Scrisoare

Dragă A.,

M-am bucurat nespus să te văd. Chiar şi dacă numai pentru 5 sau 10 minute. Mi-a făcut tare bine deşi nu ştiu cât de bine imi va fi. Erai adorabilă în rochiţa ta neagră şi balerinii tăi roz-ţipător. Este motivul pentru care sunt confuz şi nu desluşesc cine e de vină pentru regresia mea: Tu sau Cioran. Era ziua în care am început să devorez Silogismele Amărăciunii, ISBN 9789735021917, broşată, complet neagră şi cotorul… exact: de un roz-ţipător.

Nu regret că nu mai sunt ce-am fost dar mi-e un dor nebun după mine. Disperarea mea de acum e una decentă. Extrag din mâhnire câteva gânduri doar, pentru că, iubind-o nespus, nu i-am îngăduit minţii s-o secătuiască iscodind-o.

Regret doar că îmbăţişarea nu a durat mai mult. Şi lacrimile? Lacrimile… Oferta mea rămâne: dacă nu reuşim, îmi păstezi un loc lângă tine în avionul spre America.

Al tău,
m.

Ploaie

Afară plouă mărunt şi mă deprimă. Tabloul rezonează atât cu vremea de afară cât şi cu starea mea. Imi plac liniile dense ale traiectoriilor picurilor ploii care dau o dimensiune  de confuzie stării de melancolie sugerate prin culoarea albastră. Nici nu ştiu ce să fac: să ma joc cu lucrurile care imi plac (murexul) sau să iau barca şi să plec.