Corvide de 3x inteligente

Inteligenţa corvidelor este de multă vreme cunoscută. Însă noi descoperiri arată că aceste păsări sunt mult mai inovative decât se credea anterior. O echipă de cercetători de la Universitatea Auckland din Australia a pus în evidenţă abilitatea ciorilor (din specia Corvus moneduloides) de a folosi succesiv trei unelte pentru a-şi face rost de o masă: primul pas este desfacerea unui băţ mai mic legat cu o sfoară, apoi folosirea acestuia pentru procurarea unei “unelte” mai mari şi în final folosirea acesteia pentru a captura o larvă.

Video aici.

Deseori capacitatea unor specii de maimuţe (umanoide mai ales) este citată drept o dovadă solidă a descendenţei lui Homo sapiens sapiens [sapiens… xn] – adică a omului – din strămoşi comuni cu cei ai simienilor. Însă aceasta este o dovadă circumstanţială. Adică înainte vine acceptarea faptului că descendenţa sus-amintită a avut loc (se presupune pe baza altor raţionamente/dovezi realitatea acestei poziţii) şi apoi interpretarea convenabilă a unor fapte într-un cadru în care lucrurile se potrivesc destul de bine.

Ar fi exagerat ca pe baza inteligenţei ciorilor să se postuleze o descendenţă (apropiată) comună între om şi corvide. Adoptând un alt cadru de înţelegere a realităţii am putea afirma că inteligenţa în lumea animală este răspândită altfel decât urmând treiectul unei presupuse evoluţii biologice. Un creator inteligent poate să asigure prin plasticitatea genetică limitată a unui tip de animale (în acest caz corvidele) adaptabilitatea speciei în condiţii variabile de mediu şi chiar deprinderea unui comportament de învăţare şi repetare a unor activităţi care oferă speciei un avantaj în supravieţuire.

Sursa: BBC News

Advertisements

6 Strategii dracesti (III)

13. Omul poate fi convins de o suferinta imaginară astfel că se autocompătimeşte şi trăieşte în imaginar. El nu va mai acţiona. Durerile sau placerile reale însa nu vor face decat să-l apropie de Dumnezeu.

14. Darul smereniei poate fi alterat fie prin credinţa că aceasta înseamnă să ai o părere proastă despre sine, despre talente şi caracter fie transformând-o în trufie.

15. Omul trebuie să trăiască preocupându-se de prezent sau de veşnicie. Gândul la viitor (fie că e o speranţă sau o teamă) este ceva spre necunoscut, deci ireal. Este de asemenea irosirea vieţii.

16. Omul poate fi ţinut departe de Dumnezeu fiind mereu în căutatea unei biserici care i se potriveste: este receptiv la orice tip de hrană spirituală, e capabil să extragă din orice ceva.

17. Lăcomia nu se referă numai la excese. Şi atenţia exclusivă pentru anumite delicatese şi fineţuri poate fi un tip de lăcomie.

18. Dumnezeu ne vrea fie abstinenti fie monogami. Privirea căsătoriei drept consecinţa îndrăgosteli face ca: a) cei care nu au darul celibatului să privească drept  josnică ideea de a te căsători din alte motive ca îndrăgosteala   şi b) orice patimă, orice sentimente vor fi considerate drept “dragoste” şi vor fi folosite pentru a justifica orice căsătorie.

6 Strategii dracesti (II)

7. Omul nu trebuie să creadă în existenţa dracilor. Cu cât mai neverosimil se vorbeşte de ei şi sunt înfăţişaţi, cu atât mai bine.

8. Dumnezeu nu asimileaza omul credincios, nu il striveste cu prezenta lui irezistibila ci vrea ca vointa sa I se supuna de bunavoie.

9. Plăcerile au fost ideea lui Dumnezeu. De aceea oamenii trebuie corupţi să o obţină în măsuri şi moduri pe care El le-a interzis.

10. Prieteniile rele strică obiceiurile bune. Aşa că un credincios trebuie să ştie care din amicii săi sunt încuiaţi, puritani şi că e demodat să nu ai prieteni lumeşti şi să nu faci ce fac ei, să nu mergi unde merg ei şi să nu vorbeşti aşa cum fac ei.

11. Bucuria şi buna-dispoziţie nu sunt armele diavolului. Însa glumele proaste, vulgare şi lipsa de seriozitate da.

12. Credincioşii pot fi ţinuţi departe de Dumnezeu dacă duc o viaţă formală de creştini sau dacă trăiesc lipsa pocăinţei concrete prin existenţa unui sentiment vag şi nedefinit de vinovăţie. Nu trebuie comise păcate mari, spectaculoase, pentru ca omul să se departeze de EL; sunt suficiente şi cele mici. La asta contribuie şi pierderea timpului, atunci când nu faci nici ce trebuie şi nici ce-ţi place; se numeşte irosirea vieţii.

Ion Sasu


Ion Sasu este un pictor contemporan din Satu Mare. S-a născut în 1939 la Târşolţ-Oaş şi a avut o copilărie dificilă, familia fiind nevoită să se mute des în timpul celui de-al doilea Răboi Mondial. Vine la Cluj şi urmează Facultatea de Arte Plastice (profesor Mircea Vremir), după care se stabileşte la Satu Mare. Între timp suferă pierderi grele, mama şi apoi fiica Mara de doar 7 ani. Urmează perioade dificile de boală. A expuns în ţară dar şi peste graniţe: în Franţa, Olanda, Germania.

Ion Sasu este un artist al razei, al luminii. Lucrările mai vechi m-au făcut să mă gândesc la Cezanne, unele picturi părându-mi impresioniste. Însă specificitatea lui ca artist cred, constă în această utilizare a luminii pentru a comunica mesajul căldurii, a curăţiei şi a vieţii. Centrul picturilor sale îl constituie soarele, iar dacă acesta nu este prezent în tablou, prezenţa îi este sugerată prin acea “lumină din lumină” călătoare şi spintecătoare, aducătoare de speranţă şi curăţie în lumea în intunecată pe care artistul a cunoscut-o de-a lungul vieţii sale.

În picturile sale, razele de lumină desolidifică şi solubilizează imaginea statică fără însă a afecta omogenitatea compoziţiei (diagonalele sunt parte a peisajului, ele nu fragmentează ansamblul artistic).

Fotografiile sunt făcute în 2009 – orice preluare a lor trebuie însoţită de link către acest site.