Poezie de primavara

Gellu Naum. O selecție subiectivă din frumoasele lui poheme a apărut în 2016 la editura Tracus Arte. În antologie sunt prezente poezii din perioada cea mai fecund-alchimică a Gnomului, începând cu volumul de debut Drumețul incendiar (1936), Libertatea … (1937), Vasco de Gama (1940), Culoarului somnului (1944), continuând cu cele urmate unei perioade de tăcere creatoare de peste două decenii, Athanor (1968), Copacul-animal (1971) sau Descrierea turnului (1975) până la poemele din perioada târzie (Ascet la baraca de tir, 2000). Poemele sunt prezentate în viziunea grafică a lui Mircia Dumitrescu. Cartea poate fi comandata de pe situl Carturesti.ro

Necesitatea revitalizării sentimentului poeziei in spațiul cultural românesc a primit un răspuns din partea Editurii Nemira, cu ajutorul a două voci neobosite în acest domeniu, Marius Chivu si Radu Vancu. Este vorba de o selecție absolut arbitrară și de gustibus al textelor, alese din operele a 111 autori și desfășurate pe parcursul a 230 de ani de istorie literară. Cel mai vechi poem datează din 1785 iar cel mai nou din 2015. Coperta volumului este frumos ilustrat de Alexia Udriște. Acesta poate fi gasit pe Carturesti.ro

dscn8297_zps4ptsz3af

Ionatan Pirosca – fantana in clocot [fragmente]

care e cursul de schimb al iubirii

ultima dată era sufletul tău

***

ce e dincolo de visurile mele se întreabă muntele

suindu-şi brazii poate or vedea ei ce şi cum

ce e dincolo de visurile mele mă întreb şi eu

murind puţin câte puţin

***

nu poţi stoarce ca pe un burete iubirea

ea e toată mereu ca o înconjurare

vine de dincolo de orice şi te învinge şi te îmbraţişează

de poţi să mori

***

zorii sunt la fel de proaspeţi şi azi

scoasă de Domnul din cuptorul inimii Sale e dimineaţa

aş vrea să fiu aburul mirosind şăgalnic a miez

de pâine coaptă de El

***

ia-mă cu Tine altfel nu mai plec de aici

cum nu pleacă floarea din culoarea ei

cum munţii nu se duc din înălţime

cum nu iese clorofila din frunză

cerul albastru din dimineţi

Continue reading

Ionatan Pirosca – raza pentru ochi senini [fragmente]

poţi crede ce vrei când pui capul pe inima mea
parcă ar ploua cu pantofi pe care i-au descălţat îngerii
care dansează un pic mai acum decât ieri
***
dacă ar fi lumea ca o stropitoare de herghelii
nici atunci clipele nu ar fugi aşa ca speriate
că te-ai ascuns într-o durere şi că n-o să mai vii
la capăt de niciodată şi de departe
***
dacă nu am iubit destul
va veni o mirare
despre suferinţă ca despre un timp
al măsurii de lut pe masa olarului
***
când cerul îţi este atât de înalt
înseamnă că ai aripi
dacă e atât de albastru
îmseamnă că ştii ce să faci cu ele
nu-mi spune
după norii ăia nu e nimic
nimic altceva decât Dumnezeu
***
eşti între mine şi corăbii ca o icoană peste ocean
înlocuind zâmbetul ascuns în inima mea
***
tot cireşe striveam apoi a venit iubirea Ta
şi mă striveau cireşele pe mine
***
visând singur amintiri de-ale mele
***
niciodată nu e prea adâncă îngennuncherea
înspre înalt

Doua murivele

“Anca lui Noe”:

1) Povestea/ parabola – titlul volumului este deosebit de inspirat. Acesta duce imediat la mitul Potopului lui Noe. Potopul lui Noe nu doar ca este arhi-cunoscut in Romania (o natiune auto-declarat crestina), insa marturii ale acestui eveniment exista in constiinta sociala (si scrisa) a numeroase societati raspandite pe intreg pamantul. Astfel, poezia Ancai Mizumschi primeste valente de universalitate in aceste timpuri in care poezia pare a fi exilata/ uitata. Mesajul ei este clar, un “semnal de alarma” cu privire la conditia poeziei.

2) Realizarea de exceptie – cartea este decorata (atat pe dinafara cat si pe dinauntru) cu lucrarile pictorului Vasile Muresan “Murivale”. Iulian Costache este prezent de asemenea prin 3 interventii critice “live” (adica in cadrul volumului). Aceste elemente fortifica si concentreaza mesajul poeziei relevand faptul ca poetul nu este (inca) singur.

Rating: 8/10

Pan Cogito

În copilăria mea nicio ţară nu îmi plăcea mai mult ca Polonia. Pe faianţa din bucătarie aveam un autocolant ce reprezenta două mere mari şi frumoase, galbene pe-o parte şi roşii pe cealaltă. Îl primisem de la nişte polonezi care treceau prin ţara noastră. Tot de la o maşină cu număr de Polonia am primit o machetuţă (=maşinuţă) mică şi albastră pe care o duceam peste tot cu mine şi care era maşinuţa mea norocoasă. Se înţelege că în perioada comunistă pre-decembristă acestea două, autocolantul şi maşinuţa, erau adevărate comori.

Institutul Polonez din Bucureşti este cred cel mai activ centru-promotor al unei culturi străine în România şi are cel mai semnificativ impact (blog aici). De câţiva ani urmăresc (şi particip la) evenimentele organizate. Dintre cele mai interesante au fost seara de muzică poloneză de la Teatrul Naţional Cluj-Napoca şi Expoziţia de caricaturi “Polonia vs. Crihană”. Săptămâna aceasta a avut loc un eveniment pe care l-am ratat de puţin (poze aici) dar m-am întors a doua zi pentru a-mi lua exemplarul din Pan Cogito de Zbigniew Herbert, unul dintre poeţii mei favoriţi (polonezi). Mai demult am încercat o traducere din Szymborska, nu ştiu câte de bine a ieşit. 😛

credit foto: Mira Marincaş

Deşi prezentarea grafică a volumului apărut la Paidea lasă puţin de dorit, sunt bucuros că această traducere există (necunoscând limba polonă). Neajunsurile au fost risipite de cadoul special din partea Institutului şi anume un Pan Cogito vorbit, o carte audio în lectura lui Marcel Iureş pe un fundal sonor muzical foarte potrivit. Este fără îndoială o interpretare de excepţie, aproape o piesă de teatru, un one-man-show magic care îţi provoacă imaginaţia.

Rating 9/10

Contrast

… vorbele lui toate se învălmăşiră, se amestecară într-o singură impresie covârşitoare, şi lumea lui Dumnezeu i se păru deodată fantastică, vrăjită şi plină de minuni. Tot ce auzise de la acest om îi răsună încă în urechi iar viaţa omenească îi părea o poveste minunată, plină de pozie…

Simţea, dar nu numai cu sufletul dar parcă şi cu spatele, că îndărătul ei era un om pierdut, părăsit, un om înspăimântător de nefericit. Iar el, ca şi cum nu şi-ar fi dat seama de nenorocirea în care se afla, ca şi cum nu ar fi fost el acela care plânsese noaptea trecută, se uita în ochii ei şi-i zâmbea cu blândeţe.

Lihariov