Simplify

CUM CASTIGAM TIMP de Marion Kustenmacher, Werner Kustenmacher

Acest scurt volumaş este foarte uşor de citit, amuzant şi uşor de aplicat. Dacă aveţi impresia că vă sufocaţi în planuri, că nu mai aveţi timp de nimic sau că nu mai ştiţi cum să vă stabiliţi priorităţile, atunci aveţi nevoie să citiţi această carte.

Foarte amuzante şi desenele autorului.

Articolul face parte din campania vALLuntar iniţiată de Grupul Editorial ALL. Încurajaţi voluntariatul lasând un comentariu la acest post.

Puteţi comanda volumul de pe siteul editurii ALL.

Advertisements

100 DE CATASTROFE NATURALE

În timp ce mă pregătesc de transcrierea recenziei albumului 100 de catastrofe naturale de la Editura ALL pe un site de ştiri se anunţă subiectului următoarei emisiunii: Cât de pregătită este România pentru un cutremur şi de ce au murit mii de oameni în 1997? De asemenea, 90 de tornade au lovit centrul SUA şi 37 de persoane şi-au pierdut viaţa în aceste zile. În ultima vreme, parcă mai mult ca niciodată, ştirile despre calamităţile naturale s-au înmuţit: tsunami, uragane, inundaţii. A cunoaşte catastrofele naturale din istoria pământului, devine un lucru important pentru individ nu atât ca un fel de cultură generală ci ca parte a istoriei fiecăruia.

Chiar dacă accesul la informaţie prin intermediul internetului facilitează documentarea cu privire la acest subiect, albumul 100 de catastrofe naturale oferă într-un mod accesibil informaţii şi imagini despre cele mai importante 100 de astfel de evenimente. Fiecare dintre acestea este fixat în timp şi spaţiu şi este bogat ilustrat. Aş spune că ilustraţiile sunt frumoase însă am o rezervă  aici: de aceea găsesc că este foarte potrivit subtitlul cărţii: Spectacol şi tragedie. Imaginile sunt spectaculoase dar din păcate au dus la pierderea a numeroase vieţi omeneşti.

Seria catastrofelor naturale începe cu erupţia vulcanului Yellowstone de acum câteva sute de mii de ani şi se încheie cu Tsunamiul din Java din 2006. Sunt prezentate erupţii vulcanice, cutremure (cel din Lisabona din 1775 este un punct de referinţă în orice studiu al catastrofelor naturale), inundaţii, incendii de pădure (aduceţi-vă aminte de cele din sudul Europei de acum câţiva ani, catastrofe în urma cărora Comisia Europeană a deschis un proiect de monitorizare a incendiilor de pădure, cu raportări anuale şi fonduri pentru intervenţii în statele membre: EFFIS), secete şi multe altele.

Preocuparea mea s-a materializat în efectuarea unor cercetări online şi achiziţia unor cărţi – nu foarte multe pe acest subiect. Întrebarea care se pune într-o ţară majoritar creştină de aproape 2000 de ani este cum anume merg împreună un Dumnezeu atotputernic şi aceste catastrofe naturale care aduc atâta suferinţă oamenilor. Căteva titluri: Tsunami – o metafizică a dezastrelor de Jean-Pierre Dupuy, Tsunami, Where was God? de E. Lutzer şi The doors of the Sea de Bentley Hart.

Nu ştiu dacă publicarea acestei recenzii în această zi – 4 martie – este pur întâmplâtoare, dar aş vrea să fie un omagiu victimelor din 1977. 

 

Articolul face parte din campania vALLuntar iniţiată de Grupul Editorial ALL. Încurajaţi voluntariatul lasând un comentariu la acest post.

Puteţi comanda volumul – sau alte cărţi din seria 100… – de pe siteul editurii ALL.

Orase invizibile

În împărăţia Hanului Kubilai supuşii acestuia comunică cu el prin limbi pe care acesta nu le înţelege după cum nici ei, aflându-se în alte părţi ale imperiului, nu au înţeles limbile pe care alţi supuşi ai hanului le foloseau. Însă în acest aparent haos există un personaj cu care împăratul stabileşte o relaţie specială: este vorba de Marco Polo care îi povesteşte împăratului despre oraşele pe care le-a vizitat în călătoriile lui. Comunicarea începe iniţial de la înşiruirea obiectelor pe care Marco le-a adus, apoi continuă prin semne, gesturi, trece prin interjecţii, ajunge la limbaj şi culminează cu o comunicare non-verbală a ideilor astfel că te întrebi dacă nu cumva cei doi reprezintă cele două feţe ale aceleaşi monede.

Prototipul oraşelor este Veneţia lui Marco Polo. Oraşele sunt foarte variate, unele pline de culoare şi mişcare, altele întunecate şi ciudate. Suntem pe tărâmul visului. De aceea, oraşele pe care nu le-am văzut niciodată, nu le vom uita niciodată. Dar citim despre ele, ni le imaginăm. Fiecare oraş are un spaţiu  al său, bine determinat. În carte, scurtele capitole ocupă puţin loc însă acesta poate creşte în imaginaţia cititorului.

Deşi nu pot fi încadrate în categoria prozpoemelor, lirismul acestor oraşe precum şi spaţiile albe ale foilor m-au dus cu gândul la poezie. Mi-a adus aminte ceea ce scria mai demult Ana Blandiana undeva: “într-o lume în care se vorbeşte şi se scrie atât de mult, rostul poeziei a devenit acela de a stabili tăcerea”. Despre oraşele lui, Calvino scrie puţin şi nu doar că reuşeşte să stabilească tăcerea în vacarmul cotidian dar deschide noi perspective asupra vieţii urbane.

Ceea ce contează însă cu adevărat pentru Kubilai împăratul, chiar şi atunci când în cele din urmă Marco Polo deprinde limba sa, era “spaţiul care rămânea în jurul lor, un gol neumplut de cuvinte”. Acesta este locul visării iar visele sunt construite precum oraşele invizibile ale lui Calvino, din dorinţe şi temeri. Însă visarea are un preţ, aşa cum subliniază şi autorul: “nu există limbaj fără amăgire”.

Articolul face parte din campania vALLuntar iniţiată de Grupul Editorial ALL. Încurajaţi voluntariatul lasând un comentariu la acest post.