Oona si Cesare

Scriitorul s-a sfârșit în urma unei depresii sentimentale  asociată cu înțelegerea acută a lipsei de sens a vieții. Și mai este ceva încântător, orbitor: recunoașterea imposibilității oricărei reîntoarceri și căutarea zadarnică a paradisului pierdut.

Andrei Crăciun în Suplimentul de cultură, anul XI, nr. 474, 7-13 martie 2015

cărticica de rugăciuni o pierdusem
până și numele noastre sunau altfel acum
când ne strigam prin casă sau prin curte
aprindeam focul în sobă în fiecare seară
și niciodată nu reușeam să ne încălzim
ceva neștiut și neînțeles de noi ni se cuibări deodată în piept
din seara aceea frigul s-a strecurat ca un hoț
bătrân în casă și în suflete  lumînările se stinseseră
și n-am mai găsit-o de atunci
nicăieri și nici ușa n-am mai lăsat-o deschisă

 daniel d. marin – așa cum a fost, ed. Vinea 2009

Scara lumii

Vernisaj: 08.04.2015, MACluj

Pornind de la ideea morții, a persisabilului și a teluricului, și țintind spre Viață, lumină și verticalitate, imaginarul lui Liviu Mocan se exprimă liber într-o nouă expoziție conceptuală intitulată Scara lumii. Materialele sunt aparent unele ale descompunerii, care ies spre cer ca dintr-un pământ uscat. Nu prin strălucire ne atrag privirile, nu printr-o frumusețe clasică. Însă mesajul lor este puternic și evident, ca și cum ne-ar purta toate suferințele și durerile. Sămânța care a căzut în(pe) pământ, răsare și luminează lumea, se metamorfozează în scări care asigură ascensiunea. Scările au fost tăiate cu ajutorul luminii și sunt mijlocul pentru a urca. Universalitatea lor este confirmată de banalitatea obiectului dar le conferă în același timp accesibilitate generală. Atunci când știi să privești dincolo de simboluri, duritatea fierului înseamnă și motiv de bucurie prin muzică. Lucrările de land-art ale lui Liviu Mocan nu sunt neapărat caracterizate de monumentalitate, ele nu îndepărtează privitorul pentru ca acesta să le observe de la distanță ci mai degrabă îl invită la dialog, la refelcție și introspecție.