Agnus Dei

Piesa Agnus Dei are aproape pe tot parcursul ei parte de o atmosferă apăsătoare, întunecată și neprimitoare, întocmai ca încăperile obscure și reci ale unei mănăstiri. Aici zidurile ascund un secret teribil deoarece un nou născut a fost ucis. Se întâlnesc aici dramele a trei femei de care destinul nu a avut grijă. Atât maica superioară, care oricât de credibilă este evident că ascunde ceva, cât și doctorul psihiatru, încrezătoare în sine și preocupată de soarta pacientei, sunt femei care au eșuat în plan familial și în plan spiritual. Psihiatra s-a despărțit definitiv de calea credinței în Dumnezeu încă din copilărie atunci când cea mai bună prietenă a ei a fost ucisă de șoferul neatent al unui camion. S-a refugiat în muncă, în psihanaliză, încercând să înțeleagă ființa umană – o meserie pe care o face foarte bine. Dar cum se face că logica elimină din sufletul uman și acei puțini stropi de lumină care vorbesc despre Dumnezeu? În orice caz, știința și credința nu sunt mutual exclusive. Uneori ateii ar da orice ca să aibă un înlocuitor pentru cele trei cuvinte Dumnezeu te iubește, spune psihiatra. Maica superioară și-a pierdut familia și apoi și credința în Dumnezeu. Insă aceasta din urmă a fost restabilită definitiv atunci când a auzit o tânără fată cântând. Era nepoata ei, adusă de mama ei (sora maicii superioare) la mănăstire după o copilărie groaznică, plină de abuzuri și privațiuni. Nu se știe cine este tatăl copilului ucis… dar cine să fie ucigașa? Sau a fost o minune?

Într-un fel piesa psihologică a lui Pielmeier m-a făcut să ma gândesc la drama lui Emil Isac, Maica cea tânără.

Rating: 9/10

Livada de visini

31Câteva opinii pozitive despre Livada de vişini regizată de Roberto Bacci la TNC:

– am rămas cu o oarecare confuzie cu privire la calitatea comică sau dramatică a piesei; nu mă refer aici la alternanţa comicului cu drama ci la atmosfera generală în care nu ştii când s-a trecut graniţa între cele două. Consider ca acesta este unul dintre punctele reuşite cele mai importante ale piesei.

– scenografia livezii de vişini este un alt punct forte. S-a optat pentru prezenţa cât mai discretă a livezii, aceasta fiind sugerată prin petalele florilor de vişini aflate de podeaua sălii. Un tablou fascinant este acela în care personajele ridică aceste petale care umplu spaţiul vizual. Aceeaşi livadă înflorită este sugerată şi de decorurile de pânză albă care se doresc a fi pereţii camerelor. Se creează astfel o dublă extindere a cadrului piesei, o unificare completă a scenei atât cu partea de culise (întrucât pânzele albe care reprezintă camerele se pierd privirii spectatorului) cât şi cu publicul: acesta participă atât prin intermediul unei rampe extinse între scaune şi implicit prin desfăşurarea acţiunii în sală cât şi prin îmbrăcămintea albă.

– finalul. Deşi previzibilă înlocuirea sunetului de topor cu cel de drujbă, acesta a fost de mare efect: spectatorul în alb este stimulat la nivelul simţurilor: sunet de drujbe, miros de combustibil şi o scenă scăldată în rumeguş.

– despre Lopahin doar se sugerează că ar fi personajul negativ, fiind singurul care poartă în mod evident culoarea neagră, celelalte personaje având costume de nunanţe deschise.

– Cornel Răileanu, proaspăt câştigător al Uniterului pentru cel mai bun rol principal masculin în Aiureala lui Ionesco, îl joacă superb pe bătrânul Firs

Negativ:

– Epihodov este într-adevăr o nenorocire pentru piesă şi nu mă refer la rolul jucat ci la viziunea regizorală care mie, mărturisesc, mi-a scăpat.

– nu toţi spectatorii la premieră au fost îmbrăcaţi conform cerinţelor. Probabil o metahnă a societăţii noastre căreia dacă i se propune ceva, ştie ea mai bine ce şi cum.

32

foto: by Nicu Cherciu