Circus

Unii ar putea spune că animalele par fericite în mijlocul arenei sub privirile unui public avid de un spectacol de dresaj cu feline. Nici nu e de mirare după ce toată ziua şi-o petrec în cei câţiva metri pătraţi ai cuştilor de fier amenajate într-un container de tir. Chinurile pe care aceste animale le suferă sunt groaznice. Ele sunt animale care trebuie să trăiască libere, în mediul lor natural. Circul încerca să se justifice acum 100 de ani prin aceea că propunea publicului de rând ciudăţenii. Un elefant, un tigru sau un leu nu ar fi fost posibil de văzut decât la circ. În zilele noastre, când există la dispoziţie atâta informaţie cu privire la animalele sălbatice/ exotice, de la atlase, documentare tv, internet, până la parcuri zoologice (nu grădini!) sau expediţii în Africa, chinuirea animalelor în cadrul unui spectacol macabru de circ nu se justifică. Nu este uman.

Reţineţi! Felinele (şi mamiferele) au suflet, ele simt suferinţa. Dumnezeu le-a creat astfel, în “ziua a şasea” (Geneza 1:24), înzestrându-le cu ceea ce în ebraică este nephes. O pisică sau un câine îşi poate manifesta afecţiunea faţă de oameni, de aceea ne ataşăm de ele. Circul să rămână pentru acrobaţi! Dar nu pentru chinuirea animalelor.

Advertisements