Un multivers?

În anul 2008 oamenii de ştiinţă au constat că nori întregi de galaxii se deplsează prin spaţiu cu o viteză de 3.600.000 km/h, viteză ce nu poate fi explicată de modelele actuale de distribuţie a materiei în Univers. Astfel, cercetătorii au făcut presupunerea că galaxiile ar fi sub presiunea gravitaţiei unei materii aflate în afara Universului cunoscut.  Adică această deplasare este un argument pentru existenţa multiversului.

În conformitate cu previzunile teoriei radiaţiei cosmice de fond (acea radiaţie rămasă ca urmare a big bang-ului) mişcările galaxiilor ar trebui să fie distribuite aleatoriu în toate direcţiile. După câţiva ani de studiu, datele arată că există o mişcare orientată particular, denumită de cercetători “dark flow”, adică curgerea întunecată. Asta ar implica fie scăparea materiei în afara universului, fie  o porţiune a universului cu parametrii diferiţi de cei din zona noastră. O altă presupunere susţine că poate fi vorba şi de influenţa unor părţi ale universului pe care nu le mai vedem azi  şi care ar fi acţionat în timpurile pre-inflaţioniste (înainte de expansiunea rapidă a universului timpuriu).

De remarcat faptul că presupunerile privind materia din afara universului cunoscut constituie o presupunerea foarte generoasă. Câte lucruri se cunosc despre materia neagră? Iar dacă nu cunoaştem îndeajuns distribuţia şi calitatea materiei din universul cunoscut cât de îndreptăţit e să vorbim despre altele? Oricum, rămâne de văzut ce descoperiri empirice se vor mai face şi cum vor fi interpretate prin intermediul fizicii teoretice.

În imagine: distribuţia galaxiilor în preajma Căii Lactee. Photo credit: NASA/Goddard Space Flight Center/Scientific Visualization Studio/Dr. T.H. Jarrett/IPAC/Caltech

Expansiunea universului

Argumente ale expansiunii Universului:

– faptul că vedem galaxiile foarte îndepărtate aşa cum erau în urmă cu numărul corespunzător de milioane de ani-lumină
–  creşterea numărului de galaxii pe volum de spaţiu cu cât mai în urmă priveşti în spaţiu; cu alte cuvinte, universul se rarefiază
– quasarii pe care în prezent îi vedem dar ei nu mai există*
– raportul hidrogen-heliu (77%-23%)
– radiaţia cosmică de fond

Adaptare dupa Gamow & Stannard.

*Icoana stelei ce-a murit/ Încet pe cer se suie;
Era pe când nu s-a zarit,/ Azi o vedem, si nu e. (M. Eminescu – “La Steaua”)

Photo by myuibe (via flickr)


Ahead of NewScientist

Sunday I was asking these questions. To my surprise, yesterday morning I discovered that New Scientist is also baffled about some strange features of our solar system:

How was the solar system built?

Why are the sun and moon the same size in the sky?

Where do comets come from?

Is the solar system unique?

WELL, I will not address in detail (at least not now) all the questions but I will emphasize this: the New Scientist editors are wrong! How do they answer? Like this: “if looking for Planet X is difficult, spotting the Oort cloud is a nightmare.” The Oort cloud is a non-existent structure that was made up by secular scientist to explain away the evidence: comets are not old heavenly bodies and they are not “produced” de novo! There are not any new comets.

“It is all thanks to a striking coincidence.” No, it is all thanks to a mind that intelligently designed all the cosmos in order to have this special place that we call “home” – Planet Earth.

Worldview

Este stupid sa crezi ca universul acesta este produsul legilor (naturale) care actioneaza in el. Este ca si cum ai spune ca ochelarii au fost construiti de legile opticii de care tine seama proiectul lor si in limita carora isi au utilitatea.

It is rather stupid to think that this universe is the product of the natural laws acting in it. It is like saying that your glasses were made by the laws of optics they make use of.

by me.

Timpul inainte de Big Bang

New Scientist crede ca “universul nostru s-a ridicat din seminte care au existat intr-un alt univers inaintea Big Bang-ului”. Materialistii sunt de fapt disperati pentru ca le fuge pamantul de sub picioare. Inainte de Big Bang se aflau pe pozitii “mai bune” daca se poate spune asa ceva: macar postulau ca materia este vesnica si universul este etern. Dovezile stiintifice arata dincolo de orice indoiala ca Universul nostru a avut un inceput. Cu momentul initial, a luat fiinta materia, energia si spatiutimpul. Este stupid sa spui “inainte de big bang…” deoarece este un nonsens sa incerci sa plasezi o succesiune in timp cand de fapt nu a existat timp. Cand incepi sa vorbesti de un ciclu fara sfarsit al universurilor care se succeda unele dupa altele, nu numai ca NU faci stiinta ci faci si o filosofie de proasta calitate. Toate aceste teorii sunt cauzate de vointa oamenilor carora nu le convine ca un Dumnezeu moral sa existe. Atat de simplu!
Recunosc, ar trebui sa citesc si articolul asta inainte ca sa dau drumul postului meu.  Oricum, merg asa si daca ceva se schimba, revin. 😀
Photo by divyanshs (flickr)