Povestea Insulei Humanitas – G. Liiceanu

 

20200315_164313

Se pot acorda liniștit patru stele din cinci, ba chiar mai multe acestei ediții aniversare. Are un format mai degrabă al unei cărți de poezie, se citește repede și îți răscolește amintirile… tin minte prima mea lectură din ceea ce avea sa devină Arhipelagul daca nu chiar Universul Humanitas, seria aceea inițială cu coperte urâte. Titlul era Fenomenul Pitești. A fost printre putinele volume lecturate într-o singură sesiune, cred că doar la Cu Dumnezeu în subterană a lui Wurmbrand am mai pățit asta, sa iau cartea in mâini și sa nu o mai las decât după ultima pagină.

Insula… este un volum document, fără pretenții exhaustive, mai degrabă o istorie personală, melancolică, a 30 de ani cu bune și rele. Fapte istorice, anecdote, lupte, calomnii si in primul rând portrete de oameni care au slujit editura asta multi ani. Cea mai importantă editură din România? Poate.

Un gând frumos pe care l a lăsat autorul la finalul confesiunii sale:  la provocări și nedreptăți sa răspunzi prin faptele tale. Acestea îți confirmă de fapt caracterul. Afirmarea de sine prin fapta este cea ce te definește până la urmă și te validează în ochii generațiilor viitoare.

Ce am invatat

Am învățat ca nu am nicio valoare,

Am învățat ca nu merit nicio privire,

– nici nu îndrăznesc sa ma gândesc la un zâmbet –

Am învățat ca nu merit niciun salut,

Am învățat ca trebuie sa te refugiezi pe cealaltă parte a străzii ca să ma eviți,

Am învățat dela tine, pe care am iubit-o cel mai mult.