Interviu transfinit

“Daca am sti insa de ce-urile cum-urilor noastre, am fi altundeva. Intrebarea ar fi unde.”

Interviul transfinit al lui V. Avram se plaseaza temporal inaintea interviului Mastilor al lui G. Liiceanu. De aceea este mult mai putin direct si mai putin agresiv, mai centrat pe literatura decat pe biografie si patruns de eterna autopersiflare si nonvalorizare a propriei opere a lui Mircea Ivanescu. Fabulos un pasaj in care descrie Bucurestiul, mai exact una dintre acele zone care pastra o atemporalitate aparte.

“…avand timp liber am inceput sa citesc organizat. Si la un moment dat am descoperit o biblioteca pe atunci ciudata in Bucurestiul acelor ani cand Biblioteca Academiei nu era accesibila elevilor si cu atat mai putin celor cu statutul nedeterminat cum eram eu si Biblioteca Fundatiilor din Piata Palatului era practic mutilata de toate cartile ei definitorii. Era vorba de o casa calma, burgheza, cu camere putine si relativ mici, grupate la etaj in jurul unui hol nu prea mare, si dispuse toate in semicercul cu ferestre mari de sticla, spre un parc, deloc mare, si aproape totdeauna pustiu, un fel de gradina mai mare de casa boiereasca (asa cum era casa insasi, constituind biblioteca, o casa de personaj particular, fara indoiala si in niciun caz conceputa initial pentru alte scopuri; cartile erau probabil in camerele de la parter, la origine reprezentand dependentele si spatiile personajului de serviciu). Asezamantul era situat in plin centrul orasului, dar intr-un din acele mici cartiere de strazi linistite, acolo in preajma bibliotecii de care e vorba, cu case mai elegante, dar pe strazile imediat inconjuratoare, de-a dreptul modeste, si chiar patriarhale avand curti lungi si inguste, fatade lasate sub nivelul trotuarului, pomi batrani pe marginea trotuarelor si in genere lasand impresia ca fac parte din cu totul alt oras decat capitala acelor ani si al altor ani care au imprimat Bucurestiului aerul acesta de graba, vulgaritate, brutalitate si totala indiferenta la orice fel de valoare reala omeneasca pe care il avea si atunci si care s-a tot accentuat in toti anii urmatori, prin si de dincolo de marea opera de demolare intreprinsa de peronajul tutelar.” [p. 68-69]

Rating: 10/10

Jocuri

Am descoperit un alt joc, tot blând,
însă într-un alt fel mai frumos – stăm cu fruntea
pe geam. Ne gândim cu multe ocoluri de vorbe, că ea e aici lângă noi, visând

și răsturnându-și capul pe speteaza înverzită
a fotoliului – și degetele ei, înguste și înghețate,
nemișcate acum. Am scris altă dată versuri mocnite

despre degetele ei transparente care ne clatină, amețitor,
înțelepciunea sub pleoapele lăsate.
Ni se pare acum că ea este aici, așezată la focul adormitor.

 

***
o privirea absentă pe fereastră , și o vezi deodată trecând
spre gardul acoperit cu zăpadă. Ai vrea
să te ridici și să fugi după ea. Dar vezi și nu ți se pare
ciudat – că trecerea ei nu lasă urme în zăpadă.
Este o închipuire, un vis – căci n-ai dormit astă nopate deloc.
Și acuma, așezat la lumina groasă a sticlelor,
etse o imagine despre ce ai vrea tu să vezi.
Ea este sus. Tu dormi și în curte
e doar frigul.