Puck are nevoie de ajutor

Teatrul de Păpuşi PUCK traversează un an dificil din punct de vedere financiar. Dorim să ne continuăm programele concepute, iar pentru asta avem nevoie de sprijinul dumneavoastră. In programul nostru de Nocturne (program adresat adulţilor) onorăm două spectacole : Phantom Pain şi Oscar şi Tanti Rose.
Pentru a putea face aceste spectacole, avem nevoie de : plastiglas, materiale lemnoase, scândură, pânză, dulap metalic…etc.
Vă rugăm să ne sprijiniţi cu materiale sau cu orice altă sursă de finanţare.
Vă mulţumim anticipat !
Cu drag PUCK
Tel/fax: 004 0264 595 992
e-mail: teatrulpuck@yahoo.com
info@teatrulpuck.ro

(via FaceBook)

Dream Theater @ Budapest

All photos by ColourOfAir (c) 2012.

Versez – Iv cel Naiv

A trecut ceva timp de când am citit Versez a lui Iv cel Naiv însă nu vreau să aştept tirajul al doilea anunţat de editura Vellant aşa că iată ce am (de) scris despre acest volum.

Poezia lui Iv este caracterizată de originalitate şi unicitate. Ea este de asemenea lipsită de constrângeri. Propune un final neaşteptat, uneori plin de haz. Jovialitatea şi bonomia nu sunt epitete străine de atmosfera acestor versuri.

SMS-urile lui Iv sunt deliciul volumului. Este ciudat cum un lucru atât de banal ajunge să fie highlight-ul unui album de poezie: asta pune în evidenţă talentul lui Iv. Un lucru e cert – nu e foarte înţelept să te iei la întrecere în SMS-uri vers(ific)ate cu Iv; nici măcar să dialoghezi în versuri cu el, aşa cum se mai vede pe reţeaua de socializare. Lucurul atât de cotidian – SMS-ul lui Iv – aduce în schimb poezia cu sine. Şi cu tine.

Singurătatea e o cămilă lângă nicio cămilă.

Sunt multe poeziile care îmi plac, dintre acestea voi aminti: pisica se uita la ceas, sms4, fiică-mii. Dincolo de accesibilitatea poeziei lui Iv, aceasta mi se pare că şi-a găsit locul în universul poeziei româneşti, pe unde se plimbă liber. Unele versuri m-au dus cu gândul la:

Emil Brumaru în am băut o cafea la o înmormântare… “nu ca vreau/ dar mă ridic/ nu expresso dar ibirc/ nu că zahăr dar lăptic”. [Numărătoare pentru puştoaice şi babalâci, EB, aici]

Nichita Stănescu în schimb – “priveşte-mă să te privesc/ clipeşte-mi să-ţi clipesc/ dilată nările ca să dilat nările/ urcă scările ca să urc scările”. [Necuvintele, link]

Gellu Naum: în deltă ploua liniştit – “liniştea ploii/ ploaia lacrimilor/ lacrimile furiei/ furia sentimentelor/ …”. [vezi Crusta lui GN]

Partea mai puţin reuşită o constituie versurile cu tentă de folclor urban care nu se ridică la calitatea Cânticilor mârlăneşti ale lui Florin Bican, ca de exemplu: o bârfă scurtă, azi: 86400, mai mulţi negri mititei, pe care eu le-aş fi lăsat în afara volumului.

Pentru ars poetica al lui Iv recomand a se consulta atent hexalog-ul.

Despre Iv – deşi mulţi ar dori să ştie cine este, cred că cel mai bine ar fi să rămână aşa cum este, adică fictiv. Am aflat unde se duc secundele şi de ce râmele urăsc litera i. De ce mi-aş dori mai mult?

Volumul desigur nu ar mai fi decât jumătate fără contribuţia minunată a lui Vali Petridean.

Rating: 9,5/10

Orase invizibile

În împărăţia Hanului Kubilai supuşii acestuia comunică cu el prin limbi pe care acesta nu le înţelege după cum nici ei, aflându-se în alte părţi ale imperiului, nu au înţeles limbile pe care alţi supuşi ai hanului le foloseau. Însă în acest aparent haos există un personaj cu care împăratul stabileşte o relaţie specială: este vorba de Marco Polo care îi povesteşte împăratului despre oraşele pe care le-a vizitat în călătoriile lui. Comunicarea începe iniţial de la înşiruirea obiectelor pe care Marco le-a adus, apoi continuă prin semne, gesturi, trece prin interjecţii, ajunge la limbaj şi culminează cu o comunicare non-verbală a ideilor astfel că te întrebi dacă nu cumva cei doi reprezintă cele două feţe ale aceleaşi monede.

Prototipul oraşelor este Veneţia lui Marco Polo. Oraşele sunt foarte variate, unele pline de culoare şi mişcare, altele întunecate şi ciudate. Suntem pe tărâmul visului. De aceea, oraşele pe care nu le-am văzut niciodată, nu le vom uita niciodată. Dar citim despre ele, ni le imaginăm. Fiecare oraş are un spaţiu  al său, bine determinat. În carte, scurtele capitole ocupă puţin loc însă acesta poate creşte în imaginaţia cititorului.

Deşi nu pot fi încadrate în categoria prozpoemelor, lirismul acestor oraşe precum şi spaţiile albe ale foilor m-au dus cu gândul la poezie. Mi-a adus aminte ceea ce scria mai demult Ana Blandiana undeva: “într-o lume în care se vorbeşte şi se scrie atât de mult, rostul poeziei a devenit acela de a stabili tăcerea”. Despre oraşele lui, Calvino scrie puţin şi nu doar că reuşeşte să stabilească tăcerea în vacarmul cotidian dar deschide noi perspective asupra vieţii urbane.

Ceea ce contează însă cu adevărat pentru Kubilai împăratul, chiar şi atunci când în cele din urmă Marco Polo deprinde limba sa, era “spaţiul care rămânea în jurul lor, un gol neumplut de cuvinte”. Acesta este locul visării iar visele sunt construite precum oraşele invizibile ale lui Calvino, din dorinţe şi temeri. Însă visarea are un preţ, aşa cum subliniază şi autorul: “nu există limbaj fără amăgire”.

Articolul face parte din campania vALLuntar iniţiată de Grupul Editorial ALL. Încurajaţi voluntariatul lasând un comentariu la acest post.