100 DE CATASTROFE NATURALE

În timp ce mă pregătesc de transcrierea recenziei albumului 100 de catastrofe naturale de la Editura ALL pe un site de ştiri se anunţă subiectului următoarei emisiunii: Cât de pregătită este România pentru un cutremur şi de ce au murit mii de oameni în 1997? De asemenea, 90 de tornade au lovit centrul SUA şi 37 de persoane şi-au pierdut viaţa în aceste zile. În ultima vreme, parcă mai mult ca niciodată, ştirile despre calamităţile naturale s-au înmuţit: tsunami, uragane, inundaţii. A cunoaşte catastrofele naturale din istoria pământului, devine un lucru important pentru individ nu atât ca un fel de cultură generală ci ca parte a istoriei fiecăruia.

Chiar dacă accesul la informaţie prin intermediul internetului facilitează documentarea cu privire la acest subiect, albumul 100 de catastrofe naturale oferă într-un mod accesibil informaţii şi imagini despre cele mai importante 100 de astfel de evenimente. Fiecare dintre acestea este fixat în timp şi spaţiu şi este bogat ilustrat. Aş spune că ilustraţiile sunt frumoase însă am o rezervă  aici: de aceea găsesc că este foarte potrivit subtitlul cărţii: Spectacol şi tragedie. Imaginile sunt spectaculoase dar din păcate au dus la pierderea a numeroase vieţi omeneşti.

Seria catastrofelor naturale începe cu erupţia vulcanului Yellowstone de acum câteva sute de mii de ani şi se încheie cu Tsunamiul din Java din 2006. Sunt prezentate erupţii vulcanice, cutremure (cel din Lisabona din 1775 este un punct de referinţă în orice studiu al catastrofelor naturale), inundaţii, incendii de pădure (aduceţi-vă aminte de cele din sudul Europei de acum câţiva ani, catastrofe în urma cărora Comisia Europeană a deschis un proiect de monitorizare a incendiilor de pădure, cu raportări anuale şi fonduri pentru intervenţii în statele membre: EFFIS), secete şi multe altele.

Preocuparea mea s-a materializat în efectuarea unor cercetări online şi achiziţia unor cărţi – nu foarte multe pe acest subiect. Întrebarea care se pune într-o ţară majoritar creştină de aproape 2000 de ani este cum anume merg împreună un Dumnezeu atotputernic şi aceste catastrofe naturale care aduc atâta suferinţă oamenilor. Căteva titluri: Tsunami – o metafizică a dezastrelor de Jean-Pierre Dupuy, Tsunami, Where was God? de E. Lutzer şi The doors of the Sea de Bentley Hart.

Nu ştiu dacă publicarea acestei recenzii în această zi – 4 martie – este pur întâmplâtoare, dar aş vrea să fie un omagiu victimelor din 1977. 

 

Articolul face parte din campania vALLuntar iniţiată de Grupul Editorial ALL. Încurajaţi voluntariatul lasând un comentariu la acest post.

Puteţi comanda volumul – sau alte cărţi din seria 100… – de pe siteul editurii ALL.

Visible

Related to the tragic events from Japan The Guardian asks something like Where was god? And it is a good question.

what happened to this omnipotent, omniscient, omnipresent and benevolent being who has magically … not appeared?

But why does not the editor ask why are humans always blaming God for natural disasters and never grant him all the good things? For example rain on our crops to grow or just a beautiful sunrise to make our day.

A loving god should either not allow bad things like earthquakes, tsunamis and nuclear reactor explosions  to occur  or should  “man up” and fix them when they do.

Earthquakes and tsunamis are natural disasters. Reactor explosions are due to human error or at least reactors are human constructions. Seeing god as a fairy that magically repairs things is a distorted picture of how God actually is. God has other attributes beside love and goodness. What about His auto-limitation and His non-interventionism? And what about the love, the solidarity shown between people when things like this happen?

So is The Guardian making atheist propaganda? Probably. But also assumes the existence of God.

 

Dovezi indirecte ale catastrofismului biblic

Photo: Tongatapu Boulder, Matthew Hornbach, University of Texas Institute for Geophysics

Bombele vulcanice descoperite la Tongatapu, principala insula a regatului Tonga (un arhipelag de 169 de insule din Sudul Oceanului Pacific) ar putea fi dovezi indirecte ale unui eveniment catastrofic precum cel al Potopului lui Noe descris in Biblie.  Aceste uriase structuri vulcanice se afla la o departare de 400 de metri de linia tarmului. Distanta fata de tarm poate fi explicata prin actiunea unui val de tip tsunami, cauzat de eruptii vulcanice submarine, care ar fi avut puterea necesara pentru realizarea unui asemenea transport. Lantul de vulcani imers aflat la 30 km departare pare a sustine aceasta ipoteza. Mai mult, forta necesara deplasarii acestor structuri mari cat casa (la propriu) ar putea fi obtinuta prin actiunea unor mari valuri de furtuna ca acelea inregistrate in descrierea potopului lui Noe din Biblie. Ceea ce gasim scris in cartea Geneza este de-a dreptul uimitor: este o descriere in termeni simpli, usor de inteles in orice timp si orice vreme, a unor conditii care pot explica existenta acestor structuri geologice:  Geneza 7:11 În al şase sutelea an al vieţii lui Noe, în a şaptesprezecea zi a lunii a doua, toate fântânile marelui adânc au ţâşnit, iar stăvilarele cerului s-au deschis. – fantanile marelui adanc s-au deschis” – > acest eveniment a avut loc in asociere cu marii eruptii vulvanice care au cauzat valuri de tip tsunami; “stavilarele cerului s-au deschis” – > ploi masive au cazut pe pamant timp de 40 de zile si 40 de nopti.

Care ar fi fost sensul unei asemenea catastrofe? Dumnezeu a vrut sa judece oamenii de pe intreg pamantul din cauza pacatelor pe care le-au comis impotriva Creatorului lor. In cadrul iinterpretarii faptelor prin prisma unui catastrofism luminat intelegem ca Noe a facut tot ce i-a stat in putinta sa se salveze pe sine si sa-si salveze familia. Noe, ni se spune in Biblie, a reusit sa supravietuiasca si sa-si perpetueze specia, sa ofere un viitor familiei sale. In 2 Petru 2 aflam si de ce a reusit: el era un om drept.

Source: http://geology.rockbandit.net/tag/tongatapu-boulder/ and http://www.sciencedaily.com/releases/2008/09/080924185324.htm