Ver haben angst und sind alleine

Jurnal filozofic – NOICA – Ed Humanitas, carte dăruită de doamna Al. NOICA -WILSON

E o carte subțire, aparent ușor de citit și care te invită la meditație după fiecare idee recepționată de la Domnul Noica. dar cartea nu este deloc “ușurică”; m-am delectat în ultima vreme cu Noica și am înțeles următoarele lucruri despre mine: în “tinerețe” imi plăcea mai mult Cioran decat Noica; acum am cotit spre cel din urmă. De ce oare Cioran mi se pare că se adresează celui tânăr, celui însingurat, celui trist, celui suferind, celui cuprins de angoasă? acest angst existențial îl găsim mereu la Emile, până la sfârșit și cu acesta am trăit o bună bucată din viață.

Dar acum mi se pare că Noica este cel care mi se adresează: este lectura maturității, este mult mai bine fundamentată în viață, este mult mai rațională și în același timp mult mai simțitoare. este așa cum spunea și Augustin – e ceva mai adânc in noi decât noi înșine. până la urmă e vorba de Cineva.

Și totuși, duc gândurile mai departe …. de ce a persistat atât de mult Cioran? Îmi aduc aminte de ceea ce spunea kierkegaard despre Avram cum că acesta avea tinerețe eternă deoarece chiar bătrân fiind, a crezut (engl.) “He retained eternal youth”. probabil că și cioran păstra această Tinerețe eterna în inima sa dar nu datorită neprihănirii lui ci din cauza necredinței lui.

Devenirea cetateanului roman european

Bălcescu identifica patru stadii în devenirea românului: primul era cel de rob, apoi cel de slujitor, stadiul urmator era cel de proletar și în fine ultimul stadiu era cel de proprietar. Acestea sunt și etapele pe care le amintește Constantin Noica în secolul trecut subliniind faptul că în perioada respectivă noi ca națiune ne îndreptam spre acest ultim stadiu. Robul nu avea nimic; era legat de pământ. Apoi, pe treapta urmatoare, slujitorul se definea prin aceea că deja avea raporturi contractuale însă el nu era liber și nu avea nimic. Ulterior, proletarul era cel care își dobândea Libertatea însă nu poseda nimic. Iar la ultimul stadiu, cel de proprietar, era acela care avea posesiune – dar nu doar posesiuni materiale ci și posesiuni spirituale, virtuți; și nu doar virtuți pasive pentru care sunt recunoscuți românii (cum ar fi năzuința spre mai mare, puterea de a răbda, smerenia creștinească, curajul fatalist,  și așa mai departe). Pe de altă parte virtuțile active sunt cele care definesc acest stadiu: puterea de initiativa, creativitatea, increderea in sine, etc, curajul cuceritor, etc.

Trecutul comunist a bulversat complet acest proces al devenirii in cazul individului roman.  Sistemul comunist a blocat sau mai bine zis a anulat stadiul de proprietar. Bunaoara, prin procesul de colectivizare pământurile proprietate personala sunt substituite cu așa numitul bun obștesc, care de fapt numai al oamenilor nu era. Însă a făcut mai mult decât atât, a anulat și statutul de proletar al omului deoarece i-a luat acstuia Libertatea. Comuniștii au făcut ca societatea să fie alcătuită din oameni lipsiți de libertate însă care nu erau nici slujitori deoarece nu existau raporturi contractuale. Acest nou tip de om  îl putem pune în categoria membru de partid. Chiar daca nu era efectiv cadru politic, cetateanului roman ii era blocat accesul la dezvoltare personala, la devenire si implinire. Desigur virtuțiile active erau anulate, poate nu chiar complet, creativitatea era obstrucționată iar sistemul comunist urmărea dezumanizarea individului, crearea unei mase amorfe de oameni. După Revoluția din 89, s-a obținut din nou stadiul de proletar, un proletar tânjind după libertate dar care era foarte sărăcit în virtuți active, în virtuți care să îl ajute să se dezvolte să treacă la etapa pe care cu secole în urmă Bălcescu o numea cea de proprietar.

In Europa, dreptul la proprietate este garantat. De fapt, la ora actuala romanii au un numar foarte ridicat de proprietari. De asemenea, solidaritatea, uitatea in diversitate, curajul, implicarea civica sunt virtuti care incep sa vada, insa din pacate sunt conditionate geografic. Manifestarea acestora este mai frecventa in afara granitelor tarii. Va fi interesant de urmarit si modul in care spiritualitatea va deveni un atibut activ al poporului roman.

Fratii Karamazov

Stiu, e aproape rușinos să ajung să citesc acest Roman la vârsta pe care o am…
Dar mai bine mai târziu decât niciodată, de fapt am cumpărat această carte din anul 2008 dacă nu mă înșel și de atunci am tot așteptat momentul prielnic în care să o savurez
Un bun prieten de al meu a citit de trei ori frații karamazov: prima dată pentru a se familiariza cu faptele, a doua oară pentru a urmări psihologia personajelor iar a treia oară pur și simplu pentru a se delecta cu lectura romanului.
Eu, deși la prima lectură, am adoptat cea de a doua categorie și anume lecturarea psihologică
Frații karamazov este Romanul total, un roman clasic, care te cuprinde și te atrage cu tot ceea ce ești. Îți înlănțuie toate simțirile și pe perioada citirii devine principala ta preocupare în viață. Dostoievski este probabil cel mai mare romancier pe care l.a dat literatura.
Cu toate acestea însă mie ar fi plăcut să citesc mai repede această carte, pe de o parte și pentru că narațiunea la persoana a treia și adresarea directă către cititori nu mă mai atrage așa mult precum și deoarece am impresia că sunt cu totul și cu totul la îndemâna autorului care îmi dictează mai mult sau mai puțin direct ceea ce se cred despre personaje. Practic deși imaginația îmi este stârnită am mult mai puțină libertate de mișcare
Deși inițial eram cât mai antrenat în lectură pentru a descifra chestiunile psihologice iată că  spre sfârșitul romanului nu știam cum să fac să trag puțin de timp ca povestea să se desfășoare în continuare

 

Povestea Insulei Humanitas – G. Liiceanu

 

20200315_164313

Se pot acorda liniștit patru stele din cinci, ba chiar mai multe acestei ediții aniversare. Are un format mai degrabă al unei cărți de poezie, se citește repede și îți răscolește amintirile… tin minte prima mea lectură din ceea ce avea sa devină Arhipelagul daca nu chiar Universul Humanitas, seria aceea inițială cu coperte urâte. Titlul era Fenomenul Pitești. A fost printre putinele volume lecturate într-o singură sesiune, cred că doar la Cu Dumnezeu în subterană a lui Wurmbrand am mai pățit asta, sa iau cartea in mâini și sa nu o mai las decât după ultima pagină.

Insula… este un volum document, fără pretenții exhaustive, mai degrabă o istorie personală, melancolică, a 30 de ani cu bune și rele. Fapte istorice, anecdote, lupte, calomnii si in primul rând portrete de oameni care au slujit editura asta multi ani. Cea mai importantă editură din România? Poate.

Un gând frumos pe care l a lăsat autorul la finalul confesiunii sale:  la provocări și nedreptăți sa răspunzi prin faptele tale. Acestea îți confirmă de fapt caracterul. Afirmarea de sine prin fapta este cea ce te definește până la urmă și te validează în ochii generațiilor viitoare.