Inceput la sfarsit

Una dintre funcţiile artei contemporane este şi aceea de-a atrage atenţia prin contrastul evident cu realitatea înconjurătoare imediată. Expoziţia “Începuturi” acţionează tocmai în această direcţie: la sfârşit de an un grup de artişti vorbeşte de începuturi.

Dar ce să începi la sfârşit de an, de ce să te apuci când după colţ pândeşte finalul de an? Când e vremea bilanţurilor nu începi nimic. Obişnium să asociem Crăciunul cu luna cadourilor, bucuria copiilor, fastul sărbătorilor. Persoana Mântuitorului este uitată undeva într-un colţ de grajd, într-un vers de colindă sau într-o inimă singură. Crăciunul este de fapt Începutul Speranţei, începutul isotriei de salvare a omului. De aceea acest sfârşit de an poate fi un început – nu trebuie să aştepţi prima zi a noului an. Fiecare zi poate fi un nou început. Iar acest început se leagă de istoria noastră a fiecăruia, de locul în care ne aflăm şi de felul în care suntem. Momentul artistic de modelare a lutului din cadrul vernisajului vorbeşte de Olarul care ne modelează caracterul şi destinul.
*vernisajul expoziţiei va avea loc în ziua de marţi, 20 decembrie 2011, la ora 18.00 la Turnul Croitorilor, Cluj Napoca

Acest post este un experiment. Contrar modus-ului operandi în ceea ce priveşte recenzarea unei cărţi (când recenzorul primeşte cartea înainte de publicare spre a-i face o critică) iată că mă încumet şi eu să fac o prezentre a unui eveniment ce nu s-a întâmplat încă. E dacă vreţi cum spunea cineva legat de recenzia cărţilor – nu le citi înainte de a scrie ceva despre ele tocmai pentru a nu te lăsa influenţat şi a-ţi pierde obiectivitatea.

Scara

Scara este o instaliaţie publică realizată şi concepută de un grup de artişti clujeni. Aceasta a fost amplasată în Turnul Croitorilor folosindu-se palierul metalic interior al construcţiei ca un plan care delimitează clar – poate chiar şi axiologic – cele două părţi ale Scării. În partea de jos, asamblajul este consituit din patru laturi (cele patru evanghelii biblice), fiecare latură având câte trei scări (cei 12 apostoli). Fiecare scară individuală este legată în partea superioară de scăriile părţii corespunzătoare, cu excepţia uneia singure, care nu îl reprezintă pe Matia ci pe Pavel (a se observa ţepuşul din călcâiul scării). Unitatea între elementele constitutive nu este astfel desăvâşită, acesta fiind un deziderat atins la nivelul următor. Având în vedere calitatea materialului (lemnul) cred că “unitate în diversitate” este o temă falsă în înţelegerea lucrării. 

Un aspect mai dificil de înţeles este lipsa sprijinirii Scării pe pardoseală. Răspunsuri precum surprinderea devenirii într-o fază avansată sau neancorarea în teluric a vieţii par nesatisfăcătoare. În Geneza dar şi în Noul Testament scara porneşte de la pământ spre cer şi nu invers. Partea de jos este despărţită de partea de sus printr-un material care sugerează impenetrabilitatea. Cu alte cuvinte, “aici” este separat de “acolo”. Cele două stări nu sunt interconvertibile iar sensul devenirii este unic. Scara de sus e perfectă, dreaptă, fără zbârcitură. Odată atinsă starea de excelsis, nu mai poate fi pierdută. Toate scările sunt acum unite într-o diademă cu irizaţii de metal preţios, neperisabil. De asemenea, perimetrul din interiorul Scării este acoperit cu iarbă proaspătă. Verdele, precum şi umezeala (prezenţa apei) sugerează într-un mod destul de evident triumful Vieţii. 
 
Lucrarea este una de excepţie şi poartă în sine un efect emoţional. Singurul neajuns este lipsa posibilităţii observării întregului. Dar poate că această fragmentare pe nivele este una care corespunde ideii din spatele proiectului. 

Photos by LiftingShadows (c) 2011