Traseu creasta pietrei craiului de la N la S

ZIUA 1 JOI

Noaptea. Campare Plaiu Foii

Ziua a 2 a VINERI

Ascensiunea prin valea Ursilor. Este unul din ultimele locuri in care se poate găsi apă bună de băut așa că a fost timpul pentru alimentare. Primul popas l-am facut la refugiul Diana, sub 1500m. Am urcat pe linia albastră printre spectaculoasele colturi din Padina Închisă. Unii din colegii de ascensiune au considerat partea de grohotiș până La Găvan porțiunea cea mai dificilă a expediției. Într-adevăr, nu o dată pietrele au luat o la vale. Eu am preferat să urc pe lângă peretele de stâncă. La Găvan era ceva apă de ploaie însă nu era bună de băut. Am mers până în partea de nord-est a crestei pentru a vedea Zărneștiul de sus și a începe parcurgerea crestei pe traseul de punct rosu. Am ajuns cu ușurință la Vârful Ascuțit 2150m unde am găsit Refugiul Carol Lehmann liber. Se filmase sus cu o zi înainte și lumea nu prea știa dacă e ocupat sau nu. Am avut șansă. Vântul a suflat toată noaptea.

Ziua a 3 a SAMBATA

Dimineața era lipsită de nori dar bătea vântul. Am fost vizitați de o capră neagră și puiul acesteia, probabil destul de obișnuite cu turiști. Le-am admirat și filmat în voie aproximativ jumatate de oră. Traseul a fost unul solicitant însă se poate parcurge fără mari eforturi. Atenție la lipsa apei și la deshidratare în caz că vremea devine spre foarte călduroasă. Am bifat vf La Om aflat la 2238m. Personal as zice că am trecut prin două momente care nu mi-au plăcut foarte mult: o zonă de aproximativ 5m lungime: la dreapta era peretele vertical iar la stânga imaginea căderii în gol era îmblânzită de câțiva jnepeni. Nu am privit în jos prea mult. La fel, o altă situație în care am privint în jos pe peretele de stâncă și… m-a luat amețeala. Am ajuns destul de repede la Refugiul Funduri, după ce am trecut de zona de jnepeniș foarte ușor deoarece tocmai fusese defrișată cărarea turistică.

Ziua a 4 a Duminica 9 aug

Nu ne-a rămas decât să coborâm. Noaptea a trecut mai greu deoarece nu prea mai aveam apă, maxim 0.5l de persoană. Am coborât spre vest, pe o scurtă zonă cu lanțuri, am trecut pe la Cerdacul Stanciului, ne-am răcorit în peștera Stanciului și am trecut marele Grohotiș. Un moment cu fiori a fost să trecem pe lângă monumentul celor doi alergători decedați în maratonul din 2019. Zona poate fi într-adevăr o capcană, în special în condiții de vizibilitate redusă. Am zburat pe lângă refugiul Spirlea – întrucât nu mai aveam apă –  și ne-am alimentat la izvor. A fost poate cel mai proaspăt și mai rece litru de apă pe care l-am băut.

FAGARAS

Traseu creasta muntilor Fagaras de la V la E

ZIUA 1 DUMINICA

Turnu Rosu, Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului: urcare prin pădure aproximativ 3 ore și campare în zona saua corbului.

20200823_194510

Ziua a 2 a LUNI

Am parcurs traseul de creasta (marcat cu banda rosie) până la Lacul Avrig. Acesta este aflat într-o căldare glaciară, suspendat la altitudinea de aproximativ 2000 m. Locurile de campare se găsesc atât la baza coborârii de pe Vârtopul Roșu cât și la capătul lacului. Până în acest punct am trecut pe sub varfurile Susu și Budislavu. Traseul a avut suficiente izvoare, de altfel muntii Fagăraș sunt destul de bine “irigați” cu apă rece și proaspătă. La sud est de Lacul Avrig se află vf Ciortra de peste 2400 m (pe care însă nu l-am urcat din cauza vremii nefavorabile). Vremea rea ne-a prins chiar pe coborârea spre lac. Tunetele auzite (al căror sunet era amplificat în căldarea glaciară) cred ca au fost cele mai puternice sunete pe care le-am auzit vreodată. Am stat sub prelata de cort până la potolirea intemperiilor, care de altfel nu au ținut foarte mult. Însă la scurt timp după ce a montat tabăra, vremea rea s-a întors pentru o vreme.

20200825_085833

Ziua a 3 a MARTI

Am plecat dimineața pe traseu și am urcat pe varful Scara la 2306 m. Planul era să ajungem la lacul Călțun însă vremea rea ne-a împiedecat. Ceața era foarte deasă, vedeam la aproximativ 5 m înainte. Spre exemplificare, nu am văzut refugiul scara deși traseul de creastă trece foarte aproape de acesta. Întrucât refugiul montan în cauză era ocupat de câțiva tineri mai slab echipați am analizat opțiunile noastre: una era coborârea la cabana Negoiu (al cărei adept am fost ;)) ) iar cealaltă găsirea unui loc de campare (deși era ora 11 am). Până la urmă, locul potrivit a fost șaua Șerbotei, deoarece custura Sărății nu era de abordat pe vreme grea. Ploaia a venit pe la ora 15 (perfect anunțată pe meteo.blue) și a ținut aproxaimativ 3 ore. Apoi în jur de ora 19 vremea rea s-a întors și nu ne-a dat pace decât după miezul nopții. Vântul a bătut cu forță în toată această perioadă. Uneori aveam impresia că mă aflu pe o biată ambarcațiune cu pânze în mijlocul valurilor mării dezlanțuite.

20200825_102406

Ziua a 4 a Miercuri

Începând cu această zi, ploaia nu a mai fost prezentă deloc în expediția noastră. Cerul în general a fost complet lipsit de nori. Am parcurs custura fără probleme deosebite, coborând de pe varful de 2384 m deși trebuie menționat că traseul este unul periculos și nu e recomandat a fi parcurs fără echipament sau de unul singur. Sunt câteva zone în care nu e loc de greșeală, însă nu am simțit vreun momement că viața ne e pusă în pericol. Totuși trecerea presupune atenție permanentă și o solicitare neostoită a mâinilor și picioarelor. Am ajuns cu bine pe Negoiu 2535 m, fiind a doua mea ascensiune pe acest varf. Coborârea am facut-o prin strunga Doamnei iar popasul principal al zilei l-am făcut la portița Călțunului, cu vedere spre lac și spre cele două vărfuri: Călțun 2510 m și Lespezi 2522 m. Soarele a uscat tot ce a mai rămas ud din ziua precedentă, inclusiv bocancii. Ziua s-a terminat la Lacul Bâlea (situat al 2000 m altitudine) după o zi destul de lungă. Răsplata a fost pe măsură: ciorbă de burtă, mici, cartofi și bere (o masă copioasă de nu de nota zece gustoasă). Astfel, am parcurs aproximativ 35 km din traseul de creastă. Efortul susținut din acesta zi lungă, deshidratarea (neatenția asupra acestui fapt) cât și frigul și umezeala ziei/nopții anterioare mi-au creat probleme de sănătate destul de serioase la căderea nopții astfel că mi-am pus problema întoarcerii la cluj.

20200826_103732

20200826_133836

20200826_164143

Ziua a 5 a JOI

A fost o zi în care ne-am realimentat pentru a doua parte a călătoriei, eu luând decizia de a continua aventura, pe baza evualuării stării de sănătate în dimineața zilei. Am urcat prin șaua Caprei și am trecut pe lângă Lacul Capra și monumentul alpiniștilor. Traseul de azi a fost cred cel mai lung efectuat pe zi. Am trecut pe lângă fereastra Zmeilor și pe la trei paș de moarte, zona cu lanțuri, mai dificilă, iar popasul l-am făcut după vf Mircii, 2470 m, la lacul Podul Giurgiului. Drumul a fost unul destul de întins și am ajuns la Viștea Mare 2527 m după ora 18, după o urcare destul de grea, de aproximativ 350 m. Pe varful Moldoveanu, cel mai înalt punct al țării am ajuns în jurul orei 19, pe un vânt puternic dar cu sentimentul împlinirii. Refugiul portița Viștei era ocupat astfel că am înnoptat pe marginea căldării Văii Rele. Noaptea a fost destul de vântoasă, așa cum aveau să fie și următoarele zile. Aici am văzut singura capră neagră, în general pe parcursul expediției nu am văzut animale.

20200827_175559

20200827_192310

Ziua a 6 a VINERI

A fost o zi destul de lungă, însă relieful a devenit mai puțin stâncos dar mai ierbos. Traseul rămâne sus, aproximativ la 2300 m. Am trecut pe sub vf Urlea, și peste vf Iezerului, 2429 m. A urmat Leaota 2312 m și am poposit la refugiul Zârna după un festin de afine și câteva boabe copate de ienupăr. Refugiul se află într-o zonă frumoasă, ierboasă și cu multe lacuri. (Am lăsat nebifate varfurile Dara 2500m și Hârtopu 2506 m.)

20200828_133822

Ziua a 7 a SAMBATA

Am continuat coborârea, la pas întins, intersectându-ne mereu cu traseul cursei Făgăraș rocks. Am trecut pe sub Berevoescu Mare 2300 m, având deja în față creasta Pietrei Craiului. Popasul peste noapte l-am făcut la refugiul Comisu (1800m) noaptea fiind destul de vânturoasă. Traseul nu mai este spectaculos dar este impresionant totuși prin vastitatea sa. Este potrivit pentru alergări montane.

20200829_175447

ZIUA a 8 a DUMINICĂ 30 august 2020

Trecut pe la cantonul Silvic Rudărița și am ajuns în Plaiu Foii unde ne așteptau limuzinele să ne transport la Mediaș, de unde acasă la Cluj.

20200831_00390020200830_09463120200830_09540120200830_11464420200907_153859

Ver haben angst und sind alleine

Jurnal filozofic – NOICA – Ed Humanitas, carte dăruită de doamna Al. NOICA -WILSON

E o carte subțire, aparent ușor de citit și care te invită la meditație după fiecare idee recepționată de la Domnul Noica. dar cartea nu este deloc “ușurică”; m-am delectat în ultima vreme cu Noica și am înțeles următoarele lucruri despre mine: în “tinerețe” imi plăcea mai mult Cioran decat Noica; acum am cotit spre cel din urmă. De ce oare Cioran mi se pare că se adresează celui tânăr, celui însingurat, celui trist, celui suferind, celui cuprins de angoasă? acest angst existențial îl găsim mereu la Emile, până la sfârșit și cu acesta am trăit o bună bucată din viață.

Dar acum mi se pare că Noica este cel care mi se adresează: este lectura maturității, este mult mai bine fundamentată în viață, este mult mai rațională și în același timp mult mai simțitoare. este așa cum spunea și Augustin – e ceva mai adânc in noi decât noi înșine. până la urmă e vorba de Cineva.

Și totuși, duc gândurile mai departe …. de ce a persistat atât de mult Cioran? Îmi aduc aminte de ceea ce spunea kierkegaard despre Avram cum că acesta avea tinerețe eternă deoarece chiar bătrân fiind, a crezut (engl.) “He retained eternal youth”. probabil că și cioran păstra această Tinerețe eterna în inima sa dar nu datorită neprihănirii lui ci din cauza necredinței lui.

Devenirea cetateanului roman european

Bălcescu identifica patru stadii în devenirea românului: primul era cel de rob, apoi cel de slujitor, stadiul urmator era cel de proletar și în fine ultimul stadiu era cel de proprietar. Acestea sunt și etapele pe care le amintește Constantin Noica în secolul trecut subliniind faptul că în perioada respectivă noi ca națiune ne îndreptam spre acest ultim stadiu. Robul nu avea nimic; era legat de pământ. Apoi, pe treapta urmatoare, slujitorul se definea prin aceea că deja avea raporturi contractuale însă el nu era liber și nu avea nimic. Ulterior, proletarul era cel care își dobândea Libertatea însă nu poseda nimic. Iar la ultimul stadiu, cel de proprietar, era acela care avea posesiune – dar nu doar posesiuni materiale ci și posesiuni spirituale, virtuți; și nu doar virtuți pasive pentru care sunt recunoscuți românii (cum ar fi năzuința spre mai mare, puterea de a răbda, smerenia creștinească, curajul fatalist,  și așa mai departe). Pe de altă parte virtuțile active sunt cele care definesc acest stadiu: puterea de initiativa, creativitatea, increderea in sine, etc, curajul cuceritor, etc.

Trecutul comunist a bulversat complet acest proces al devenirii in cazul individului roman.  Sistemul comunist a blocat sau mai bine zis a anulat stadiul de proprietar. Bunaoara, prin procesul de colectivizare pământurile proprietate personala sunt substituite cu așa numitul bun obștesc, care de fapt numai al oamenilor nu era. Însă a făcut mai mult decât atât, a anulat și statutul de proletar al omului deoarece i-a luat acstuia Libertatea. Comuniștii au făcut ca societatea să fie alcătuită din oameni lipsiți de libertate însă care nu erau nici slujitori deoarece nu existau raporturi contractuale. Acest nou tip de om  îl putem pune în categoria membru de partid. Chiar daca nu era efectiv cadru politic, cetateanului roman ii era blocat accesul la dezvoltare personala, la devenire si implinire. Desigur virtuțiile active erau anulate, poate nu chiar complet, creativitatea era obstrucționată iar sistemul comunist urmărea dezumanizarea individului, crearea unei mase amorfe de oameni. După Revoluția din 89, s-a obținut din nou stadiul de proletar, un proletar tânjind după libertate dar care era foarte sărăcit în virtuți active, în virtuți care să îl ajute să se dezvolte să treacă la etapa pe care cu secole în urmă Bălcescu o numea cea de proprietar.

In Europa, dreptul la proprietate este garantat. De fapt, la ora actuala romanii au un numar foarte ridicat de proprietari. De asemenea, solidaritatea, uitatea in diversitate, curajul, implicarea civica sunt virtuti care incep sa vada, insa din pacate sunt conditionate geografic. Manifestarea acestora este mai frecventa in afara granitelor tarii. Va fi interesant de urmarit si modul in care spiritualitatea va deveni un atibut activ al poporului roman.

Fratii Karamazov

Stiu, e aproape rușinos să ajung să citesc acest Roman la vârsta pe care o am…
Dar mai bine mai târziu decât niciodată, de fapt am cumpărat această carte din anul 2008 dacă nu mă înșel și de atunci am tot așteptat momentul prielnic în care să o savurez
Un bun prieten de al meu a citit de trei ori frații karamazov: prima dată pentru a se familiariza cu faptele, a doua oară pentru a urmări psihologia personajelor iar a treia oară pur și simplu pentru a se delecta cu lectura romanului.
Eu, deși la prima lectură, am adoptat cea de a doua categorie și anume lecturarea psihologică
Frații karamazov este Romanul total, un roman clasic, care te cuprinde și te atrage cu tot ceea ce ești. Îți înlănțuie toate simțirile și pe perioada citirii devine principala ta preocupare în viață. Dostoievski este probabil cel mai mare romancier pe care l.a dat literatura.
Cu toate acestea însă mie ar fi plăcut să citesc mai repede această carte, pe de o parte și pentru că narațiunea la persoana a treia și adresarea directă către cititori nu mă mai atrage așa mult precum și deoarece am impresia că sunt cu totul și cu totul la îndemâna autorului care îmi dictează mai mult sau mai puțin direct ceea ce se cred despre personaje. Practic deși imaginația îmi este stârnită am mult mai puțină libertate de mișcare
Deși inițial eram cât mai antrenat în lectură pentru a descifra chestiunile psihologice iată că  spre sfârșitul romanului nu știam cum să fac să trag puțin de timp ca povestea să se desfășoare în continuare

 

Povestea Insulei Humanitas – G. Liiceanu

 

20200315_164313

Se pot acorda liniștit patru stele din cinci, ba chiar mai multe acestei ediții aniversare. Are un format mai degrabă al unei cărți de poezie, se citește repede și îți răscolește amintirile… tin minte prima mea lectură din ceea ce avea sa devină Arhipelagul daca nu chiar Universul Humanitas, seria aceea inițială cu coperte urâte. Titlul era Fenomenul Pitești. A fost printre putinele volume lecturate într-o singură sesiune, cred că doar la Cu Dumnezeu în subterană a lui Wurmbrand am mai pățit asta, sa iau cartea in mâini și sa nu o mai las decât după ultima pagină.

Insula… este un volum document, fără pretenții exhaustive, mai degrabă o istorie personală, melancolică, a 30 de ani cu bune și rele. Fapte istorice, anecdote, lupte, calomnii si in primul rând portrete de oameni care au slujit editura asta multi ani. Cea mai importantă editură din România? Poate.

Un gând frumos pe care l a lăsat autorul la finalul confesiunii sale:  la provocări și nedreptăți sa răspunzi prin faptele tale. Acestea îți confirmă de fapt caracterul. Afirmarea de sine prin fapta este cea ce te definește până la urmă și te validează în ochii generațiilor viitoare.