Ce este IE?

IE sau inteligenţa emoţională este un concept realtiv nou şi se poate defini ca abilitatea de a lua în considerare propriile noastre sentimente, alături de ale celor din jurul nostru, şi a le administra în mod pozitiv. Sentimentele sunt cele mai evidente în relaţiile de cuplu sau cele familiare dar ocupă un loc important şi în realţiile cu prietenii. Însă au fost neglijate (mai mult sau mai puţin) faţă de locul de muncă şi în relaţiile profesionale. Aici sunt importante productivitatea, rezultatele, banii. Aparent nu ai timp să te ocupi şi mai ales să analizezi simţămntele tale şi ale celorlaţi. Însă o gestionare defectuoasă (ca să nu mai vorbim de ignorarea)  sentimentelor va afecta capacitatea de muncă.

Condiţiile de muncă afectate de comportamentul unor colegi (nevrotici, instiabili emoţional, nepăsători la cei din jur) m-au făcut să caut literatură de specialitate în acest domniu. Însă titlurile disponibile au fost foarte puţine. Şi având în vedere şi superba campanie a celor de la vALLuntar am ales să citesc volumul autoarei hispanice Paz Torrabadella, Inteligenţa Emoţională la locul de muncă, din colecţia <Ştiinţa succesului>.  Cum majoritatea cărţilor de dezvoltare personală vin pe filieră americană, o abordare latină a chestiunii de studiat mi-a dat un strop de interes în plus.

Cartea în sine merită citită. Are multe lucruri interesante şi de folos. Mi-au plăcut desele cuvinte de duh şi citatele motivaţionale sau haioase pe care autoarea le-a inserat în fiecare capitol. De asemenea şi testele sau fişele de autoevaluare. Însă senzaţia mea a fost una ca aceasta carte doar atinge superficial unele probleme fără să sondeze foarte adânc. În consecinţă soluţiile nu sunt foarte multe. Dar textul te îndeamnă la reflecţie şi la dorinţa de a găsi soluţiile singur.

Rating: 6/10

Aş dori să ştiu cât de importantă este IE în munca voastră? Şi ce aţi face dacă aţi avea un coleg nevrotic, neatent la sentimentele celor din jur?

Mai multe despre campanie puteţi citi aici.

Articolul face parte din campania vALLuntar iniţiată de Grupul Editorial ALL, cu sprijinul ROMSILVA.