Zeu vs. soarece

După atâta drum cu durere, după atâtea lunecări, să n-am în vis o dragoste, care nu va muri niciodată şi care să-mi soarbă inima către frumuseţe?

Advertisements

Inceput la sfarsit

Una dintre funcţiile artei contemporane este şi aceea de-a atrage atenţia prin contrastul evident cu realitatea înconjurătoare imediată. Expoziţia “Începuturi” acţionează tocmai în această direcţie: la sfârşit de an un grup de artişti vorbeşte de începuturi.

Dar ce să începi la sfârşit de an, de ce să te apuci când după colţ pândeşte finalul de an? Când e vremea bilanţurilor nu începi nimic. Obişnium să asociem Crăciunul cu luna cadourilor, bucuria copiilor, fastul sărbătorilor. Persoana Mântuitorului este uitată undeva într-un colţ de grajd, într-un vers de colindă sau într-o inimă singură. Crăciunul este de fapt Începutul Speranţei, începutul isotriei de salvare a omului. De aceea acest sfârşit de an poate fi un început – nu trebuie să aştepţi prima zi a noului an. Fiecare zi poate fi un nou început. Iar acest început se leagă de istoria noastră a fiecăruia, de locul în care ne aflăm şi de felul în care suntem. Momentul artistic de modelare a lutului din cadrul vernisajului vorbeşte de Olarul care ne modelează caracterul şi destinul.
*vernisajul expoziţiei va avea loc în ziua de marţi, 20 decembrie 2011, la ora 18.00 la Turnul Croitorilor, Cluj Napoca

Acest post este un experiment. Contrar modus-ului operandi în ceea ce priveşte recenzarea unei cărţi (când recenzorul primeşte cartea înainte de publicare spre a-i face o critică) iată că mă încumet şi eu să fac o prezentre a unui eveniment ce nu s-a întâmplat încă. E dacă vreţi cum spunea cineva legat de recenzia cărţilor – nu le citi înainte de a scrie ceva despre ele tocmai pentru a nu te lăsa influenţat şi a-ţi pierde obiectivitatea.

Razvan Mazilu si Motoko Hirayama la Cluj

Pe 1 decembrie 2011 a avut loc la Cluj-Napoca spectacolul de dans contemporan Requiem – Nu ştii nimic despre mine. 

Răzvan Mazilu dovedeşte încă o dată că are o inimă mare. După proiectul Oglinzi de la editura Vellant (prin care fondurile obţinute din vânzarea albumelor sunt donate liceelor de coregrafie din ţară) artistul iniţiază un alt eveniment, prin care se doreşte sensibilizarea opiniei publice faţă de victimele tsunamiului din Japonia. Fondurile obţinute din încasările spectacolelor vor intra într-un cont de binefacere deschis de JTI şi destinat japonezilor care au nevoie de ele.

 

Răzvan Mazilu i-a propus dansatoarei şi coregrafei Motoko Hirayama realizarea spectacolului de balet pe muzica lui Karl Jenkins. După ce evenimentul a fost pregătit “la distanţă”, cei doi artişti au avut două săptămâni la dispoziţie pentru a lucra umăr la umăr. Spectacolul a adus în faţa publicului clujean două lumi complet diferite, înfăţişând două personaje în contrast: un el energic, sangvinic, extrovertit şi uşor “patetic” în unele momente şi o ea misterioasă, delicată, introvertită şi tăcută. Spectacolul a fost un dialog între cei doi, piesa încheindu-se cu un moment superb de dans în doi.

 

Requiemul este un spectacol despre moarte dar şi despre viaţă deoarece “în orice moarte există o reînviere”. Cei doi dansatori au excelat şi m-au făcut să cred că trupul omenesc este cel mai bun mediu de exprimare artistică. M-au impresionat plutirile lui Motoko şi momentul suprarealist (m-a dus cu gândul la torsiunea lui Mobius) a lui Răzvan. Barierele cultural-geografice au fost îndepărtate datorită dansului.

Event rating: 10/10

Răzvan Mazilu mi s-a părut o persoană deosebit de caldă şi comunicativă. Motoko Hirayama m-a impresionat prin bunăvoinţa specifică japonezilor, manifestată prin aceea că sunt primii gata să mulţumească chiar şi atunci când sacrificiile cele mai mari le-au făcut ei.

Se cuvin aprecieri companiei JTI pentru implicarea în organizarea acesui eveniment dar şi a altora similare.

All photos by (c)  LiftingShadows 2011, please do not use without permission.