Marius Bercea la MACluj

O expoziție personală a artistului clujean Marius Bercea a fost vernisată ieri la Muzeul de Arta din Cluj-Napoca sub denumirea “a full rotation of the moon”. Desi reunește picturi mai vechi cu lucrări mai noi, nu este o expoziție retrospectivă. Picturile au fost atent selecționate dat fiind și cadrul unui spațiu baroc care poate deveni problematic când este vorba de un eveniment de artă contemporană. Picturile sunt luxuriante, unele viu colorate, care fac apel la imaginarul post-decembrist dar și la experiența californiana a artistului. Este o expoziție de marcă ce nu trebuie ratata.

Poezie de primavara

Gellu Naum. O selecție subiectivă din frumoasele lui poheme a apărut în 2016 la editura Tracus Arte. În antologie sunt prezente poezii din perioada cea mai fecund-alchimică a Gnomului, începând cu volumul de debut Drumețul incendiar (1936), Libertatea … (1937), Vasco de Gama (1940), Culoarului somnului (1944), continuând cu cele urmate unei perioade de tăcere creatoare de peste două decenii, Athanor (1968), Copacul-animal (1971) sau Descrierea turnului (1975) până la poemele din perioada târzie (Ascet la baraca de tir, 2000). Poemele sunt prezentate în viziunea grafică a lui Mircia Dumitrescu. Cartea poate fi comandata de pe situl Carturesti.ro

Necesitatea revitalizării sentimentului poeziei in spațiul cultural românesc a primit un răspuns din partea Editurii Nemira, cu ajutorul a două voci neobosite în acest domeniu, Marius Chivu si Radu Vancu. Este vorba de o selecție absolut arbitrară și de gustibus al textelor, alese din operele a 111 autori și desfășurate pe parcursul a 230 de ani de istorie literară. Cel mai vechi poem datează din 1785 iar cel mai nou din 2015. Coperta volumului este frumos ilustrat de Alexia Udriște. Acesta poate fi gasit pe Carturesti.ro

dscn8297_zps4ptsz3af

Grădini pentru Dinu Pillat

Poate una dintre cele mai frumoase cărți pe care le am în biblioteca este volumul Grădini pentru Dinu Pillat apărută la Fabrik în 2016. Este cunoscută preocuparea lui Matei Câlția pentru tipar și design, cele Șapte povești cu Ștefam Câlția (UNArte, 2013) fiind o dovadă de excelență în acest sens. La fel ca și atunci, Grădinile fac parte dintr-un demers conceptual mai amplu. Dinu Pillat, un om luminos care a suferit absurditățile regimului comunist fiind arestat odată cu Constantin Noica, nu a putut fi stins de nedreptățile vieții. După eliberarea din închisoare, Dinu Pillat, poate spre stupoarea unora dintre cunoscuții lui și-a mărturisit dorința de a fi paznic al unei grădini publice, un parc cum am zice azi. Dorința neîmplinită este răscumpărată acum într-un fel inefabil de Ștefan Câlția care îl omagiază dedicându-i o serie de lucrări în tuș și tablouri în ulei precum și un colț în Grădina botanică. Grădinile sunt lucrari cu vegetație luxuriantă, care sondează memoria și recuperează trecutul, având și amprenta unei biografii personale a aristului dacă e să ne gândim la atelierul de pe strada Spătarului. Apar aceleași personaje misterioase, pești sau îngeri. Această carte-obiect îmbrăcată în pânză, și trasă într-un tiraj limitat de 200 exemplare, este însuflețită de o amuletă conservatoare a vieții, o frunză din grădina pictorului.

Reproducerile sunt însoțite de comentariile lui Carmen Brăgaru, Dinu Pillat – un destin împlinit (Editura DU-Style, 2000) probabil cea mai autoritară voce biografică a scriitorului pe care îl numește atât de frumos, “un Iov neștiut”, dar și de cele ale Monicăi Pillat sau Horia Roman Patapievici care îmi notează olograf în calitate de prefațator al volumului de corespondență între soții Pillat, Biruința unei iubirii (Humanitas, 2008), omagiul său față de “frumusețea acestor doi excepționali oameni”.

Rating: 10/10

Ultimul cavaler al fotbalului romantic

 

O superbă carte apărută la Editura Școala Ardeleană, Ultimul cavaler al fotbalului romantic. Nicolae Szoboszlay, o figură boemă, de o rectitudine morală evidentă. Probabil cartea anului pentru mine. Nicolae Szoboszlay este cetatean de onoare al Clujului, cunoscut pentru munca sa de o viata la grupele de copii si juniori. Toata viata a trait crezand in principiul lui Iuliu Hatieganu: rolul sportului este de a face caractere.

dscn8296_zpsgilkip4e

Nicolae Szoboszlay (91 ani) este un Neagu Djuvara al fotbalului. Un gentlemen desavarsit, autodidact, vorbitor a mai multe limbi de circulatie internationala. Face parte dintr-o familie nobiliara maghiara; averile bunicilor au fost confiscate, moment in care batranul s-a sinucis iar nevasta acestuia a cazut int-o profunda depresie. Cartea este practic marturia needitata a vietii acestui om, un jurnal de memorii, impletit cu dialogul. Chiar daca se vorbeste mult despre fotbal cartea a fi cu siguranta apreciata si de cei care nu au nimic in comun cu fenomenul. Si asta doar pentru romanticul Laji baci.

Rating: 10/10

Studenții Clujului, viitorii mari fotbaliști și intelectuali ai țării erau pe cât de tineri pe atât de maturi prin înfățișarea lor. Înalți, impozanți, și prin constituție și prin atitudine. Siluetele lor tinerești erau echipate cu inefabilul tricou alb negru, cu simbolul U la piept. Îi admiram și mă minunam. Acum, când îmi amintesc, parcă îi vedeam purtați de un vânt domol de vară, în pragul unei sesiuni de examene. Erau tinerii care, cu tratatele de medicină sub braț, treceau în grabă prin Piața Păcii îndreptându-se spre Biblioteca Centrală din Cluj, contractul lor cu clubul era un legământ sfânt, o atracție irezistibilă, o ispită a tinereții fără bătrânețe. Acele dungi alb negre radiau o bucurie adolescentină, o eternă tinerețe.

Există lucruri mult mai importante decât naționalitatea. Umanitatea, prietenia, educația, cultura și dragostea. Ne mențin uniți sentimentele care ne leagă pe toți.

ieri

zece zile ca zece secole
as vrea sa te imbratisez
dar trupul tau delicat
e un gehm de fluturi monarh
care isi iau zborul atunci
cand te ating
sunt obosit de atata zbor
si e iarna
in sufletul meu
si afara
inlauntrul tau e
primavara
si toamna tarzie
imbelsugata de fructul copt
al fiintei tale
galben, portocaliu, rosu
zece zile care dor
zece secole
in care mor
cate putin
revin la viata cand te vad
doar ca sa te pierd din nou
in zborul tau
departe
aproape
mereu

Interferente.

Doua vorbe despre festivalul de anul acesta. Am participat la doar doua spectacole: Fuchsiada (Teatrul German de Stat din Timisoara) si Omul cel din bun Seciuan (Bulandra). Nu ascund ca regret ca nu am mers si la FAUST-ul lui Tomaz Pandur. Dar asta e.

Fuchsiada.

2_29Visul urmuzian a fost pus in scena de Heti Sturmer cu asistenta lui Silviu Purcarete si ilustratia muzicala a lui Vasile Sirli. Colaborarea -devenita marca inregistrata – este recognoscibila de la primele secunde ale piesei ce dureaza putin peste o ora. Atmosfera de joc feeric, muzica, non-situatiile in care se gasesc (non-)personajele fac deliciul oricariu iubitor de teatru de avangarda. Absurd, uneori grotesc, suav si delicat, provocator si inocent. O spectaculoasa intalnire cu Algazy si Grummer dar si cu minunatul Turnavitu care prind viata ingenios sub holograma regizorului aflat aproape in permanenta pe scena alaturi de ceilalti. Distributia este generoasa, personajele sunt superbe. Piesa devine si instalatie cu ajutorul pianului mangaiat de Fuchs, pian care executa piruete, se deplaseaza inainte si inapoi pe scena, il apara de Turnavitu, in acest scenariu mecaniscist. Nu neaparat pe placul celor ce vor mesaje “serioase” in sala de teatru, dar cu siguranta de revazut pentru cei carora le place sa respire arta.

Rating: 10/10

Omul cel bun din Seciuan. 

Piesa lui Andrei Serban a fost surprinzatoare si spectaculoasa. Decor minimalist, simplu, accent pe instalatia de lumi, fara campul de maci inversi; deosebit de placute insertiile muzicale live. Am fost de-a dreptul fermecat de jocul lui Vlad Ivanov care interpreteaza trei personaje (si pe care il mai vazusem  la Nationalul din Bucuresti) si al superbei Ana Ularu (care joaca pana la urma si ea “doua” personaje). Piesa propune teme serioase de gandire (desi in mod clar nu doreste sa faca judecati de valoare si sa impuna sentinte) si se incadreaza in acest nou curent in arta prin care se abandoneaza drumul post-modern. Piesa nu solicita doar in plan emotional ci si in cel moral. Situatiile sunt complicate si cu toate optiunile care pot fi cantarite si toate justificarile care pot fi aduse, piesa comunica necesitatea unei intoarceri spre bine, acel bine originar, pe care comunitatea l-a pierdut in confuzje8a1996-mihaela-marinia si deruta pluralista a postmodernului. Este aici ceva mai mult decat climatul de jungla al afacerilor sau exploatarea omului de catre om. Andrei Serban renunta la tonul grav al pieselor de repertoriu clujean si se orienteaza catre o exprimare mai usoara, de consum (nu consumerist) potrivit unui mediu urban alert ca Bucurestiul.

Rating: 8/10