Koto

Vechiul oraş imperial este una dintre cele mai bune cărţi pe care le-am citit anul acesta. Este o poveste despre iubire, aşa cum o poartă un suflet japonez: blândeţea şi duioşia dragostei de mamă pentru fiica ei, dragostea ren’ai a soţiei pentru soţul ei, dragostea totală a ficei, dragostea nemărturisită a samuraiului.

Cartea poartă cititorul prin Koto, prin cartierele lui, prin grădinele templelor până la magazinele de stofe pentru chimonouri. Autorul descrie o multitudine de sărbători religioase tradiţionale şi în Kyoto nu erau deloc puţine: peste 300 pe an. Detaliile despre acestea nu obosesc deoarece sunt prezentate familiar şi dinamic încât te cuprind în desfăşurarea lor. Vechiul se întâlneşte cu noul, ceea înseamnă pătrunderea în această lume magică a influenţelor de după război. Ajustarea spiritului japonez la influenţele occidentale are are loc ca şi o poluare a lui. Grădini invadate de turişti zgomotoşi, aranjamente florale nespecifice, un ritual al ceaiului făcut oricum dar nu cum trebuie, renunţarea la stofele tradiţionale.

În puţine cuvinte sunt prezentate imagini bogate dar şi încărcate de o tristeţe care acompaniază fiecare pagină a cărţii.

Rating: 10/10