Schizosonetul lui Ad. Chivu

Această carte îmi place şi nu-mi place. Ce ar putea fi mai tipic pentru un sonet postmodern de toată frumuseţea? Mi-a plăcut această schizofrenie literară, acest strigăt-suspin, solitar şi în acelaşi timp într-o societate în decompunere. Nu mi-a plăcut societatea pe care o descrie, viaţa pe care o descrie.

Sonetul consemnează trăirile celui părăsit; legătura cu ea fusese atât de puternică încât nu poate accepta despărţirea. De aceea o mai strigă prin casă (deşi ştie că nimeni nu-i va răspunde); pregăteşte masa pentru doi (deşi ştie că va cina singur). Întrebarea obsesivă este unde eşti? nu ca o întrebare care îşi aşteaptă răspunsul ci ca o consemnare deznădăjduită a realităţii pierderii, implacabilă şi ireversibilă. Substanţa eului a pierdut din consistenţă. Aceste episoade de poem sunt întrerupte de legătura cu lumea cotidiană, consemnată de fraze maşinale, lipsite de lirismul poeziei. Însă cum poate fi asigurat echilibrul mental într-o societate în care: “fericirea nu ţine cont de morală, politica se reduce la interes, legile sunt date în defavoarea omului, atitudinea creştină este anacronică, iar eşecul este contemporaneitate”?

În “Orthodoxia” lui, Chesterton arată că nebunia survine atunci când Raţiunea divină este înlocuită de sinele uman. Eu-ul personal devine centrul universului iar egocentrismul este trăsătura fundamentală a societăţii de consum. În schizosonet, lipsa de valori din cadrul societăţii şi renunţarea la absolutul moral, lasă omul fără niciun punct de sprijin. Astfel omul îşi doreşte nebunia, schizofrenia: “îmi doresc s-o iau razna, să nu mai ştiu nimic despre mine”. În astfel de condiţii pasivitatea  e firească “asemeni unei realităţi masacrate/ or să treacă toate”.

Rating: 7/10

Un Craciun adevarat!

Trăim vremuri în care nu putem fi străini de faptul că Sărbătoarea Întrupării a atins un grad foarte mare de comercializare. Consumatorismul a devenit parcă esenţa Crăciunului. Cu 50 de ani în urmă lucrurile nu erau foarte diferite. Vă invit să citiţi mai jos câteva gânduri ale lui C.S. Lewis pe acest subiect.

Trei lucruri merg împreună sub numele de Crăciun. Unul este festivitatea religioasă. Aceasta este importantă şi obligatorie pentru creştini; dar deoarece poate fi lipsit de interes pentru oricine altcineva, nu voi mai spune nimic despre asta aici. Al doilea (are conexiuni istorice complexe cu primul, dar nu trebuie să ne preocupăm de ele) este o vacanţă populară, o ocazie de bună-dispoziţie şi ospitalitate. Dacă ar fi treaba mea să am o “părere” despre asta, aş spune că aprob această bună-dispoziţie. Dar ceea ce aprob şi mai mult este ca fiecare să-şi vadă de treaba lui. Nu văd niciun motiv pentru care aş exprima păreri despre cum ar trebui oamenii să-şi cheltuiescă banii spre plăcerea lor în mijlocul prietenilor lor. Există un grad foarte mare de probabilitate ca ei să-mi dorească sfatul în astfel de chestiuni la fel de puţin ca şi cum îl doresc eu pe al lor. Dar ar treilea lucru numit Crăciun este din păcate “afacerea” tuturor.

Mă refer desigur la agitaţia comercială. Schimbul de cadouri a constituit doar un mic ingredient în mai vechea festivitate englezească. Ideea că nu doar toţi prietenii ci chiar toate cunoştinţele trebuie să-şi dea cadouri, sau cel puţin să-şi trimită unii altora felicitări, este destul de modernă şi ne-a fost impusă de proprietarii de magazine. Niciuna dintre aceste circumstanţe este în sine un motiv de condamnare. Eu o condam pe baza următoarelor.

1. Per ansamblu generează mai multă durere decât plăcere. Nu trebuie decât să stai de Crăciun la o familie care este serios preocupată să-l “ţină” (în acest al treilea, aspect comercial) pentru a vedea că este un coşmar. Cu mult înainte de 25 decembrie toată lumea este epuizată – epuizată fizic de luptele zilnice date cu săptămânile în magazinele supra-aglomerate, epuizată mental de efortul de a-şi aminti toţi destinatarii şi de a găsi cadouri potrivite pentru ei. Nu sunt într-o dispoziţie pentru a emana fericire; mult mai puţin (dacă ar vrea) să participe la un act religios. Ei arată mai degrabă ca şi cum ar fi fost o boală lungă în casă.

2. De cele mai multe ori este involuntar. Regula modernă este că oricine te poate forţa să-i faci un cadou prin faptul că îţi trimite la rândul lui un cadou “neprovocat”. Aproape că este un şantaj. Cine nu a auzit bocetul disperat, şi într-adevăr resemnat, când, în ultimul moment, numai darul nedorit de la Dl. Ocupat (pe care de abia ni-l amintim) cade nepoftit în cutia poştală, şi unul dintre noi trebuie să se întoarcă în cumplitele magazine?

3. Sunt date daruri lucruri pe care niciun muritor nu şi le-a cumpărat vreodată pentru sine – dispozitive ţipătoare şi nefolositoare, “noutăţi” deoarece nimeni nu ar fi atât de nătărău încât să le facă pe ale sale ca mai înainte. Chiar nu avem o întrebuinţare mai bună a materialelor şi a abilităţilor omeneşti şi a timpului decât să le irosim pe toate aceste fleacuri?

4. Bătaia de cap. Până la urmă, cu toată agitaţia mai avem încă de făcut cumpărăturile noastre obişnuite şi necesare, şi agitaţia creşte efortul depus.

Ni se spune că tot business-ul jalnic trebuie să continue pentru că este bine pentru comerţ. Este de fapt numai un simptom anual al condiţiei  lunatice a ţării noastre, şi bineînţeles a lumii întregi, în care toţi trăiesc convingând pe toată lumea să cumpere lucruri. Nu ştiu cum am putea scăpa. Dar chiar trebuie să fie datoria mea să cumpăr şi să primesc mase întregi de nimicuri în fiecare iarnă doar pentru a ajuta comercianţii? În cel mai rău caz mai degrabă le-aş da bani pentru nimic şi i-aş considera drept caritate. Pentru nimic? Mai bine pentru nimic decât pentru bătăi de cap. *

The Advent Conspiracy îşi propune să refocalizeze Crăciunul pe ceea ce contează cu adevărat: a dărui celor care nu vor putea să-ţi întoarcă favorul. Este considerată de către TIME o miscare contra culturii consumatoriste, acţionând pe două planuri: pe de-o parte se împotriveşte idei seculare că Sărbătoarea Crăciunului este un ritual al cumpărăturilor şi al decorărilor, dar pe de altă parte promovează noţiunea conservatoare că semnificaţia sărbătorii nu este dată de grupurile de comercianţi (sau de prezenţa bradului de Crăciun – vezi The Grinch). Clipul lor promoţional se poate urmări mai jos. Este vocea unei vieţi trăite într-o lume postmodernă fără absoluturi, este o poveste plină de semnificaţie luminată de Sărbătoarea Întrupării.

* C.S. Lewis, What Christmas Means To Me”, God in the Dock (Grand Rapids. MI: William B. Eerdmans Publishing Co., 1970), pp. 304-305. Textul a fost publicat cu permisiunea C.S. Lewis Institute (Traducerea: LiftingShadows, decembrie 2009). Pentru informaţii noi legate de activitatea Institutului, vă puteţi abona aici.

Grupul taximetristilor crestini

Concepţia creştină despre lume şi viaţă nu trebuie să fie o mască de duminica purtată între zidurile unui lăcaş de cult ci trebuie să fie o realitate trăită zi de zi, inclusiv la locul de muncă. În respect faţă de alte poziţii şi fără a fi ostentativi. Acest lucru a fost înţeles de un grup de taximetrişti din Bucureşti care au decis să-şi desfăşoare munca în lumina credinţei creştine. Ei nu fac prozelitism în niciun fel. În taxiurile lor se poate auzi un radio creştin, îşi desfăşoară muncă moral şi o dată pe săptămână se întâlnesc pentru a discuta experienţele de peste săptămână.

Urmăriţi pe site-ul TVR un material video de 2 minute despre Grupul taimetriştilor creştini.

Un cult postmodern

Ca o consecinţă a dezvoltării tehnologiei, lumea întreagă a devenit acum parohia mass media, în care gazdele talkshowurilor slujesc pe post de profeţi, actorii şi muzicienii oficiază ca preoţi, iar orice scenariu se califică drept scriptură atâta vreme cât constrângerile morale sunt înlăturate. Singurul act cultic necesar e acela de a şedea pur şi simplu în faţa televizorului şi fiecare persoană se poate întrona pe sine ca dumnezeu. Adevărul a fost împins în sfera subiectivităţii, frumosul a fost plasat în ochii privitorului, şi în vreme ce  milioane şi milioane de oameni se imbecilizează seară de seară prinde contur tot mai clar satul global în care artele guvernează în regim totalitar.

Ravi Zacharias – Poate omul să trăiască fără Dumnezeu? – Ed. Cartea Creştină

Marcus Borg – Reading the Bible Again For the First Time

Marcus Borg – Reading the Bible Again For the First Time: Taking the Bible Seriously But Not Literally

The author’s position in this book is culturally conditioned. His claims are not to be considered the ultimate words on reality and it is very probable that his position will be set aside and considered archaic with the passage of time. Therefore it must be discarded. The sooner the better.

Then, Borg’s claims come mostly, as he acknowledges, from his own subjective experience. The book does not reflect factual reality but only some subjective opinions that are subject to error of interpretations influenced by cultural and historical conditions.

Having regard that the position of the author (p. 18) is one for the understanding of “metaphors and metaphorical narratives [that] can be profoundly true even if they are not literally or factually true” (p. 17), his ideas from this book must not be taken literally or as truths but as the bearer of a “deeper truth”, that may be very different to what the author is actually saying, maybe even contradicting what he is “actually” saying.

______________________________________________________________

Poziţia autorului în această carte este condiţionată de contextul cultural. Având în vedere că acesta este supus schimbării, ar fi neinspirat să acceptăm ceva din ceea ce ne propune. Viziunea lui nu are pretenţia de a fi cuvântul ultim asupra realităţii şi probabil va fi arhaică odată cu trecerea timpului. De aceea ea trebuie abandonată.

Apoi, aceste idei exprimate în carte provin de experienţa proprie a autorului. O asemenea carte nu reflectă realitatea obiectivă ci părerile subiective şi supuse erorii  interpretărilor influenţate de condiţiile cultural-istorice.

Având în vedere că poziţia autorului în această carte (pag 18) este una pentru înţelegerea “metaforelor şi a naraţiunilor metaforice [care] pot fi profund adevărate chiar dacă nu sunt literalmente adevărate sau factual adevărate” (pag 17), ideile lui exprimate în carte nu trebuie luate ca adevărate în sine ci ca purtând ele însele un adevăr mult mai profund, care este diferit de ceea ce autorul spune efectiv în această carte, poate chiar în contradicţie cu ceea ce spune de fapt.

Borg împarte creştinii în două tabere – literaliştii care iau Biblia ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu, cu origine inspirat-divină şi infailibil, care nu consideră textul ca fiind o metaforă decât când acest lucru este evident, şi liberalii care nu se pot pronunţa asupra ceea ce înseamnă că Biblia este cuvântul inspirat al lui Dumnezeu; de asemenea nu înţeleg ce este autoritatea Bibliei deşi nu o leagă necesar de infailibilitatea ei.

Supne despre fundamentaliştii conştient-literalişi că aceştia nu ar crede în existenţa dinozaurilor sau a straturilor geologice.

Stabileşte arbitrar istoricitatea lui Avraam şi a Sarei, dar neagă personajele anterior menţionate în Geneză ca fiind persoane reale. Post-datează scrierea Genezei. Promovează două istorii ale creaţiei. Adhamah (adică umanitatea) şi nu adham (individual nominalizat) este personajul central din ziua a 6-a a creaţiei, adică este o istorie a lui oricine sau a umanităţii în general. Cum atunci există referire la adam ca fiind o persoană? Chiar dacă am accepta poziţia autorului, istoric-metaforică, cum că povestirea exprimă un adevăr profund pentru noi, nu un adevăr factual, această interpretare nu poate fi valabilă nici pentru autori nici pentru cei de până acum din istorie. Rămâne evident să fie tratată ca o contradicţie logică.

Dacă Dumnezeu nu este capabil să se facă cunoscut într-un mod real, ci se face cunoscut doar unor oameni care Îl prezintă în  mod subiectiv aşa cum l-au perceput ei, nu există niciun motiv raţional să îi cred. E cea mai bună desfiinţare a Bibliei pe care am văzut-o până acum. Ştiu, nu contează ceea ce se spune, contează adevărul pe care îl transmite.

Viziunea panentheistica asupra lumii o susţine făcând apel la Fapt 7:28. Touşi cum este detectată acum această prezenţă a lui Dumnezeu în lume?

Pentru Borg textul evangheliilor nu are inspiraţie divină, nici nu conţin fapte care s-au întâmplat ci conţin metafore narative folosite de autori în mod independent despre presoana lui Isus. Ei i-au atribuit lui Isus anumite fapte, cuvinte, întâmplări. Dar de ce ar face ei asta şi de unde ştim noi că ei nu ar vrea să ne transmită un anume lucru concret despre Isus ci vor să ne lase nouă o posibilitatea de a medita la textul lor şi de a extrage de acolo adevăruri profunde dar nu factuale despre Cel care Şi-a arogat titlul de a fi singura Cale spre Dumnezeu? Borg nu crede că Isus ar fi cu adevărat singura cale, dar El spune că afirmaţia lui Isus trebuie înţeleasă ca fiind o declaraţie de a ne lepăda de vechiul mod de a fi şi de a ne îmbraca cu noua fiinţa.  (Aceasta este de fapt calea oricărei religii.) Care nu ştie nimeni ce ar putea fi. Dacă aşa ar sta lucrurile pe cine ar mai interesa cu adevărat evangheliile? Ooops, adevărat nu în sens “factual” ci doar pentru a le căuta înţelesuri ascunse.

Rating: 1/10