Richard Dawkins – Un rau pornit din Eden

Un rau pornit din Eden este o carte destul de uşor de citit iar ilustraţiile folosite de Dawkins, alături de stilul său, facilitează înţelegerea textului. În acest sens îmi place exemplul folosit pentru procesul de speciaţie prin izolare geografică: veveriţele roşii nu mai sunt interfertile cu cele cenuşii, din cauza separării teritoriale, în timp ce veveriţele cenuşii din America de Nord s-ar putea (încă) împerechea dacă s-ar întâlni cu cele din Europa. Este un exemplu bun pentru a descrie evoluţia. Însă ce fel de evoluţie? Nu dă niciun exemplu la fel de puternic pentru a descrie evoluţia grupelor filogenetice. Tot ceea ce spune este că râul de gene, în timp, va curge prin altfel de corpuri decât cele de veveriţe. Dawkins spune că indivizii unei specii au aceleaşi gene care se înţeleg bine între ele, aceasta fiind de fapt acel râul de ADN care curge prin istorie, prin timp. O problemă la care Dawkins nu mi se pare că ar răspunde este următoarea: Evaluarea codului genetic se face atât de precis deoarece el este informaţie digitală, unităţile sale pot fi numărate şi analizate matematic. Dar atunci cum anume ştiu acestea (aceleaşi litere şi cuvinte) să se aşeze astfel încât să dea atâtea planuri de organizare?

Dawkins recunoaşte că celulele sunt structuri complexe. Dar evident că un concept precum complexitatea ireductibilă îi este străin. Argumentul său este de-a dreptul pueril: nouă de fapt numai ni se pare că organismele sunt proiectate dar este sigur că acestea nu sunt proiectate! Cred că în Climbing Mount Improbable încearcă să introducă conceptul de designoid, proiectoid dacă vreţi, prin care susţine că lucrurile nu sunt proiectate ci doar par a fi proiectate. El spune că frumuseţea şi complexitatea lumii vii ne duc la o înţelegere literală a Genezei! Cât de departe de situaţia reală este acest lucru. Îmi place foarte mult atunci când clarifică lucrurile: noi chiar dacă vedem că o orhidee este frumoasă şi că ea ar mima o coloraţie de viespe pentru a atrage polenizatori, viespea vede de fapt cu totul altceva decât vedem noi. Aşadar, zice Dawkins, proiectarea este doar aparentă. Dar asta este valabil doar într-un cadru strict materialist. Deoarece într-un cadru în care acceptăm că există şi altceva decât materie, acest lucru devine extraordinar: de ce ne-ar apărea o floare altfel decât cum o vede o viespe pentru a ne extazia simţurile şi a ne cultiva ideea de frumos?! Intenţionalitatea în frumuseţea adăugată naturii este amprenta unei inteligenţe creatoare!

Teoria lui Dawkins este aceea a endosimbiozei, care nu are mare susţinere experimentală. Pe scurt, câteva „celule” (care sunt organitele celulare pe care le cunoaştem), fiecare destul de specifice, au fost „înghiţite” de o alta. Et voila – celula! Nu explică cum de au fost funcţionale acele structuri. Iar problema de baza, pe care nu o rezolvă este dacă celulele eucariote (adică cu nucleu) au apărut de fapt şi ele în acelaşi moment al istoriei?! Este oare şi aceasta o acceptare prin credinţă?

În finalul penultimului capitol Dawkins încearcă să şi filozofeze pe marginea răului şi a suferinţei din lume. Evident, face propagandă ateismului care este concepţia lui de viaţă – şi e liber să o facă.

Eva mitocondrială este cel mai recent strămoş comun pe linie exclusiv feminină, nu este acel strămoş central (comun). Este bine de reţinut acest aspect!

Cartea se termină foarte provocator, cu istoria bombei  replicaţiei, o perspectivă science-fiction asupra posibilităţii apariţiei şi dezvoltării vieţii. Este foarte originală şi pot să zic că îmi place. Totuşi are o mare problemă, practic apariţia spontană a vieţii (a entităţilor autoreplicative) pentru care în prezent nu există vreo dovadă – „viaţa a călărit pe cristale”.

Rating: 7/10

Cîte ceva despre minte şi creier

Cartea are la bază ideea ca mintea este doar o proprietate (emergentă) a creierului. Autorul îşi propune, printre altele, să arate că mintea este pur şi simplu activitatea organului biologic, creierul. Din punctul meu de vedere el nu reuşeşte acest lucru. Nu vorbeşte nici de originea minţii sociale sau culturale.

Autorul vede creierul ca fiind „compus din mai multe calculatoare naturale care au evoluat pentru a rezolva o anumită problemă urmând propriul set de reguli (algoritm). Fiecare arie cerebrală este ca un computer în reţea iar ceea ce facem are sens numai în contextul activităţii întregului sistem”. Aşadar creierul nu este un computer complex ci o reţea de computere interconectate şi interdependente. Acesta complexitate nu se poate explica prin cuvintele „natural” sau „evoluat”. Niciodată un computer nu se autoasamblează şi nici nu îşi produce propriu său sistem de operare. Trebuie să existe un programator, trebuie să existe unul care să asambleze părţile componente. Apoi calculatorul va funcţiona de unul singur şi va putea lua unele decizii (în limitele programate).

Autorul recunoaşte că poziţia lui privind evoluţia creierului este o simplă presupoziţie. El spune că mintea a evoluat pentru a rezolva probleme întâmpinate de primate în sălbăticie. Cadrul social ar fi necesitat evoluţia minţii ca reacţie la complexitatea lumii sociale. Însă ipoteza nu este deloc satisfăcătoare dacă ne uităm la organisme sociale precum furnicile sau termitele.

Autorul neagă existenţa spiritului (duhului) omului, adică a acelui sine responsabil de comportamentul personal şi care să exercite controlul general. Comportamentul se naşte din acţiuni combinate ale modulelor creierului, deci ale materiei. Astfel moralitatea nu este decât o circumstanţă sau o convenţie umană.

Complexitatea limbajului uman este copleşitoare. Nu doar zonele responsabile cu vorbirea şi înţelegerea ale emisferei stângi a creierului au rol activ ci şi multe regiuni ale creierului care sunt activate în situaţii relativ simple. Mintea trebuie să fie mult mai mult decât o funcţie biologică a creierului altfel cum am putea înţelege metaforele sau ironiile subtile? Autorul arată că gândurile devin cuvinte care devin sunete care la rândul lor devin comenzi către muschi. Dar care este originea gândurilor?

O carte foarte uşor de citit şi înţeles având în vedere ilustraţiile bogate, talentate şi pline de umor.

Rating: 5,5/10