Deşi există o tăcere suspectă în spaţiul public românesc cu privire la rezitenţa armată anticomunistă din munţi, partizanii din timpul regimului comunist ne dau dreptul să privim înapoi cu demnitate. Mişcarea nu a fost susţinută de statele occidentale iar în 1956 (odată cu evenimentele din Ungaria) a devenit evident pentru toată lumea că nu va avea sorţi de izbândă. Poziţia “vom veni” a Occidentului a fost aşadar una abjectă şi falsă.
În acest context, CSIC organizează o serie de dezbateri publice, dintre care prima a avut loc pe data de 26 martie la Hotelul Howard Johnson din Bucureşti. La întâlnire au participat aproximativ 200 de persoane dintre care majoritatea tineri. Locul a fost ales din raţiuni financiare: sala platinium a unui hotel de patru stele a fost mai accesibilă decât unele instituţii culturale de stat. Pentru supravieţuitorul lagărului comunist care a luat parte la aceasta întâlnire, dezbaterea a fost un moment de “bucurie şi aducere aminte”.
Ştefan Câlţia a vorbit despre două căi de formare a omului, ambele situate în umbrela unei credinţe. Cele două căi sunt familia şi şcoala. Copiii erau educaţi să-şi iubească familia, şcoala, strada, pietrele, pădurile. În familie copiii luat parte la toate discuţiile, nu exista dedublarea de acum, discuţii la care copiii nu trebui să participe sau să înţeleagă. Exista o candoare a oamenilor. În ceea ce priveşte metodele comuniste, terorizarea satelor şi a oamenilor a fost premisa de bază. Frica şi delatiunea.
Vizitaţi siteul CSIC. În curând vor fi şi informaţii despre proiectul care a primit finanţare 70% din fonduri europene pentru realizarea unui film documentar, a unui album foto şi a unei reviste de benzi desenate dedicate mişcării de rezistenţă anticomunistă.