Brumaru

Advertisements

Cum a fost la Bookfest I Cluj-Napoca

Puncte tari/ puncte slabe (fără a le delimita clar, las asta la aprecierea fiecăruia):

Locul de desfăşurare – Cazinoul – a fost foarte inspirat ales din punct de vedere al “locaţiei”. Clădirea (reabilitată la sfârşitul lunii mai), amplasată în parcul central, a facilitat şi participarea persoanelor care au ieşit doar pentru o plimbare de sâmbătă sau duminică. Spaţiul expoziţional a fost însă destul de redus ceea ce a făcut să nu fie prezente foarte multe edituri (Polirom şi Art au fost doar reprezentate de către libraria Humanitas Nicolae Steinhart respectiv Bookcorner). Oferta de carte nu a fost suficient de diversificată, nu am identificat prea multe noutăţi sau rarităţi.

Preţurile nu au fost foarte atrăgătoare. Humanitas şi Polirom doar câte 10% (în condiţiile în care Humanitas are cel puţin o dată pe lună noaptea cărţilor deschise cu reduceri similare iar la Polirom cei din club au reduceri mai consistente). Reduceri mai bune au oferit Curtea Veche (“până la” 50%), Nemira (50% – doar în ultima zi), Art -25% şi Logos -25 %. Editura locală Eikon a avut de asemenea preţuri foarte bune: am cumpărat Mircea Eliade – Meşterul Manole la preţul de 10 lei (!). La Rao preţurile rămân exagerate (La hojarasca lui Marquez la 35 lei) cu tot cu reducerea de 15% pentru prima carte achiziţionată. De asemenea am observat că pe volumele Povestea lui Despereaux au fost aplicate preţuri mai mari peste preţuri anterior reduse. Rămân la părerea că nu este necesară prezenţa standurilor de CD-uri de mâna a doua, deşi am văzut oameni care mai cumpărau pliculeţele la 3 lei.

(vedere de ansamblu într-o perioadă mai puţin aglomerată)

Organizarea mi s-a părut în general foarte bună. Programul stabilit al evenimentelor a fost respectat şi nu s-a făcut abuz de maculatură (fluturaşi şi alte tipuri de tipărituri inutile). Interesantă şi ideea unui cinema in situ, deşi nu cred ca a atras prea mulţi spectatori. Standul Humanitas a fost cel mai aglomerat.

Câştigul cel mai de seamă au fost întâlnirile cu scriitorii organizate de editurile Curtea Veche şi Humanitas/ Polirom. Au fost memorabile întâlnirile cu Andrei Pleşu, HR Patapievici, Andrei Papahagi, Alexander Baumgarten. Cred că din punctul acesta de vedere, Bookfestul a fost cel mai important târg de carte din Cluj pe anul 2012.

Mi-a plăcut şi mica expoziţie cu afişe dedicate Bookfest-ului.

Achziţiile au fost mai puţine ca de obicei: albume de artă Tribuna Graphic, o traducere de Gellu Naum, fatraziile lui Foarţă, minunatul Eliade, un volum de dezvoltare personală de la CV (până unde mă mai dezvolt?!) şi autografiatele Pleşu, Patapievici şi Papahagi. 😀

Rating: 8/10

Pitesti. Cronica unei sinucideri asistate

Am primit azi ediţia a doua a volumului Piteşti. Cronica unei sinucideri asistate, ed. Polirom.

Fenomenul Piteşti a lui Virgil Ierunca mi-e o carte tare…  [nu pot zice dragă pentru că nu e plăcută] apropiată, la fel ca şi scrierile lui Richard Wurmbrand despre torturile practicate de torţionarii comunişti-atei.

Sunt nerăbdător să citesc Cronica unei sinucideri asistate. Dacă ar fi după mine aceste cărţi le-aş propune ca lectura obligatorie pentru învăţământul liceal din România.

Am luat şi Cultele din România între prigonire şi colaborare dată fiind actualitatea mai mare ca niciodată pentru spaţiul (evanghelic-)creştin din România: a se vedea Răscumpărarea memoriei.

Coperta 4 a Cronicii... spune “volumul se doreşte a fi un exerciţiu de memorie necesar şi pe cât posibil un act de reparaţie pentru victimele de la Piteşti, ş.a.”. De acord cu exerciţiul de memorie: NU trebuie să uităm. Însă despre reparaţie poate fi vorba? A plătit cineva, a fost condamnat cineva? Şi mai ales acum când încă nu s-a “făcut lumină” şi când foşti (şi actuali) comunişti, securişti, torţionari şi turnători mai mişună printre noi sau se afişează ostentativ în spaţiul public.