6 Strategii dracesti (I)

În ceea ce urmează voi prezenta un rezumat al strategiilor drăceşti aşa cum le-a scris Zgândârilă nepotului său Pelinişor, în încercarea lui (eşuată) de a face din nepotul său un drac eficient în a abate credinciosul de la Credinţă. Vor fi 30 de principii, prezentate câte 6 în 5 duminici. (Adaptare din “Scrisorile lu Zgândărilă” – Logos 1993; volumul a apărut şi la Humanitas sub titlul “Sfaturile unui diavol batran catre unul mai tanar”, în colecţia Înţelepciune şi credinţă şi în Humanitas Multimedia).

1. Atenţia omului trebuie focalizată pe cotidian, pe obisnuiţă, pe experienţă imediată şi pe senzaţii. De aceea, el trebuie îndemnat să nu studiieze ştiinţa sau logica. Omul trebuie invăţat că viaţa înseamnă numai aici şi acum.

2. Defocalizarea omului de pe Biserică, pe biserică adică pe enoriaşii banali, oameni cu defecte supărătoare cum ar fi: cântatul fals sau ghetele scârţâitoare sau hainele scoase de la naftalina. Focalizarea trebuie îndrumată pe detalii banale, pe clădire nu pe Trup.

3. Scoaterea din vedere a nevoilor mărunte, zilnice, concomitent cu neacceptarea unor ticuri şi focalizarea pe lucruri aşa-numit spirituale, nu pe nevoile persoanelor din casa ta; identificarea unor greşeli sau obiceiuri supărătoare, certuri zilnice pe subiecte inofensive care fac din ţânţar armăsar.

4. Îndemnarea credinciosului la o rugăciune mecanică repetitivă în care voinţa şi inteligenţa nu sunt implicate. Trebuie cultivat sentimentul adresării rugaciunii, şi nu a Prezenţei Lui ci a unei imagini virtuale, a unui crucifix legat de perete.

5. Omul n-ar trebui să afle că nu de suferinta “de o clipă” trebuie să fugă ci de o viaţă îmbelşugată care i-ar putea pricinui suferinţa eternă.

6. În om există bine şi rău: binele trebuie să se răsfrângă în zonele imaginaţiei şi nu spre centrul fiinţei.

-va urma-

One thought on “6 Strategii dracesti (I)

  1. Pingback: 6 Strategii dracesti (II) « office of strategic contemplation

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s