John Schlitt – No Doubt

După insistenţe asupra programului convertor de clipuri, am reuşit să finalizez povestea…. aşa că, mai jos este singurul clip pe care l-am filmat la concertul din 15 iunie. Aş fi vrut să am şi Wake the dead sau He came, He saw dar eram ocupat cu altceva. 😛

John Schlitt la Cluj – very plugged in!

Faptul că un oraş ca al nostru nu are un “palat al culturii” sau o “polivalentă” s-a răsfrânt şi asupra concertului lui John Schlitt: Filarmonica Cluj a avut repetiţii azi, acest lucru determinând întârzierea instalării scenei şi implicit ora demarării concertului. (Spun asta pentru cei care nu ştiu de ce s-a întârziat atât). Dar cred ca veţi fi de acord cu mine că a meritat din plin aşteptarea! Cei de la Aercurat au deschis seara cu un mini-recital de 4 piese şi au captat mare parte a publicului. Însă implicarea totală a sălii a avut loc odată cu intrarea în scenă a lui John, un artist de calibru care şi-a dedicat vocea spre a-L slăvi pe Domnul său, Isus Cristos. Timbrul său vocal este de-a dreptul fantastic şi eu îl încadrez  în aceeaşi tipologie ca cele ale lui D.C. Cooper şi Andre Matos. Au cântat şi câteva piese mai lente dar cele care au captat publicul au fost piesele mai hard, care au făcut sala să vibreze. Organizarea a fost în regulă, inclusiv prin surpriza de la final când celor de pe scenă li s-au oferit steagurile tricolore naţionale. Publicul a fost şi el la înălţime şi ajungând fără îndoială la inima lui John – la două bisuri este greu de crezut altceva.

* Până reuşesc cu procesarea clipului, nu uitaţi de Save Me.

John Schlitt la Cluj – Seara acustica

În seara zilei de 14 iunie 2009 a avut loc la restaurantul Sun Garden din Turda concertul acustic susţinut de John Schlitt, ex-solistul formaţiei Petra. A cântat câteva piese, cea mai cunoscută dintre ele fiind Beyond Belief, dar a avut şi o mărturie personală. Mai jos puteţi vedea câteva fotografii de la eveniment, alături de Schlitt mai apărând şi bassistul trupei Adahl, Anders Mattisson.

* mai sus – clipul Save me.

Priority of the Autumn

With the help of the smart computerized system from eventim (which organizes the event) I managed to get my ticket for the PORCUPNE TREE show from Budapest, Hungary, 1st Nov. 2009. Only five months to go! 😀

But until then I wll enjoy the John Schlitt (former Petra singer) concerts in Cluj, Romania.

MY TICKETS (c) LS

John Schlitt la Cluj!

Pe data de 15 iunie 2009 John Schiltt (ex-Petra) va concerta la Sala Sporturilor din Cluj-Napoca. Evenimetul are parte de o excelentă organizare fiind disponibil site-ul johnschlitt.ro unde puteţi găsi informaţii despre artist, despre concert, şi puteţi avea o interacţiune cu organizatorii sau cu alţi fani la secţiunea blog. Găsiţi şi câteva imagini foarte reuşite. Preţul biletului (45 RON) este accesibil aşa că nu trebuie să rataţi acest concert! Ora de începere a concertului precum şi cea de acces vor fi anunţate ulterior.

Sursa foto: johnschlitt.ro

UPDATE 17.04.2009: Ora de începere a concertului este 19:00, în deschidere fiind aşteptaţi cei de la trupa “Aer Curat” (habar n-am cine-s ăştia).

Nu uitaţi de pagina blog a site-ului evenimentului!