Grădini pentru Dinu Pillat

Poate una dintre cele mai frumoase cărți pe care le am în biblioteca este volumul Grădini pentru Dinu Pillat apărută la Fabrik în 2016. Este cunoscută preocuparea lui Matei Câlția pentru tipar și design, cele Șapte povești cu Ștefam Câlția (UNArte, 2013) fiind o dovadă de excelență în acest sens. La fel ca și atunci, Grădinile fac parte dintr-un demers conceptual mai amplu. Dinu Pillat, un om luminos care a suferit absurditățile regimului comunist fiind arestat odată cu Constantin Noica, nu a putut fi stins de nedreptățile vieții. După eliberarea din închisoare, Dinu Pillat, poate spre stupoarea unora dintre cunoscuții lui și-a mărturisit dorința de a fi paznic al unei grădini publice, un parc cum am zice azi. Dorința neîmplinită este răscumpărată acum într-un fel inefabil de Ștefan Câlția care îl omagiază dedicându-i o serie de lucrări în tuș și tablouri în ulei precum și un colț în Grădina botanică. Grădinile sunt lucrari cu vegetație luxuriantă, care sondează memoria și recuperează trecutul, având și amprenta unei biografii personale a aristului dacă e să ne gândim la atelierul de pe strada Spătarului. Apar aceleași personaje misterioase, pești sau îngeri. Această carte-obiect îmbrăcată în pânză, și trasă într-un tiraj limitat de 200 exemplare, este însuflețită de o amuletă conservatoare a vieții, o frunză din grădina pictorului.

Reproducerile sunt însoțite de comentariile lui Carmen Brăgaru, Dinu Pillat – un destin împlinit (Editura DU-Style, 2000) probabil cea mai autoritară voce biografică a scriitorului pe care îl numește atât de frumos, “un Iov neștiut”, dar și de cele ale Monicăi Pillat sau Horia Roman Patapievici care îmi notează olograf în calitate de prefațator al volumului de corespondență între soții Pillat, Biruința unei iubirii (Humanitas, 2008), omagiul său față de “frumusețea acestor doi excepționali oameni”.

Rating: 10/10

Stefan Caltia la Cluj

În perioada 30 aprilie -1 iunie 2014, în Galeria Naţională a Muzeului de Artă Cluj-Napoca va fi expus tripticul monumental „Lumea ca teatru” realizat de pictorul Ştefan Câlţia. Găsiţi mai jos câteva fotografii de la evenimentul de lansare a cărţii-obiect Şapte poveşti prilejuită de expunerea tripticului Lumea ca teatru în sala Tonitza a Muzeului de Artă din Cluj.

Stefan Caltia la Cluj

Sub genericul „De vorbă cu Ştefan Câlţia” va avea loc sâmbătă, 26 aprilie 2014, ora 17.00 prezentarea cărţii „I II III IV V VI VII poveşti cu Ştefan Câlţia” în ambianţa expunerii lucrării monumentale „Lumea ca teatru” a artistului, tripticul de mari dimensiuni care aparţine din anul 1998 unui colecţionar din Olanda.

Fotografiile prezentate mai jos au fost făcute la Galeria Posibilă în luna martie 2013, (c) LiftingShadows.

Rezistenta armata anticomunista din RO

Deşi există o tăcere suspectă în spaţiul public românesc cu privire la rezitenţa armată anticomunistă din munţi, partizanii din timpul regimului comunist ne dau dreptul să privim înapoi cu demnitate. Mişcarea nu a fost susţinută de statele occidentale iar în 1956 (odată cu evenimentele din Ungaria) a devenit evident pentru toată lumea că nu va avea sorţi de izbândă. Poziţia “vom veni” a Occidentului a fost aşadar una abjectă şi falsă.

În acest context, CSIC organizează o serie de dezbateri publice, dintre care prima a avut loc pe data de 26 martie la Hotelul Howard Johnson din Bucureşti. La întâlnire au participat aproximativ 200 de persoane dintre care majoritatea tineri. Locul a fost ales din raţiuni financiare: sala platinium a unui hotel de patru stele a fost mai accesibilă decât unele instituţii culturale de stat. Pentru supravieţuitorul lagărului comunist care a luat parte la aceasta întâlnire, dezbaterea a fost un moment de “bucurie şi aducere aminte”.

 

Ştefan Câlţia a vorbit despre două căi de formare a omului, ambele situate în umbrela unei credinţe. Cele două căi sunt familia şi şcoala. Copiii erau educaţi să-şi iubească familia, şcoala, strada, pietrele, pădurile. În familie copiii luat parte la toate discuţiile, nu exista dedublarea de acum, discuţii la care copiii nu trebui să participe sau să înţeleagă. Exista o candoare a oamenilor. În ceea ce priveşte metodele comuniste, terorizarea satelor şi a oamenilor a fost premisa de bază. Frica şi delatiunea.

Vizitaţi siteul CSIC. În curând vor fi şi informaţii despre proiectul care a primit finanţare 70% din fonduri europene pentru realizarea unui film documentar, a unui album foto şi a unei reviste de benzi desenate dedicate mişcării de rezistenţă anticomunistă.

Annart Gallery

Mai devreme vara aceasta am avut ocazia să vizitez o galerie destul de tânără de care am citit doar pe internet. Recunosc că interesul mi-a fost stârnit de faptul că am auzit că aici expun Ştefan Câlţia, Mircea Roman şi Sorin Ilfoveanu. Expoziţia prezentată la momentul acela era Păsări de Adrian Ilfoveanu de la care puteţi vedea mai jos câteva imagini. Sculpturile în bronz mi s-au părut extraordinare, ţi se făcea pielea de găină doar privindu-le. Am mai văzut şi câteva din Sânzienele lui Vladimir Şetran precum şi o lucrare Câlţia din 2012 (!).

M-a impresionat şi personalul de aici, foarte amabil şi deschis indiferent dacă eşti un simplu privitor sau un iubitor de artă devenit client. Mai multe despre AnnArt şi noutăţi găsiţi pe pagina lor sau pe Facebook.

 

 

 

Mircea Roman/ Sorin Ilfoveanu

 

Photos by LiftingShadows, 2012.