasă. Însă frumuseţea apare tot timpul în viaţă dacă ştii să o vezi. 

Jurnalismul în România este pe cale de dispariţie. Jurnaliştii nu sunt decât nişte propagandişti, şi de o parte şi de cealaltă. Ceea ce pretind eu jurnaliştilor de mâine este independenţa, neangajarea politică şi să se gândească la limba română când scriu. Eminescu şi Caragiale făceau şedinţe de analiză gramaticală în redacţie. Limba română de proastă calitate este unul dintre lucrurile care strică frumuseţea vieţii. Nu sunt împotriva evoluţiei limbii dar nici nu cred că un substitut barbar se impune cuvintelor limbii române. 

După care domnul Pleşu a trecut la autografe, ceea ce probabil că încă mai face şi la ora asta. 🙂

Nimic din spiritul TIFF la odeon

Deşi sala a fost în regulă şi sunetul foarte bun, atmosfera de la cinema Odeon (situat în comuna Floreşti) nu avea aproape nimic din “spiritul TIFF”. În acest ansamblu comercial nu amintea mai nimic de spectacolul cinematografic. Abia în zona cozmetizată a intrării în sălile de proiecţie un timid ticketing point si mai apoi două tinere draguţe cu tricouri roşii.

În sală au intrat alături de spectatori şi găleţi de popcorn, nachos însoţite de câte două feluri de dipping sauce şi mă întrebam dacă nu cumva cineva şi-a adus şi un platou cu mici şi sărmăluţe. Nu, acestea au lipsit, însă nu au lipsit mâncăii de semipreparate artificiale forneti: foşneala s-a potrivit “de minune” cu atmosfera în care se trezeşte Matsumoto. Bine că atmosfera de întrunire gastronomică nu a ţinut prea mult. Dar dacă tot vrei să mănânci de ce să îţi strici momentul şi să o faci într-o atmosferă întunecată alături de necunoscuţi când poţi să te bucuri de ea?