A grief observed

This is a hard book to read; not hard as “not easy to go through”. But is pretty deep, gives you food for thought and takes you on a journey along CS Lewis’ trains of thought after his wife passed away. It is a spiral of arguments which take you from anger with God to the serenity only His children can have with Him. CS Lewis describes his sorrow, his grief. He wants to ask God why, he wants to know is He a Cosmic Sadist, he wants to be conforted, he wants to get back on God. But Jack understands that all this is a process by which he gets to know more himself, H. and his relation with God. He understands that this situation is like a little kitten who is frighten by the Vet: but he does not know if the veterinarian is a sadist or brings healing. If torture happens, then it is necessary if there is a good God. If even he is mild, than he would not do it – it means is necessary. 

quotes
Her absence is like the sky, spread over everything.

There is nothing we can do about suffering except to suffer it.

He sees [us] because He loves and therefor loves although he sees.

Rating: 10/10

CS Lewis la fel de actual

Două citate din lecturile mele nu aşa de recente. ;))

… va fi dobândit probabil o apetenţă incurabilă pentru vulgarităţi, senzaţionalism şi obiceiul fatal de a sări de la un paragraf la altul pentru a afla despre divorţul unei actriţe în California, deraierea unui tren în Franţa şi naşterea unor cvadrupleţi în Noua Zeelandă.

p.175

Elementul fatal era lupta socială. Preocuparea de căpătâi era să reuşeşti, să parvii sau odată ajuns în vârf, să rămâi acolo. Din această preocupare izvorăsc tot felul de josnicii: linguşirea celor plasaţi câteva trepte mai sus, cultivarea prieteniilor cu cei pe care nu strică să-i cunoşti, abandonarea rapidă a prieteniilor care nu mai ajută la ascensiune, disponibilitatea de a lua parte la blamarea celor nepopulari, motivaţia ascunsă din spatele fiecărei acţiuni.

p.125

Cele mai frumoase citate despre carti

… toate şi-au lăsat amprenta asupra mea. Toate acestea şi cărţile fără număr. Cărţile pe care le citea tata erau toate cumpărate şi niciodată înstrăinate. Aveam căţi în camera de studiu, cărţi în salon, cărţi în vestiar, cărţi pe două rânduri în etajera mare de pe palierul scării, cărţi într-unul din dormitoare, cărţi îngrămădite într-un maldăr care îmi ajungea până la umăr, cărţi de tot soiul, cărţi bune şi proaste, cărţi potrivite pentru un copil sau cărţi cu totul şi cu totul nepotrivite. (p.26)

Bunica Hamilton, o văduvă ascuţită la minte şi la vorbă, doldora de opinii neortodoxe (ba încă spre nemulţumirea rudelor prin alianţă – Stăpâna Casei), indiferentă faţă de convenţii cum doar o aristrocrată vârstnică din sudul Irlandei putea fi, trăind singură într-o casă enormă şi dărăpănată, în compania câtorva duzini de pisici. (p.59)

Iarna, cu nasul şi degetele ciupite de ger, atât cât să sporească bucuria aşteptării ceaiului şi a şederii lângă şemineu, când weekendul anunţa multe lecturi, cred că am atins cele mai înalte culmi ale fericirii pe care le poţi atinge aici pe pământ. Ca să nu mai pun la socoteală că mă aşteptau şi nişte cărţi noi, mult râvnite. Desfacerea coletului constituia întotdeauna un moment care mă încânta nespus. (p.164)

CS LEWIS – Surprins de bucurie

Renunta la teama de a fi copilaros

Despre lumea aceasta şi despre alte lumi

 
„N-ai să găseşti o cană de ceai destul de mare sau o carte destul de lungă cât să-mi fie pe potrivă” (CS Lewis). O carte care începe cu un asemenea citat poartă cu sine promisiunea unei lecturi împlinite. Cartea – o colecţie de eseuri – este un demers recuperator al Poveştii, o reabilitare a ei într-o lume postmodernă lipsită de fascinaţia mirării, secătuită de lucrurile spiritului şi în căutare de semnificaţie. Lumea poveştilor „pare a fi existat cu mult înainte ca noi să dăm peste ea”, cu personaje şi creaturi „adânc înrădăcinate în pământul şi istoria lui, în izvoarele adânci din sângele şi din tradiţiile noastre în care îşi au obârşia”. Este o revalorizare a bucuriei (de a citi) şi o recuperare a sentimentului de a fi copilăros.

Imaginaţia omului este plasată cât mai departe (în timp şi spaţiu) de pământ, dezlipită de teluric, departe de viaţa cotidiană tehnicizată şi de ritmicitatea unei vieţi galopante. Dar spiritul omului este făcut pentru aventură. Copii au spiritul cel mai liber, cel mai dornic să exploreze. „Când am devenit bărbat am lăsat deoparte lucrurile copilăreşti, printre ele şi teama de a fi copilăros şi dorinţa de a fi foarte matur”, spune autorul.

Alte lumi contează pentru noi doar pentru că ne aflăm în lumea aceasta şi ne putem gândi la ele. A vorbi despre alte lumi în lumea aceasta este posibil doar prin intermediul Poveştilor iar ca să construieşti poveşti credibile CS Lewis spune că „trebuie să faci apel la singura altă lume reală pe care o cunoaştem – cea a spiritului”.

În critica literară povestea este tratată doar ca un vehicul pentru altceva, ca de exemplu pentru a transmite o învăţătură morală sau pentru o critică socială. Pe CS Lewis îl interesează însă Povestea şi remarcă faptul că nu este tratată cum se cuvine. Autorul găseşte că există cel puţin două feluri de raportare la Poveşti. Un prim mod de a citi poveştile are în vedere doar emoţia pe care o anume situaţie o stârneşte, de exemplu circumstanţele nemaipomenite pe care eroul le depăşeşte. Aceasta implică un consum imediat al poveştii respective, asimilarea firului epic şi atât. O recitire este de prisos. Cealaltă abordare însă are în vedere mai mult decât emoţia puternică a unei situaţii şi atinge o dimensiune mult mai profundă a personalităţii umane: „Sentimentul vag al unei lumi de dincolo la care [cititorul] nu poate să ajungă şi, departe de a face lumea reală mai searbădă şi mai goală, îi dă o nouă profunzime”. De aceea în Poveste contează calitatea acesteia de a ne surprinde mai degrabă decât faptul în sine că relatează lucruri surprinzătoare pentru noi. Detaliile unei poveşti bine scrise sunt atent alese şi nu ar putea fi înlocuite cu altceva. Ele îşi păstrează miracolul doar dacă au puterea de a creiona o altă lume. Multe filme şi-au pierdut din puterea de a fascina: crează senzaţii şi emoţii care nu sunt unice, iar tensiunea epică poate fi obţinută şi prin alte căi decât cele specific înfăţişate. Într-un fel sau altul până la urmă eroul supravieţuieşte. Dacă ai văzut un thriller de la Hollywood, le-ai văzut pe toate. Dar de ce copiilor le place să le reciteşti mereu aceeaşi poveste? De ce le place când tatăl se ascunde pentru a-i speria şi repetă jocul iar şi iar chiar dacă ştiu ce va urma? Copii găsesc bucurie de fiecare dată. Se bucură de o poveste chiar dacă au mai auzit-o de atâtea ori pentru că experimentează ceea ce le stârneşte imaginaţia fără bariere şi le îmbogăţeşte sufletul. Această bucurie am pierdut-o noi ca adulţi şi pe aceasta ne invită Lewis să o regăsim. Oamenii din timpurile noastre au nevoie de poveşti pentru a-şi hrăni sufletul. „Poveştile bune fac uz adesea de miraculos şi supranatural” spune autorul. Dar asta nu înseamnă că Poveştile sunt doar pentru copii creduli şi naivi, neinformaţi de progresele ştiinţei şi ale cunoaşterii. „Ca să-ţi placă să citeşti despre zâne nu trebuie să crezi în ele”. Parcă spiritul uman doreşte să prindă ceva dincolo de evenimentele prin care trecem, ceva ce nu se actualizează pentru că trecerea împiedică acest lucru. 

The Unicorn - frecventat de CS Lewis si JRR Tolkien. Foto (c) 2011

Citind eseurile din această carte se desprind câteva caracteristici ale Poveştilor lui CS Lewis. În primul rând Poveştile lui sunt inspirate. Ele încep de la imagini mentale iar ideile îi vin de undeva – nu stă să fabrice poveşti din nimic. Dacă ai o idee, nu poţi să spui cum anume te-ai gândit la ea, se justifică autorul. Desigură că ele au coerenţă internă şi nu sunt ilogice – dar acesta este un fapt ce urmează inspiraţiei. Poveştile lui sunt oneste: ele nu încearcă să vândă ceva ascuns printre rânduri, nu sunt un vehicul pentru anumite învăţăminte. Nu includ o morală doar de dragul de a spune ceva „folositor”. Dacă imaginile nu implică o morală prin ele însele, autorul nu o va adăuga artificial pentru a manipula, literatura lui nefiind scrsiă „pentru copii” cu scopul de a-i amăgi. Aşadar Poveştile lui nu sunt alegorii. 

CS Lewis nu consideră că a fi matur implică şi renunţul la cititul basmelor. Este ca şi cu un copac care îşi adaugă inelele de creştere cu trecerea anilor. Adultul nu trebuie să elimine din lecturile sale Poveştile ci să le adauge şi altceva. Astfel va obţine mult mai mult de la o Poveste matur fiind deoarece poate contribui la ea într-un alt mod faţă de când era copil. Basmele stârnesc „dorul după o lume pe care nici el [cititorul] nu o cunoaşte”.

„Aceia dintre noi care sunt certaţi maturi fiind, pentru că citesc cărţi copilăreşti, au fost certaţi şi în copilărie pentru că citeau cărţi prea mature pentru ei” (CS Lewis).

Rating: 10/10

6 Strategii dracesti (V)

25. […manusrcis intrerupt…]

26. Falsitatea reciprocă a altruismului este atunci când unul renunţă la anumite avantaje personale doar pentru a dovedi că este altruist şi nu pentru ca alţii să se bucure de ele.

27. Când credem că lucrurile sunt oricum deja scrise, importanţa rugăciunii tinde spre zero: o rugăciune ascultată se referă la lucruri intamplate “oricui” iar o rugăciune neascultată s-a dovedit a fi fără rost.

28. Omul poate fi legat de lume; experienţa lui de o viaţă îl poate convinge că aici e locul lui şi că raiul poate fi adus pe pământ.

29. Dumnezeu a creat o lume periculoasă pentru că recurgerea la curaj sau laşitate tezeşte oamenii din toropeala morală. Emoţia fricii nu este păcat dar actul laşităţii forţează omul să gândească scenarii imaginare a ceea ce se poate întâmpla mai rău şi să nu simtă că există ceva pe care se poate baza în afară de curajul dat şi puterea lui.

30. Faptele fizice sunt reale iar cele spirituale sunt doar subiective.

6 Strategii dracesti (IV)

19. Dumnezeu – şi de fapt nimeni – nu poate să iubească. Dar nimeni nu ştie ce urmăreşte de fapt Dumnezeu, de aceea se acceptă tacit ca El ar iubi.

20. O căsătorie convenabilă (adică una cu potenţial spiritual, fericită şi fertilă) poate fi pângărită de modul în care societatea defineşte gustul sexual la un moment dat prin artă, modă, reclame, muzică. Rolul ochiului e mare, iar pretenţiile imposibile.

21. Omul nu poseda nimic în sens absolut.

22. Mândria spirituală şi vanitatea socială sunt sentimente de care dracii se pot folosi pentru a corupe un credincios.

23. O altă strategie: perceperea ritmicităţii vietii drept rutină şi reticenţă la nou.

24. […manusrcis intrerupt…]

6 Strategii dracesti (III)

13. Omul poate fi convins de o suferinta imaginară astfel că se autocompătimeşte şi trăieşte în imaginar. El nu va mai acţiona. Durerile sau placerile reale însa nu vor face decat să-l apropie de Dumnezeu.

14. Darul smereniei poate fi alterat fie prin credinţa că aceasta înseamnă să ai o părere proastă despre sine, despre talente şi caracter fie transformând-o în trufie.

15. Omul trebuie să trăiască preocupându-se de prezent sau de veşnicie. Gândul la viitor (fie că e o speranţă sau o teamă) este ceva spre necunoscut, deci ireal. Este de asemenea irosirea vieţii.

16. Omul poate fi ţinut departe de Dumnezeu fiind mereu în căutatea unei biserici care i se potriveste: este receptiv la orice tip de hrană spirituală, e capabil să extragă din orice ceva.

17. Lăcomia nu se referă numai la excese. Şi atenţia exclusivă pentru anumite delicatese şi fineţuri poate fi un tip de lăcomie.

18. Dumnezeu ne vrea fie abstinenti fie monogami. Privirea căsătoriei drept consecinţa îndrăgosteli face ca: a) cei care nu au darul celibatului să privească drept  josnică ideea de a te căsători din alte motive ca îndrăgosteala   şi b) orice patimă, orice sentimente vor fi considerate drept “dragoste” şi vor fi folosite pentru a justifica orice căsătorie.

6 Strategii dracesti (II)

7. Omul nu trebuie să creadă în existenţa dracilor. Cu cât mai neverosimil se vorbeşte de ei şi sunt înfăţişaţi, cu atât mai bine.

8. Dumnezeu nu asimileaza omul credincios, nu il striveste cu prezenta lui irezistibila ci vrea ca vointa sa I se supuna de bunavoie.

9. Plăcerile au fost ideea lui Dumnezeu. De aceea oamenii trebuie corupţi să o obţină în măsuri şi moduri pe care El le-a interzis.

10. Prieteniile rele strică obiceiurile bune. Aşa că un credincios trebuie să ştie care din amicii săi sunt încuiaţi, puritani şi că e demodat să nu ai prieteni lumeşti şi să nu faci ce fac ei, să nu mergi unde merg ei şi să nu vorbeşti aşa cum fac ei.

11. Bucuria şi buna-dispoziţie nu sunt armele diavolului. Însa glumele proaste, vulgare şi lipsa de seriozitate da.

12. Credincioşii pot fi ţinuţi departe de Dumnezeu dacă duc o viaţă formală de creştini sau dacă trăiesc lipsa pocăinţei concrete prin existenţa unui sentiment vag şi nedefinit de vinovăţie. Nu trebuie comise păcate mari, spectaculoase, pentru ca omul să se departeze de EL; sunt suficiente şi cele mici. La asta contribuie şi pierderea timpului, atunci când nu faci nici ce trebuie şi nici ce-ţi place; se numeşte irosirea vieţii.

6 Strategii dracesti (I)

În ceea ce urmează voi prezenta un rezumat al strategiilor drăceşti aşa cum le-a scris Zgândârilă nepotului său Pelinişor, în încercarea lui (eşuată) de a face din nepotul său un drac eficient în a abate credinciosul de la Credinţă. Vor fi 30 de principii, prezentate câte 6 în 5 duminici. (Adaptare din “Scrisorile lu Zgândărilă” – Logos 1993; volumul a apărut şi la Humanitas sub titlul “Sfaturile unui diavol batran catre unul mai tanar”, în colecţia Înţelepciune şi credinţă şi în Humanitas Multimedia).

1. Atenţia omului trebuie focalizată pe cotidian, pe obisnuiţă, pe experienţă imediată şi pe senzaţii. De aceea, el trebuie îndemnat să nu studiieze ştiinţa sau logica. Omul trebuie invăţat că viaţa înseamnă numai aici şi acum.

2. Defocalizarea omului de pe Biserică, pe biserică adică pe enoriaşii banali, oameni cu defecte supărătoare cum ar fi: cântatul fals sau ghetele scârţâitoare sau hainele scoase de la naftalina. Focalizarea trebuie îndrumată pe detalii banale, pe clădire nu pe Trup.

3. Scoaterea din vedere a nevoilor mărunte, zilnice, concomitent cu neacceptarea unor ticuri şi focalizarea pe lucruri aşa-numit spirituale, nu pe nevoile persoanelor din casa ta; identificarea unor greşeli sau obiceiuri supărătoare, certuri zilnice pe subiecte inofensive care fac din ţânţar armăsar.

4. Îndemnarea credinciosului la o rugăciune mecanică repetitivă în care voinţa şi inteligenţa nu sunt implicate. Trebuie cultivat sentimentul adresării rugaciunii, şi nu a Prezenţei Lui ci a unei imagini virtuale, a unui crucifix legat de perete.

5. Omul n-ar trebui să afle că nu de suferinta “de o clipă” trebuie să fugă ci de o viaţă îmbelşugată care i-ar putea pricinui suferinţa eternă.

6. În om există bine şi rău: binele trebuie să se răsfrângă în zonele imaginaţiei şi nu spre centrul fiinţei.

-va urma-