Flowers of the day

Just wanted to share with you the beauty that lies in the plant kingdom. The added value of beauty (in the eyes of the human beholder) is a clue to a intelligent and beautiful Creator. Evolution cannot be held accountable for beauty nor must we relax our reasoning thinking that its purpose was beauty in the end for humans to admire.

Strategie

Dovezile, faptele ştiinţifice nu trebuie reinterpretate pentru a se potrivi unui cadru al creaţiei speciale sau al designului concomitent cu a demonstra că “evoluţioniştii” le dau acea interpretare care este conformă cu filosofia materialist-atee pe care o îmbraţişează; ele trebuiesc afirmate! şi fundamentate în gândirea şi metodologia ştiinţifică.

O agenda religiosa

New Scientist a publicat un articol în care doreşte să identifice termenii care fac propagandă religioasă. In opinia lor, articolele care conţin următorii termeni au în spate o “agendă religioasă”:

1. Primul termen: “materialism ştiinţific”. Editorul spune că afirmaţia “omul este un produs al forţelor materiale” este ştiinţifică. Însă ce fel de ştiinţă? Una care nu se poate verifica empiric şi care este sustinuta prin prisma preconceptiilor proponentilor.

2. A doua indicaţie: existenta creierului şi a minţii. Dualismul cartezian este citat ca pledând pentru o cauză religioasă. Cu toatea astea, nu există un răspuns ferm referitor la originea evoluţionistă a minţii.

3. Adevăraţii oameni de ştiinţă nu folosesc termenii “darwinism” sau “darwinişti”. Pai tocmai i-au folosit! =))

4. Dacă evoluţia este descrisă ca fiind un proces “orb, aleatoriu sau nedirecţionat”. Scopul nu face parte din agenda evoluţiei deoarece trebuie să existe o minte care să-l priceapă.

5. Dacă celulele sunt descrise ca fiind “maşini moleculare extrem de complex”. Nu sunt în niciun caz simple!

6. Dacă un autor pledează pentru “libertate academică” este cu siguranţă un cod pentru acceptarea creaţionismului. Nu contează că mulţi oameni de ştiinţă au fost daţi afară din slujbele lor sau persecutaţi.

7. Legături între Darwin şi Holocaust. Că există legături de necontestat este demonstrat de mulţi cercetători (istorici, sociologi, biografi, etc.)

Cei de la NewScientist mai spun că autorii unor astfel de sintagme, enumerate mai sus, catalogaţi ca având inclinaţii religioase, fac uz cu “neruşinare” de bunul simţ. Dar această afirmaţie nu este şi ea neruşinată?!

Teza centrală a articolului – “este crucial pentru sănătatea intelectuală a publicului să ştie când ştiinţa este ştiinţă cu adevărat”. De acord! Dar metoda?

Clerul greco-catolic si proiectul inteligent

In pastorala de Crăciun a PS Florentin Crihălmeanu, Episcop greco-catolic, Eparh de Cluj-Gherla, acesta sustine ca teleologia si inteligibilitatea creaturilor lui Dumnezeu sunt un argument pentru  a sustine cazul designului inteligent (sau a proiectului inteligent). Cititi  mai jos un fragment (sursa: Informatia de Cluj):

prin Cuvântul lui Dumnezeu toate creaturile au primit raţiunea de a fi. De altfel, deosebirea dintre cuvânt şi sunet sau zgomot constă tocmai în faptul că la cuvânt primează sensul, înţelesul său, izvorât dintr-o gândire. Orice cuvânt este o înşiruire de sunete, dar nu orice înşiruire de sunete este un cuvânt. Şi animalele pot emite sunete, dar cuvântul raţional este caracteristic numai omului, dotat cu inteligenţă şi raţiune. Toate creaturile sunt chemate la viaţă cu un anumit scop, toate au o raţiune de a fi, un sens. Iar dacă întreaga creaţie are un scop precis înseamnă că undeva a existat o gândire supranaturală care a elaborat un «proiect» în care fiecare element al creaţiei avea deja locul său. Ca urmare, creaţia nu este rodul unei simple întâmplări sau al evoluţiei ca şir de coincidenţe extraordinare rezultat al «inteligenţei materiei», ci presupune un act creator, de viaţă dătător, cu un scop şi o finalitate precisă. Aceasta este puterea Cuvântului împreună lucrător cu Înţelepciunea divină.

Multivers vs. God?

Ateii se simt amenintati de ipoteza multiversului pusa fata in fata cu cea a Designerului. Ei spun ca exista o falsa dihotomie intre multivers si un designer binevoitor si sustin ca cea din urma nu este stiinta. Sunt total nemultumiti de fizicienii care pun fata in fata ideea designului si cea a universurilor paralele. Totusi, singurul motiv este acela ca ipoteza unui designer lasa loc unui Dumnezeu, pe cand multiversul poate ramane o filosofie strict naturalista, cel putin in prima faza. Se aminteste si de ideea lui Steven Hawking de “cosmologie de sus in jos”, in care proprietatea de inteligibilitate si de reglare fina a universului nostru nu sunt decat proprietati pe care noi le atribuim universului atunci cand il observam.

photo by xamad

Wrong contrast

Science, we are told, studies natural causes whereas to introduce God is to invoke supernatural causes. This is the wrong contrast. The proper contrast is between undirected natural causes on the one hand and intelligent causes on the other.

William Dembski

Stiinta, ni se spune, studiaza cauzele naturale pe cand implicarea lui Dumnezeu este un apel la cauze supranaturale. Acest contrast este eronat. Contrastul adecvat este intre cauzele naturale nedirectionate pe de o parte si cauzele inteligente pe de alta.

Neurostiintele, dualismul si evolutionistii

La inceputul anului scriam un scurt comentariu asupra documentarului celor de la BBC – “A WAR on science”, in care demersul ID (Intelligent Design) era catalogat drept un atentat la stiinta. Cei de la New Scientist folosesc aceeasi metoda si spun ca lupta se da si in stiinta creierului.

In Statele Unite ale Americii exista o miscare ce pare sa ia amploare. Aceasta miscare a oamenilor de stiinta care se ocupa cu studiul creierului isi doreste sa reinvie dualismul cartezian si sa aduca argumente ca mintea si creierul sunt doua lucruri diferite iar mintea umana nu poate fi redusa la creierul uman. [In paranteza fie spus, pentru materialistul strict lucrurile par destul de simple: mintea (constiinta, ratiunea) este o consecinta a activitatii creierului (organul fizic); mintea si creierul sunt unul si acelasi lucru.] Printre exponentii miscarii sunt acesti trei neurologi: Schwartz, Beauregard si Michael Egnor. Toti acestia au semnat petitia intitulata Dezacord stiintific asupra darwinismului prin care semnatarii afirma ca „suntem sceptici asupra pretentiilor ca mutatiile intamplatoare si selectia naturala pot fi raspunzatoare pentru complexitatea vietii; o examinare atenta a dovezilor pentru teoria darwinista este incurajata”. Nu pot sa nu fiu extrem de impresionat sa vad ca acesta petitie initiata de Discovery Institute (leaganul ID  -Intelligent Design – condus de William Dembski) contine 18 pagini pline cu numele oamenilor de stiinta care au motive stiintifice serioase sa  se indoiasca de acuratetea dovezilor in favoarea neo-darwinismului. Aproximarea mea este ca cel putin 900 de oamenii de stiinta de top sunt semnatari!!!

Michael Egnor este un neurochirurg pe care am avut onoarea sa-l intalnesc si care m-a impresionat prin modul riguros in care a pledat pentru dualism. El apare si in super-productia lui Ben Stein EXPELLED: NO Intelligence Allowed fiind unul dintre multele exemple de abuzuri asupra oamenilor de stiinta care nu se inchina in fata ideologiei materialist-atee.  Imaginea de aici este una dintre multele pe care le-a continut prezentarea domniei sale si pe care mi-a pus-o la dispozitie.

Articolul doreste sa linisteasca spiritele spunand ca aceasta abordare nu va fi o noua campania anti-evolutionista din simplul motiv ca neurostiintele nu sunt parte a curriculei scolare obligatorii in scolile de stat. Dar Andy Clark, profesor de logica si metafizica de la University of Edinburgh este pe cale sa faca un acces de panica spunand „ este un adevarat pericol care se indreapta spre noi”. Ma gandeam ca pericolul mai mare vine din Anglia acolo  unde legislativul a dat unda verde pentru includerea de ADN uman in ovule animale.  Nu din demersul stiintific de a cerceta originea supra-naturala a constientei omului!

Filosoful John Searle de la University of California, Berkeley spune ca „faptul ca nu avem leacul pentru cancer nu inseamna ca acesta are cauze supranaturale”. Este o pretentie de-a dreptul ridicola sa asociezi lipsa leacului pentru cancer cu problema dualismului. Practic aceasta afirmatie este un pumn de praf aruncat in ochii cititorului. Pe de alta parte filosoful ar putea avea dreptate – cancerul are intr-adevar cauze supra-naturale si anume cauze spirituale: este un semn al degradarii creatiei lui Dumnezeu. Uneori creationistii sunt acuzati de tehnica „God of the Gaps” (Dumnezeul golurilor), adica atunci cand nu au o explicatie rezonabila spun „E puterea lui Dumnezeu care lucreaza in situatia asta”. Ateii sunt exact la fel insa ei nu umplu golul cu ceva supra-natural ci cu ceva material, insa cel putin la fel de nesatisfacator daca nu cumva chiar mai mult decat atat: ei spun „inca nu am descoperit dar Stiinta lucreaza la aceasta problema”. In recenta dezbatere Dawkins – Lenox cei doi spun: Lennox sustine ca „nu avem dovezi cum anume moleculele pot face un salt informational de la un nivel inferior la un macronivel. Dawkins spune ca inca nu stim dar “science is working on it” .

Patricia Churchland, neurofilosof la University of California, San Diego, este si mai directa: spune ca este „un argument provenit din ignoranta” – nu inseamna ca daca acum nu se poate explica ceva strict in termeni materialisti trebuie sa gasim noi explicatii, ne-materialiste. Insa faptul de a nu accepta altceva decat posibilitatea naturalista este de asemenea ignoranta! Clark ramane insa cel mai virulent si catalogheaza aceasta miscare drept „un virus murdar pentru minte deoarece  se sprijina pe ganduri si ingrijorari rezonabile”.  Care este concluzia NewScientist: ca oamenii de stiinta, the mainstreem academia, nu fac destul pentru ca omul de rand sa priceapa mecanismele evolutiei. Cu alte cuvine nu produc destule dejectii pentru indoctrinarea si spalarea de creier, nu produc suficiente argumente false si interpretari partinitoare in favoarea evolutiei.