Noutati editoriale: Denis Alexander

Curtea Veche nu se dezminte: prin Colectia Ştiinţă şi Religie şi Colecţia Ştiinţă, Spiritualitate, Societate rămâne cea mai activă editură în explorarea domeniului interdisciplinarităţii ştiinţă-religie.

Cea mai recentă apariţie este cartea lui Denis Alexander, director al Faraday Institute for Science and Religion, Creaţie sau evoluţie. Trebuie să alegem? în traducerea Ramonei Neacşa-Lupu şi a lui Viorel Zaicu.

Cele două teorii dominante ale originii vieţii, creaţionismul şi evoluţionismul, sunt abordate separat şi exemplificate cu argumente ştiinţifice, dar şi teologice, autorul demonstrând că ele nu sunt complet străine una de cealaltă şi că viitorul le va aduce laolaltă în explicarea apariţiei Pământului şi a omului.

Cartea se poate cumpăra de pe site-ul Curtea Veche.



Cum sa citim Genesa

Principala invatatura cu care am ramas din lectura acestui studiu biblic, referitoare la cum anume sa intelegem cartea Genesa, este de a o privi  nu ca pe ceva de sine-statator, care trebuie inteles in propriile-i limite ale naratiunii, ci ca pe acea parte a Pentateuhului scrisa din “perspectiva Campiei Moabului”. Fara Exod-Levitic-Numeri nu poate exista o intelegere corecta a scopului pentru care a fost scrisa Genesa si anume atat pentru fundamentarea relatiei Yahweh – Yisrael cat si pentru a fi o provocare cultural-religioasa pentru natiunile din jur: Israel trebuia sa-si indeplineasca “mandatul preotiei” nu doar cel cultural (Gen. 1:28 Dumnezeu i-a binecuvântat, şi Dumnezeu le-a zis: “Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul, şi supuneţi-l; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pământ”).

“Intrebarea esentiala este <CINE a facut cerurile si pamantul?> iar nu <Cum s-au facut ele?>”. (p.19) Astfel, structura cartii Genesa este profund teocentrica, lucru evident mai ales in capitolele 1-11 cand personajele sunt mai sterse (de ex. Noe nu are consemnata nici macar o propozitie pe care ar fi spus-o) si intodeauna subordonate evenimentelor infatisate de firul narativ – personajele Adam si Eva sunt depasite in semnificatie de evenimentul Caderii lor in pacat si efectele determinate asupra intregii omeniri; Noe este umbrit de cataclismul global al Potopului. Desi in cea de-a doua parte a cartii personajele sunt mult mai proeminente (Avraam, Iacov, Iosif),  acestea raman subordonate evenimentelor si anume demararii istoriei rascumpararii, idee care transcende evenimentele la care participa personajele – evenimentele par uneori disparate, uneori anacronice dar subordonate nu istoriei personale ci unei Istorii Mai Inalte. Daca primele capitole ofera imaginea istoriei Creatiei si Caderii, a doua parte este prezentarea Rascumpararii.

Abordarea cartii este una sincronica, teza teoriei documentare (cum ca Genesa ar fi fost compilata ulterior, mult mai tarziu, folosind fragmente de text din diferite perioade), fiind tot mai mult pusa la indoiala de maiestria autorului relevata de unitatea naratiunii biblice si de tehnicile narative folosite. Unitatea literara  nu este doar a Genesei ci si a Pentateuhului in ansamblul sau.

Cand a fost scrisa Geneza? “In lumina naratiunii Pentateuhului putem emite ipoteza ca Genesa a fost scrisa in vremea peregrinarilor prin pustie sau perioada sederii in Campia Moabului”. (p.31) 1440-1400 i.Cr.

Structura. “Primele 11 capitole focalizeaza naratiunea pe esenta problemei: suprematia absoluta alui Yahweh in fata dumnezeilor culturii de atunci si natura relatiei care se stabileste intre acest Dumnezeu si om. Aceste adevaruri sunt comunicate nu doar pentru Israel cat si pentru aceia intre care urma el sa fie asezat, ca o preotie imparateasca a Dumnezeului sau. Cartea Genesei trebuia sa pastreze legatura cu climatul cultural-religios al tuturor acestor popoare”.  (p.31)

Implinirea acestui “mandat preotesc” implica prezentarea adevarurilor intr-un limbaj accesibil si inteligibil popoarelor din jur. “In tot Bazinul mediteranean pare sa nu fi existat un vehicul mai potrivit decat literatura legata de Potop”. Numarul mare de istorisiri legate de Potop, rapandite peste tot in lume, indica faptul ca “literatura depre Potop era un bun universal, apartinand deopotriva tuturor acestor popoare”. Istoria potopica era inscrisa in constiinta colectiva a diferitelor natiuni. Asemanarile cu miturile sumero-akkadiene determina “relevanta” materialului biblic pentru popoarele de atunci. Diferentele insa subliniaza unicitatea si atotputernicia Dumnezeului evreilor, care era o idee originala, nemaintalnita in lumea politeista de atunci.  (p.62)

Rezumat schematic. Creatie – Cadere – Rascumparare.

Creatia. Il prezinta pe Dumnezeu ca fiind singurul Dumnezeu adevarat, imaterial si transcendent universului pe care El l-a creat. Ceea ce spune El se face. Coroana creatiei lui este omul, inzestrat cu libertate morala, cu libertatea de a alege intre bine si rau, de a experimenta rebeliunea si alienarea de Dumnezeu. Lumea pervertibila creata era o lume “foarte buna”.

Efectele Caderii. Dupa Potop omul “nu mai era totusi ca inainte de cadere. Prin neascultarea lui Adam, creatia lui Dumnezeu fusese atinsa in mod ireversibil de rau. Animozitatea s-a instalat intre om si lumea animala. Clima si mediul par sa se fi schimbat […] si Dumnezeu adauga la hrana omului o noua categorie de alimente”. (p.66)

Polemica. Textele babiloniene prezinta soarele si luna ca pe doi mari zei. “In timp ce la popoarele inconjuratoare soarele si luna erau venerate, textul din Genesa nici macar nu le numeste”. Plecand de aici este usor de intuit natura intentionat polemica a materialului din Genesa. Pe de o parte informatiile reverberau in ceea ce popoarele vremii cunoasteau deja ca istorie insa veneau in contradictie cu conceptiile religioase ale acestora. (p.336)

Concluzie. “Cand privim intregul Pentateuh prin perspectiva Campiei Moabului, intelegem ca Genesa ofera nu doar raspunsuri vitale pentru relatia lui Israel cu Dumnezeul sau, dar, in acelasi timp, este si o unealta apologetica extrem de importanta oferind o cale de comunicare relevanta cultural, fata de care Israel nu ar fi putut incepe nici macar sa viseze sa-si indeplineasca mandatul preotiei”. (p.349)

Rating: 7/10

Omul cavernelor, Emil Silvestru, in Romania

În perioada 13-22 mai 2010, dr. Emil Silvestru se va afla într-un turneu în Romania prin care va promova cea mai recentă super-producţie a Creation Ministries International, Darwin: The Voyage that Shook the World (Călătoria care a zguduit lumea). Programul său va include oraşele: Bucureşti (13-14 mai), Sibiu (17 mai), Timişoara (19 mai)  şi Cluj-Napoca (22 mai). [sursa]

Timothy Standish live

Geneticianul Timothy Standish va susţine 4 seminarii la Capela Institutului Teologic Adventist din Cernica. Tematicile abordate vor fi după cum urmează:

Design-ul inteligent: Ce este și la ce ne folosește? (joi, 19 noiembrie 2009, ora 19)
Ușa de la capătul Universului (vineri, 20 noiembrie 2009, ora 19)
De ce Dumnezeu este Dumnezeu? (sâmbătă, 21 noiembrie 2009, ora 11)
De ce au importanță ideile? (sâmbătă, 21 noiembrie 2009, ora 16)

Acestea se pot urmări live şi pe internet pe site-ul eltis. Mai multe detalii despre seminar aici. Formatul va fi oarecum interactiv: se pot pune întrebări online.

Sursa: eltis.ro

Recomandare articol

Vă atrag atenţia asupra unui articol proaspăt publicat pe descopera.ro de Alexadru Safta, intitulat Darwin da mana cu Adam & Eva. Stiinta este sceptrul lui Dumnezeu? Recomand!

singura explicatie rationala pentru asemenarile genetice si biologice dintre toate formele de viata se datoreaza unui Arhitect comun care a proiectat si a creat functii similare pentru scopuri similare si functii diferite pentru scopuri diferite, in cazul tuturor varietatilor formelor de viata, de la cele mai simple la cele mai complexe. Chiar si oamenii angajeaza acest principiu al designului comun in planificarea arhitecturii variate a cladirilor.

Evolutie convergenta (?)

ScienceNOW anunţă că masculii a două specii de păsări şi-au evoluat independent acelaşi cântec în decurs de 3 milioane de ani. Cercetătorii spun că asta s-a întâmplat deoarece asigură o strategie mai eficientă în faţa altor masculi. Însă la ce fel de evoluţie se referă? Ar putea o asemenea descoperire să nu facă referire la termenul evoluţie?

Speciile în cauză sunt Hypocnemis subflava şi H. peruviana. Ambele trăiesc în sud-vestul Amazonului însă au habitate uşor diferite: prima specie preferă petecele de bambus în timp ce a doua desişurile. De asemenea păsările au un penaj diferit: H. subflava are pieptul galben (de unde şi numele) iar H. peruviana are pieptul albicios. Cercetătorii vorbesc în acest caz despre convergenţă evolutivă: ambele specii şi-au dezvoltat acelaşi cântec deoarece le-a oferit un avantaj. Nu ar fi însă mai rezonabilă explicaţia că genul Hypocnemis s-a diversificat pornind de la un tip comun? În acest scenariu păsările ar dispune de capacitatea de adaptare la condiţii diferite de mediu şi astfel se pot explica diferenţele în coloraţia penajului. Cântecul identic nu ar fi decât o confirmare a faptului că speciile aparţin aceluiaşi tip iniţial. Astfel nu mai este necesar conceptul de evoluţie convergentă. Se poate merge pe proiectarea unui tip iniţial cu putere de adaptabilitate şi diversificare. Astfel, evoluţia din acest exemplu este o simplă diversificare, o simplă schimbare în timp. Dar nu este o (macro)evoluţie, în sensul transmutaţiei speciilor, în sensul adaosului de informaţie – nu este un exemplu de  evoluţie de  la amibă la om şi nici nu poate fi extrapolată pentru a susţine o asemenea poziţie.

Photo: Matt DeresGymnopithys leucaspis. Pentru a vedea speciile discutate aici vizitaţi pagina ScienceNow, sursa ştirii.

Fred Flintstone si Adam

Se pare că William Hanna şi Joseph Barbera se apropie uneori cu a lor celebră Familie Flintstones mai mult de realitate decât oamenii de ştiinţă (arheologi, antropologi). Asta pentru că în celebra serie animată familia “primitivă” a oamenilor preistorici din epoca de piatră avea parte de multe ingrediente ale vietii moderne, realizate desigur cu mijloacele vremii, precum aparatură casnică şi alte facilităţi, decât şi-ar imagina cei mai îndrăzneţi antropologi.
Un studiu recent publicat în PNAS arată că oamenii din Epoca de piatră au dat dovadă de “abilităţi cognitive complexe”, de “gândire abstractă” şi erau înzestraţi cu calităţi multitasking. Concluziile lor pornesc de la faptul că adezivii pe care aceştia le foloseau erau fabricaţi cu ajutorul unei gândiri avansate: ei nu amestecau ocrul cu secreţia arborelui de acacia doar pentru coloraţia roşie ce o dădea pigmentul ci datorită faptului că acesta oferea adezivului proprietăţi superioare care ţineau laolaltă uneltele din piatră pe care aceştia le foloseau. Uneltele au fost datate ca având 70.000 de ani vechime şi au fost descoperite în Africa. [fotografie disponibilă la linkul de mai jos].
Biblia prezintă istoria primilor oameni ca fiind înzestraţi cu aceleaşi abilităţi cognitive ca oamenii moderni, dacă nu chiar mai mari: vezi cazul lui Adam care denumeşte unele dintre categoriile -probabil familiile- de animale create, ceea ce necesită analiza trăsăturilor anatomo-morfologice ale animalelor, capacitatea de diferenţiere între diferite detalii, o bogată inventivitate a numelor precum şi eficienţă dată fiind perioada scurtă de timp avută la dispoziţie. Antropologia este inevitabil influenţată în chiar fundamentele ei de gândirea evoluţionistă: omul a parcus un drum de la simplu la complex, de la primitivism la modernitate, de la folosirea uneltelor de piatră confecţionate primitiv la utilizarea laserelor pentru executarea celor mai fine operaţii. Biblia se află pe o poziţie opusă, afirmând că omul a fost creat perfect dar că din cauza păcatului, omul a decăzut. Cu toate acestea el poartă încă acel chip al Creatorului care se manifestă în dorinţa de a cerceta, de a construi, de a se perfecţiona. Oamenii în vechime au fost la fel de inteligenţi doar că aveau la dispoziţie alte mijloace. O perspectivă diferită în antropologie (faţă de cea influenţată de evoluţionism) ar putea produce multe cunoştinţe noi despre lumea care a existat cu mii de ani în urmă.
Citiţi articolul PNAS aici. (+foto) Lyn Wadley, Tamaryn Hodgskiss, and Michael Grant – Implications for complex cognition from the hafting of tools with compound adhesives in the Middle Stone Age, South Africa, PNAS 2009 : 0900957106v1-pnas.0900957106.
“Adam atribuind nume animalelor” este o frescă originală de Anton Krajnc. The photo of Adam naming the animals represents an original fresco (c) by Anton Krajnc, in the baptism chapel of castle Bernau in Upper Austria – used by permission.

Strategie

Dovezile, faptele ştiinţifice nu trebuie reinterpretate pentru a se potrivi unui cadru al creaţiei speciale sau al designului concomitent cu a demonstra că “evoluţioniştii” le dau acea interpretare care este conformă cu filosofia materialist-atee pe care o îmbraţişează; ele trebuiesc afirmate! şi fundamentate în gândirea şi metodologia ştiinţifică.