Filmele de la TIFF2013

Pentru anul acesta mi-am propus să nu ratez filme japoneze, scandinave, româneşti, scurt metraje româneşti şi documentare. Ce mi-a iesșit:

1. Outrage – Takeshi Kitano – 2010

Un film de acţiune despre confruntările din interiorul mafiei japoneze, yakuza.

2. Samsara – Ron Fricke – 2012

Un film orienatal, cu mesaj spiritual şi religios. Imagini superbe cu locuri naturale dar şi scene cu locul pe care îl are omul în acest sistem. Şi cu influenţele rele pe care le-a generat.

3. Much Ado For Nothing – Joss Whedon – 2012

Mi-a placut foarte mult acest film alb/ negru. Desi mi-a luat putin timp sa intru in atmosfera filmului (replicile anacronice) a meritat din plin: scene super haioase dar si drama autentica. Adica atmosfera shakespeariana.

4. Shin-Sae-Gye – Park Hoon-jung – 2012

Film de acţiune cu mafia coreană, cu final neaşteptat (pentru unii).

5. Dansând pe cioburi – Marek Ťapák – 2012

Un film despre dans, susţinut de JTI. Muzică şi dansuri tradiţionale, într-un tărâm de basm. Deloc plictisitor şi o bună reclamă ţării pe care îl reprezintă. Nu am înţeles totuşi inserţia tango-ului şi nici cele câteva  secne de nud – mi s-au părut cam comerciale.

6. Domişoara Christina – Alexandru Maftei – 2013

*vezi review

7. Taped – Diederik Van Rooijen – 2012

O poveste palpitantă despre nedreptate și dragoste. Doi soți aflați într-o ultimă vacanță împreună în încercarea de a-și salva căsnicia, înregistrează întâmplător o crimă. Raportarea lor unul la cellalt se va schimba radical…

8. Searching for Sugar Man – Malik Bendjelloul – 2012

Chiar și cu atâtea imagini, documentarul pare absolut neverosimil. La fel cum pare și faptul că m-am întâlnit prin Cluj cu o prietenă care l-a întâlnit pe Rodriguez.

9. Cartea Apocalipsei – Kim Ji-woon, Yim Pil-sung – 2012

Trei metafore pentru viitorul subru care poate pune capăt omenirii: pandemie, inteligență artificială, extratereștrii.

10. Corabia lui Tezeu – Anand Gandhi – 2012

Trei povești profunde care se împletesc armonios. Chiar dacă filmul are 140 de minute nu m-am plictisit deloc deși pot să spun că putea fi și mai scurt pentru același mesaj/ impact. Cine suntem de fapt? Dualism vs monism. Trup, suflet. Credință.

11. Ceasul rău, pisica neagră – Rikiya Imaizumi – 2012

Japan! 130 de minute de feerie. Și doar să o privesc pe Sayo și tot a meritat fiecare clipă…

12. Data expirării – Kenya Marquez – 2011

Un film mai slăbuț, previzibil, puțin amuzant.

 

Jiri Menzel in Cluj

Photos by (c) LiftingShadows, 2013

Domnisoara Christina

Domişoara Christina, cel mai recent film de Alexandru Maftei, a avut premiera mondială la TIFF în cadrul Zilelor Filmului Românesc. Sala de cinema Florin Piersic a fost arhiplină iar surpriza (cel puţin pentru mine) a fost sesiunea de Q&A de la final cu echipa şi actorii.

Filmul este adaptarea nuvelei omonime fantastice a lui Mircea Eliade şi o apariţie originală a genului horror/ fantasy în peisajul filmului românesc. Acţiunea se petrece în perioada interbelică, la un conac din pădurile Teleormanului. Egor şi Sanda, viitoarea lui logodnică,  se retrag aici cu speranţa unor zile liniştite în care să se piardă împreună prin zăvoiaele din jurul conacului. Atmosfera idilică, Egor pictându-şi iubita, este înlocuită repede de una apăsătoare, stranie, uşor terifiantă. Replici de neînţeles ale doamnei Moscu, mama Sandei, şi ale fiicei sale de nouă ani, Simina, îl pun pe gânduri pe tânărul Egor. Evenimente stranii încep să se petreacă în conac iar Egor se confruntă cu imposibilitatea de a discerne între vis şi realitate. Sursa acestor evenimente pare a fi domnişoara Christina, ucisă pe când avea numai 20 de ani. O odaie misterioasă, ţinută încuiată şi cu mobila acoperită de cearşafuri albe, îi găzduieşte tabloul în care este superb reprezentată de pictorul George Demetrescu Mirea. Are trasături distincte, de o frumuseţe răpitoare: pare o tânără care domneşte nu doar în camera ei ci şi peste întreaga casă… Sanda se îmbolnăvelşte subit iar Egor este cuprins de o nouă atracţie irezistibilă. Cum va reuşi el să aleagă între cele două?

Filmul mi-a plăcut foarte mult, cred că este cel puţin la acelaşi nivel cu ceea ce se produce afară, dacă nu peste. Nu cred că este o producţie înscrisă pur şi simplu în moda filmelor cu vampiri. Chiar dacă este vorba de strigoi, filmul degajă un sentiment al autenticităţii, nu este pretenţios sau cu “floricele” ci mai degrabă are un iz folcloric românesc. Cel mai mult apreciez tensiunea aproape permanentă care există în film. Aceasta este obţinută destul de subtil, fără a se apela la construcţii imagistice violente vizual. Pe lângă imagini, excelenta muzică a filmului contribuie din plin la această tensiune. Câteva momente amuzante detensionează pe alocuri acţiunea.

Egor este un tip sensibil care îşi descoperă pe parcurs nu doar curajul ci şi credinţa. Este mereu elegant, ţinuta sa fiind impecabilă la masă. Costumele m-au făcut să ma gândesc cu drag la perioada interbelică. Micuţa Simina mi-a părut la început puţin nenaturală, însă aveam să descopăr mai târziu că este un copil care ştie prea multe pentru vârsta ei. Este uneori ironică şi nu se sfiieşte să arunce câte o replică muşcătoare. Sanda nu pare să îşi poată decide destinul de una singură iar Egor este câte pe ce să o elibereze. Am întrebat care sunt argumentele pentru care Sanda este pierdută iar Alexandru Maftei mi-a răspuns că le voi găsi în carte. Mi-ar fi plăcut totuşi ca Sanda să fie salvată. Christina este foarte frumoasă şi puternică în acelaşi timp, dar nu îi menajează pe cei dragi pentru a-şi atinge scopul. Iar cel mai bun rol este al doamnei Moscu, interpretată de Maia Morgenstern.

Cred că este un film românesc foarte bun şi l-aş revedea peste câteva luni (poate aş schimba pe ici pe colo unele dialoguri cam rigide şi aş insista pe câteva scene statice ca în the House of Sand and Fog). Categoric mi-ar place să am soundtrackul. Iar conacul este superb – câteva scene de interior am înţeles că a fost filmat undeva în Bucureşti.

Rating: 8,5/10

Susţin filmul românesc! Această recenzie este scrisă şi pentru concursul E-BODA: Concurs E-Boda pe Blogul TIFF.

Celelalte filme din secţiunea Zilele Filmului Românesc de la TIFF la găsiţi aici.

Image via festivalscope.com

Time to…

Pride and concrete

Following Romania’s accession in the EU in 2007, citizens of Romania became citizens of EU. One of the major things that happend then was the massive departure of Romanians in countries like Italy and Spain to work. Actually, the immigration of Romanian labour force (mainly from rural areas) happened long before, after the Revolution in December1989.

Photographer Petruţ Călinescu has witnessed in the passed few years major socio-economic changes in Romania, esspecially in the Northern part of the country – in Oaşului Area, Maramureş and Bucovina. People from traditional villages have left their birthplaces and went to work in Spain, France or Italy. The money they earned got to be invested in big concrete buildings, left unhabited or habited only by the old ones or the children. Old carriges can be seen right next to Ferrari supercars on the streets of the village. All that concrete comes also in contradiction with the old craftmanship in wood Maramureş people are so well known for: a tradition seems to be dying. And the pride to build huge concrete houses seems to be in vain. About the project: http://www.prideandconcrete.com/

Photos by (c) LiftingShadows, 2013.

24 de expresii ale solitudinii

One of the biggest tragedies of the postmodern individual is loneliness. The human heart bears an empty space that seems very hard to fill, if ever. We live on a small and insignificant dott in a vast universe that seems to have no life beside us. On the blue planet resources become lesser while the population grew to seven billion. And still, as individuals we fell lonely. What is this human desire that drains our life? Why do we feel so alone?

Mirona Radu tries to give an answer throughout photography: she presents a few instances of solitude. It is a self-imposed solitude, an opportunity to meditate. Whatever is the answer of the artist to her question, “how can we get our redemption”, we cannot find salvation within ourselves.

The exhibition is presented at the Art Museum, in an event that is part of TIFF 2013.

Clujul lor

… al ilustratorilor. Azi a avut loc prima expoziție din cadrul TIFF și a fost dedicată proiectului Clujul meu, Clujul tău. Orașul TIFF-ului este prezentat în viziunea a 35 de ilustratori/ desenatori care pot fi văzute în foaierul casei de cultură a studenților. Puteți chiar să desenați o ilustrată cu modul în care vedeți voi Clujul… cine știe, poate ajungeți în albumul pe care ilustratorii vor să îl tipărească prin intermediul creștemidei.ro.