Gone wild

“Gone wild” este cel mai bun documentar românesc pe care l-am văzut. Povestea cailor din Deltă este surprinsă de camera lui Dan Curean pe parcursul mai multor ani: aş fi vrut să îl întreb câte ore de filmare are cu caii din deltă şi cum a fost procesul de editare. Acesta a fost unul dintre lucrurile care mi-au plăcut – era evident faptul că documentarul nu a apărut doar ca o dorinţă de exploatoare a momentului generat de presă ci reprezintă o preocupare genuină a regizorului.

Prin 2003 mă aflam în deltă, pe Grindul Letea: un loc incredibil de frumos, un ecosistem unic: stejari seculari pe dune de nisip, unele plante endemice, foarte rare. Mergeam pe teren dificil, mlăştinos şi mă rugam să nu îmi las încălţamintea prin afundurile mlaştinii. Dintr-o dată văd în stânga mea o familie de cai în galop: calul din frunte decide să vireze la dreapta adică să vină exact pe direcţa mea. Pentru o secundă m-am simţit ca în acea reclamă la blugi în care a purta jeanşii înseamnă a te simţi în mijlocul unei turme de bizoni alergând în preeria americană. De fapt mă simţeam mult mai bine, urma să fiu în mijlocul unei herghelii de cai alergând în peisajul unic al deltei. Am conştientizat şi pericolul iminent. Însă la aproximativ 5-10 metri de mine calul a decis să vireze din nou, de data asta spre stânga.

Mi-ar fi plăcut să păstrez doar vizuinea romantică a filmului: însă apar şi imagini dure, cu cai chinuiţii, răniţi, mutilaţi şi ucişi. Îmi pare bine însă că acestea nu abundă. Am observat la începutul proiecţiei şi sigla Universităţii Babeş-Bolyai – aş dori să ştiu dacă şi cine a fost consultat pentru referinţe ştiinţifice de la departamentul de biologie. Mi se pare mai puţin credibil ceea ce se afirmă la un moment dat şi anume că specia cal ar fi fost prezentă în trecut liberă în deltă. Cred că aici mai trebuie lucrat puţin – la partea ştiinţifică a filmului.

Un alt aspect pozitiv al documentarului este că acesta încearcă să fie cât de cât nepărtinitor: care este atitudinea potrivită în faţa frumuseţii acestor animale sălbăticite şi delicatul echilibru pe care l-ar putea perturba iremediabil în minunatul şi unicul ecosistem din Delta Dunării?

Componenta socială din documentar nu trebuie neglijată: este foarte reuşit modul în care sunt prezentate diferite portrete şi evoluţia acestora. Am zâmbit când tatăl lui Ivan povesteşte cum şi-a părăsit familia din cauza problemelor cu alcoolismul său de “1 mai” dar am fost foarte întristat îndată ce am auzit sfâşierea femeii bătrâne părăsite tot din cauza “băuturii”.

Rating: 9/10

Nimic din spiritul TIFF la odeon

Deşi sala a fost în regulă şi sunetul foarte bun, atmosfera de la cinema Odeon (situat în comuna Floreşti) nu avea aproape nimic din “spiritul TIFF”. În acest ansamblu comercial nu amintea mai nimic de spectacolul cinematografic. Abia în zona cozmetizată a intrării în sălile de proiecţie un timid ticketing point si mai apoi două tinere draguţe cu tricouri roşii.

În sală au intrat alături de spectatori şi găleţi de popcorn, nachos însoţite de câte două feluri de dipping sauce şi mă întrebam dacă nu cumva cineva şi-a adus şi un platou cu mici şi sărmăluţe. Nu, acestea au lipsit, însă nu au lipsit mâncăii de semipreparate artificiale forneti: foşneala s-a potrivit “de minune” cu atmosfera în care se trezeşte Matsumoto. Bine că atmosfera de întrunire gastronomică nu a ţinut prea mult. Dar dacă tot vrei să mănânci de ce să îţi strici momentul şi să o faci într-o atmosferă întunecată alături de necunoscuţi când poţi să te bucuri de ea?

Melissa Leo la TIFF

What a delightful person Melissa Leo is! It was a pleasure listening to her talk today. I want to share some of the things she said. First, she is convinced that she was born to be an actor. You have to believe in yourself  and take one step at a time. There is little hope for achievements if you just wonder what if acting is the way and what could happen. You have to listen to that voice inside you that will lead you in the place you belong to be. And as an actor you have to become a better person.